necroza vr [At: DM / Pzi: 3 ~zează / E: fr nécroser] (D. țesuturi) A suferi procesul de necroză.

NECROZA, pers. 3 necrozează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se altera și a se distruge.

NECROZA vb. I. refl. (Despre țesuturi sau organe) A fi atins de necroză; a se distruge, a se cangrena. [P.i. 3 -zează. / < fr. nécroser].

NECROZA vb. I. tr. a produce necroză. II. refl. (despre țesuturi, organe) a fi atins de necroză. (< fr. nécroser)

A SE NECROZA pers. 3 se ~ează intranz. (despre țesuturi sau organe) A fi atacat de necroză; a se descompune; a putrezi. /<fr. nécroser

NECROZĂ, necroze, s. f. Moarte a unor țesuturi sau organe vii ale plantelor sau ale animalelor, provocată de întreruperea circulației sangvine, de infecții, arsuri etc. – Din fr. nécrose.

necro- [At: DN³ / E: fr nécro-, it necro-] Element prim de compunere savantă cu semnificațiile: 1 Mort. 2 Cadavru. 3 Moarte.

necroză sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~e / E: fr nécrose] Moarte prin infecție a unei porțiuni dintr-un țesut viu, animal sau vegetal.

NECROZĂ, necroze, s. f. Distrugere a unor țesuturi sau organe vii ale plantelor sau ale animalelor, provocată de întreruperea circulației sangvine, de infecții, arsuri etc. – Din fr. nécrose.

NECROZĂ, necroze, s. f. (Med.) Mortificare a unor țesuturi vii ale plantelor sau ale animalelor. Fenomenul de necroză se întîlnește rar la plantele atacate de rugini. SĂVULESCU, M. U. I 96.

NECRO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „mort”, „defunct”, „cadavru”, „moarte”. [< fr. nécro-, it. necro-, cf. gr. nekros].

NECROZĂ s.f. Alterare și distrugere a unui țesut ori organ viu, animal sau vegetal, în urma întreruperii circulației sanguine, a unei infecții, arsuri etc.; distrugere prin infecție a unui țesut viu; cangrenă. [< fr. nécrose, cf. gr. nekrosis – mortificare].

NECR(O)-, -NECROZĂ elem. „moarte”, „necroză, putrefacție”. (< fr. nécr/o/-, -nécrose, cf. gr. nekros)

-NECROZĂ² elem. necr(o)-.

NECROZĂ¹ s. f. distrugere a celulelor unei porțiuni de țesut ori organ viu. (< fr. nécrose)

NECROZĂ ~e f. 1) Mortificare într-un organism viu a unor celule, țesuturi, organe sau părți ale acestora (ca urmare a unei infecții, a unui traumatism, a unor tulburări circulatorii etc.). 2) (la plante) Mortificare a unor țesuturi datorită unor agenți patogeni. /<fr. nécrose

*necróză f., pl. e (vgr. nekrósis, d. nekróo, las mort, amorțesc). Med. Mortificare, gangrena unuĭ țesut, moartea uneĭ părțĭ dintr’un corp viŭ: necroză osoasă.

necroza (a se ~) (desp. ne-cro-) vb. refl., ind. prez. 3 se necrozează, imperf. 3 pl. se necrozau; conj. prez. 3 să se necrozeze; ger. necrozându-se

!necroza (a se ~) (ne-cro-) vb. refl., ind. prez. 3 se necrozează

necroza vb. (sil, -cro-), ind. prez. 3 sg. necrozează

necroză (desp. ne-cro-) s. f., g.-d. art. necrozei; pl. necroze

necroză (ne-cro-) s. f., g.-d. art. necrozei; pl. necroze

necroză s. f. (sil. -cro-), g.-d. art. necrozei; pl. necroze

NECROZA vb. v. cangrena.

NECROZA vb. (MED.) a se cangrena, a putrezi. (Un țesut care s-a ~.)

NECRO- „moarte, necroză”. ◊ gr. nekros „moarte” > fr. nécro-, it. id., engl. id., germ. nekro- > rom. necro-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., alternare și distrugere a unui țesut viu, ca urmare a unor leziuni distrofice; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., ansamblu al organismelor moarte de pe fundul mărilor sau lacurilor; ~cist (v. -cist), s. n., celulă moartă; ~fag (v. -fag), adj., s. m., (animal) care se hrănește cu corpurile organismelor moarte; ~fagie (v. -fagie), s. f., caracteristică a unor animale de a se hrăni cu cadavre; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m., (persoană) care suferă de necrofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., perversiune sexuală care constă în practicarea actului sexual pe cadavre; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (ciuperci) care se hrănesc saprofit pe țesuturile gazdei omorîte în prealabil cu ajutorul unor enzime; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de moarte sau de cadavre; ~gen (v. -gen), adj., (despre ciuperci) care se naște pe o plantă moartă sau pe cale de a se nimici; ~latrie (v. -latrie), s. f., cult patologic pentru morți; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care prezintă necrolatrie; ~liză (v. -liză), s. f., distrugere a unui țesut care a suferit un proces de necrozare; ~patie (v. -patie), s. f., predispoziție organică antrenînd necrozarea succesivă în diverse organe; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., citoplasmă inactivă, omoloagă celei din sămînța moartă; ~plast (v. -plast), s. n., protoplast care a suferit leziuni grave, urmate de moartea acestuia; ~spermie (v. -spermie), s. f., apariție în lichidul spermatic a spermatozoizilor morți; ~tip (v. -tip), s. n., formă biologică, în prezent stinsă și existentă numai formal; ~tomie (v. -tomie), s. f., îndepărtare pe cale chirurgicală a unui țesut osos atins de necroză; ~trof (v. -trof), adj., (despre microorganisme) care continuă să se hrănească în interiorul celulelor necrozate; ~zoospermie (v. zoo-, v. -spermie), s. f., prezența în lichidul spermatic a spermatozoizilor morți.

-NECROZĂ „putrefacție, mortificare”. ◊ gr. nekrosis „moarte” > fr. -nécrose, engl. id., germ. -nekrose > rom. -necroză.