nemurire sf [At: (a. 1702) GCR I, 344/29 / V: (înv) ~mor~ / E: nemuritor] 1 Viață veșnică Si: (înv) nemuritorie (1). 2 Calitate de a fi nemuritor (1) Si: (înv) nemuritorie (2). 3 Stare a celui ce este memuritor (1). 4 (Bis) Viață veșnică. 5 (Fam; îlav) La ~ Fără sfârșit. 6 (Fam; îal) Veșnic. 7 (Fam; îal) Extrem de mult. 8 (Fam; îal) Extrem de tare. 9 (Fam; îal) Extrem de intens. 10 Amintire menită să reziste timpului, să trăiască veșnic în memoria colectivă Si: (nob) nemoarte. 11 Glorie veșnică. 12 (Îe) A trece în sau la ~ A face să devină nemuritor (3) Si: a imortaliza.

NEMURIRE sf. Starea celui nemuritor, imortalitate: Și zăresc printr’însa plaiul nemuririi, Unde ne așteaptă îngerul iubirii (ALECS.) [murire].

NEMURIRE s. f. Calitatea (atribuită de diverse religii zeilor și sufletului omenesc) de a nu muri niciodată; faptul de a nu fi supus morții; stare a celui nemuritor. Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare. EMINESCU, O. I 173. ♦ Fig. Glorie veșnică, amintire eternă, faimă nepieritoare, renume. Sînt puțini fericiți cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemuririi. ANGHEL, PR. 37. Ocupă-te, te rog, cît mai curînd de aceasta, căci făgăduiesc a te trece la nemurire. GHICA, A. 607. Fericit, măreț acela care Sub un falnic soare Pentru patria sa moare, Nemurire moștenind. ALECSANDRI, P. A. 82.

NEMURIRE f. 1) rel. Viață fără de moarte; existență veșnică. ◊ La ~ fără sfârșit. 2) fig. Amintire nemuritoare; slavă veșnică. /Din nemuritor

nemurire f. starea celui nemuritor: tu’mi ceri chiar nemurirea mea EM.

nemuríre f. Imortalitate. La nemurire (iron.) mult, foarte: îmĭ place la nemurire, bețivu sugea la nemurire.

nemorire sf vz nemurire

nemuri¹ vt [At: HELIADE, O. I, 205 / Pzi: ~resc / E: drr nemuritor] 1 A face să trăiască veșnic în amintirea oamenilor. 2 A face să reziste timpului. 3 A face să devină nemuritor (2) slăvind, preamărind, cântând Si: a imortaliza.

nemuri² [At: MARIAN, NA 364 / Pzi: ~resc / E: neamuri (pll neam)] (Pop) 1 vr A deveni rudă cu cineva. 2 vrr A fi rudă cu cineva.

NEMURI (-resc) vb. tr. A face nemuritor, a imortaliza [ne¹ + muri].

nemurì v. a se face nemuritor: prin dalbe lupte să vă nemuriți BOL.

înemurésc (mă) v. refl. (d. neam, neamurĭ). Trans. Rar. Mă înrudesc. – Și nem- și înnem-.

2) nemurésc v. tr. (d. nemurire). Cuv. ridicul format de cărturari îld. imortalizez saŭ fac nemuritor.

1) nemurésc (mă) V. înemuresc.

nemurire s. f., g.-d. art. nemuririi

nemurire s. f., g.-d. art. nemuririi

nemurire s. f., g.-d. art. nemuririi

nemuri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemuresc, 3 sg. nemurește, imperf. 1 nemuream; conj. prez. 1 sg. să nemuresc, 3 să nemurească

nemuri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemuresc, imperf. 3 sg. nemurea; conj. prez. 3 să nemurească

nemuri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemuresc, imperf. 3 sg. nemurea; conj. prez. 3 sg. și pl. nemurească

NEMURIRE s. v. veșnicie.

NEMURIRE s. eternitate, vecie, veșnicie, (livr.) perpetuitate, (reg.) săvîrșie, (înv.) nemuritorie. (Fapta sa i-a asigurat ~.)

NEMURI vb. v. eterniza, imortaliza, perpetua.

nemuri vb. v. ETERNIZA. IMORTALIZA. PERPETUA.

Nemurire ≠ moarte, murire

Dreiundzwanzig Jahre! Und nichts für die Unsterblichkeit getan! (germ. „Douăzeci și trei de ani! Și n-am făcut încă nimic pentru nemurire!) – E o replică a lui Don Carlos (din poemul dramatic cu același nume al lui Fr. Schiller) în dialogul ce-l are în scena a doua din actul II, cu tatăl său, regele Filip al II-lea al Spaniei. Se crede că Schiller, punînd aceste cuvinte în gura tînărului său erou, s-a gîndit la Alexandru Macedon (care și el era fiul unui Filip, dar la 23 de ani făcuse atît de mult ”pentru nemurire„). Cum însă nu oricui îi este dat să ajungă Alexandru cel Mare, exclamația juvenilă a lui Don Carlos sună (mai ales scoasă din context) cam prezumțios. De aceea, e folosită mai mult în ironie, pentru a persifla zelul tinerilor prea grăbiți să se aventureze la fapte mari, fiindcă ”prea iute le curge sîngele prin vine" – cum spune același Schiller în aceeași scenă a piesei. LIT.

nemuri², nemuresc, vb. IV refl. (reg.) a deveni sau a fi rudă cu cineva.

