necurățire sf [At: ȘINCAI, HR. III, 33/38 / Pl: ~ri / E: ne- + curățire] (Înv) Faptă de om ticălos.

necurăți [At: PSALT. HUR. 12^v/9 / Pzi: ~țesc / E: necurat] 1 vi (Înv) A se abate de la preceptele Bisericii. 2 vi (Înv; pex) A păcătui față de Dumnezeu sau de morală. 3 vr (Reg; euf; d. copii) A-și face nevoile pe el Si: a se murdări.

NECURĂȚIRE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

necurățire s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.

necurăți, necurățesc, vb. IV 1. (înv.) a se abate de la preceptele bisericii, a păcătui. 2. (refl.; reg.; despre copii) a-și face necesitățile (pe el); a se murdări.

NECURĂȚI vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A se abate de la preceptele bisericii, a păcătui (față de Dumnezeu sau de morală). Nu necurățiiu de la D[o]mnulu mieu. psalt. hur. 12^v/9. Puse-i chipu celora ce voru vrea se necurățească (ce viețuiescu fărî de lege n. test. 1648, ce vor să facă necurățiie biblia 1688). cod. vor. 17²/3. Că feriiu caile Domnului și nu necurățiiu de Dzeul mieu. psalt. 27. 2. Refl. (Regional; eufemistic, despre copii) A-și face necesitățile (pe el); a se murdări. Poporul crede că copiii care se necurățesc sau udă pe timpul săvîrșirei tainei sf. botez, crescînd mari, vor fi ușori de principii. gorovei, cr. 29. – prez. ind.: necurățesc. – v. necurat. – Sensul 1 traduce slavonul нечистотистовати prin confuzie cu нечистовати.