NEOKANTIANÍSM s. n. Curent filozofic de la sfârșitul sec. XIX, care reluând unele teze din filozofia lui Kant a căutat să asimileze noile rezultate ale științelor. [Pr.: ne-o-kan-ti-a-] – Neo- + kantianism (după fr. néo-kantisme).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOKANTIANÍSM s.n. Orientare idealistă din filozofia contemporană (reprezentată de mai multe școli), care reia tezele kantiene în condițiile noilor achiziții ale științelor, aducând contribuții mai ales în domeniul epistemologiei, filozofiei culturii și axiologiei. [Cf. germ. Neokantianismus, rus. neokantianstvo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOKANTIANÍSM s. n. orientare în filozofia contemporană care preia în special interpretarea kantiană a conceptelor de obiectivitate și metodă, căutând să asimileze noile rezultate ale științelor în perspectiva unei reedificări a logicii și a teoriei cunoașterii pe bazele idealismului. (< germ. Neukantianismus, după fr. néo-kantisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

neokantianísm s. n. (sil. ne-o-, -ti-a-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink