nemulțumind, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 429 / Pl: ~nzi, ~e / E: nemulțumi] (Îvr) Care e nemulțumit (1).

NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.

nemulțămi v vz nemulțumi

nemulțumi [At: NEGRUZZI, S. II, 214 / V: (îvp) ~țămi / Pzi: ~mesc / E: ne- + mulțumi] 1 vt A face să fie nemulțumit (1) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (1). 2 vt A cauza o nemulțumire (2) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (2). 3 vt A contraria. 4 vr (Rar) A se simți nemulțumit (1).

NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Ne- + mulțumi.

NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămi (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.

A NEMULȚUMI ~esc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi

nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.

nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, 3 sg. nemulțumește, imperf. 1 nemulțumeam; conj. prez. 1 sg. să nemulțumesc, 3 să nemulțumească

nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, imperf. 3 sg. nemulțumea; conj. prez. 3 să nemulțumească

nemulțumi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, imperf. 3 sg. nemulțumea; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumească

NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

A (se) nemulțumi ≠ a (se) mulțumi, a (se) satisface

nemulțumind, -ă, adj. (înv.) care e nemulțumit.

NEMULȚUMIND, -Ă adj. (Învechit, rar) Care e nemulțumit (1). A te forma, a te crește, cu-ngrijire m-am silit, Ș-inima-ți nemulțumindă asupră-mi s-a răzvrătit, HELIADE, O. I, 429. – pl.: nemulțuminzi, -de. – v. nemulțumi.

NEMULȚUMI vb. IV. Tranz. Negativ al lui mulțumi; a face să fie nemulțumit (1), a cauza o nemulțumire (2); a supăra, a mîhni (1); a contraria, a indispune; (învechit) a neodihni. Spuindu-l chiar pe față pre mulți nemulțămești. NEGRUZZI, S. II, 214, cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Împleticit în nedibăcia sa... el nemulțămește pe supușii ca și pe dominatorii săi, cari se înțeleg pentru a-l înlocui, IORGA, L. I, 359, cf. SCL 1960, 242. În această ambianță deficiențele nemulțumesc prin contrast. LUPTA DE CLASĂ, 1962, nr. 1, 69. El a posedat tactul admirabil și delicateța supremă de-a nemulțumi pe mulți. ARGHEZI, T. C. 54. ♦ Refl. (Rar) A se simți nemulțumit (1). Fata a urmat slujba ei astfel mai multe luni de zile, fără să dea prilegiu nici lighionilor să se plîngă de ea, nici sîntei Vineri să se nemulțumească, FUNDESCU, L. P. I, 137. – prez. ind.: nemulțumesc. – Și: (învechit și popular) nemulțămi vb. IV. – pref. ne- + mulțumi.