NEMURIRE s. f. 1. Faptul de a trăi veșnic, de a nu muri niciodată; calitatea de a fi nemuritor (1), (învechit) nemuritorie; (în limbajul bisericesc) viață veșnică. Au împodobit și au îmbogățit firea omenescului suflet cu nemurirea, cu vecinicia (a. 1702). gcr i, 344/29. Fricosului de moarte, vorbește-i de nemurire. heliade, o. ii, 65, cf. marcovici, c. 12/11, 14/26. Nu vei tăgădui cum că nemorirea ce este dată oamenilor foarte mult i înalță preste animale? ar (1839), 35¹/50, cf. polizu. Fanariotul nostru făcu domniței tot acele servicii ce făcea odinioară Mercur celui mai mare dintre zeii Olimpului... cu deosebire numai că domnița, neputînd să dea fanariotului nemurirea, făcu să cază în mînile lui pitacul domnesc prin care îl numea vel-cămăraș. filimon, o. i, 103, cf. pontbriant, d. Cînd privesc la tine... Raiul îmi deschide poarta-i radioasă Și zăresc printr-însa plaiul nemurirei. alecsandri, p. ii, 27, cf. i, 134, 191. Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare, eminescu, o. i, 173, cf. 177, ddrf, alexi, w., tdrg. ◊ (în limbajul bisericesc, personificat) h[ristoa]se, cel ce ești nemurirea tuturor. mineiul (1776), 203^r1/35. ◊ loc. adv. (Familiar) La nemurire = fără capăt, fără sfîrșit; p. ext. extrem de tare, de intens, de mult. Te iubesc la nemurire. caragiale, t. ii, 25. În sfîrșit, la „Românul” un băiat... combătea la nemurire pentru arta naturalistă, petică, o. 362. 2. Amintire menită să reziste timpului, destinată să trăiască veșnic în amintirea oamenilor; glorie veșnică; (neobișnuit) nemoarte. Istoriia... cu nemurire împodobește cu înțălepciunea sa. n. costin, l. 36. Euclid... au înălțat spre nemurirea numelui său atîtea piramide cîte și chipuri de tregone și de tetragone au găsit, molnar, ret. 41/11, cf. 37/6. Să se învrednicească cununilor nemurirei. gorjan, h. iv, 182/25. Acolo petrec în faimă geniile fericite, Care sînt de a lor muză nemurirei consfințite. asachi, s. l. i, 117. Apără dreptul, legea, credința, Și recompensa-i e nemurire, alexandrescu, m. 144. Ce-o să aibă din acestea, pentru el, bătrînul dascăl? Nemurire, se va zice. eminescu, o. i, 133. [Poetul] care merge de-a drept la nemurire, Adesea n-are-n viață nici pîine, nici noroc, macedonski, o. i, 110. Nemurirea scriitorului... ar fi proporțională cu perfecțiunea limbii din scrierile lui. gherea, st. cr. i, 248. Sînt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în panteonul nemurirei. anghel, pr. 37, cf. anghel-iosif, c. m. i, 121. Strălucita mea închipuire era să mai adaoge, în sfîrșit, o nestimată... la cununa nemuririi mele! hogaș, m. n. 13. (Glumeț) Are nemurire pe două sute ani. negruzzi, s. ii, 244. ◊ Expr. A trece la nemurire = a face să devină nemuritor (2); a imortaliza. Ocupă-te, te rog, cît mai curînd de aceasta, căci făgăduiesc a te trece la nemurire. BĂLCESCU, ap. GHICA, a. 607. – Și: (învechit) nemorire s. f. – De la nemuritor.

NEMURI² vb. IV. Refl. și refl. recipr. (Prin Bucov., Mold. și Transilv.) A deveni sau a fi rudă cu cineva. Hai să ne-ncuscrim! Să ne nemurim: Tu ai fată, Eu fecior. marian, na. 364. Găsiră că măicuța se nemurește cu boierul. i. cr. ii, 35 cf. com. din alba iulia. – prez. ind.: nemuresc. – v. neamuri (pl. lui neam).

NEMURI¹ vb. IV. Tranz. A face să trăiască veșnic în amintirea oamenilor, a face să reziste timpului, să devină nemuritor (2) (slăvind, preamărind, cîntînd); a imortaliza. Am nemurit ideea în formă. heliade, o. i, 205. Cîntările lor nemuresc mărirea părinților. marcovici, d. 241/21, cf. valian, v. Acela și-a nemurit valea, acesta și-a nemurit lunca. f (1883), 166. Țară... Ce-ai greșit, de vor toți proștii slava să ți-o nemurească? vlahuță, p. 85. Care este esențiala încercare a acestui tip, care a nemurit tot atît pe celebrul Shakespeare, pe cît genialul poet dramatic l-a nemurit pe dînsul? gherea, st. cr. ii, 217, cf. tdrg. Din dorința de a-și nemuri numele, ei au creat sau înzestrat... multe din aceste instituții. păcală, m. r. 319. Ceasuri întregi își tortura creierii să cizeleze cîte un vers sau măcar vreo imagine în care s-o nemurească pe ea. rebreanu, i. 186. În grădinița din curtea hotelului Dacia... au călcat, nemurind-o, Pascalli, Millo, Nottara. klopștock, f. 99, cf. 170. Artiștii plastici au căutat și vor căuta să nemurească această nobilă figură, v. rom. noiembrie 1960, 263. – prez. ind.: nemuresc. – Derivat regresiv de la nemuritor.