NEBÂNTUIT, -Ă, nebăntiuți, -te, adj. Liniștit, netulburat; nevătămat, teafar, întreg. – Pref. ne- + bântuit.

nebântuit, ~ă a [At: (a. 1695) HEM 3215 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + bântuit] 1 Care nu este bântuit. 2 (Îrg) Care nu este supărat de nimeni sau de nimic Si: liniștit, netulburat. 3 (Îrg) Teafăr.

NEBÂNTUIT, -Ă, nebântuiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Liniștit, netulburat; nevătămat, teafăr, întreg. – Ne- + bântuit.

nebântuit a. care n’a fost atins sau bântuit: rămase treaz și nebântuit de piroteală ISP.

NEBÎNTUIT, -Ă, nebîntuiți, -te, adj. (Învechit) Liniștit, netulburat; nevătămat. Se întoarse cu merele la împăratul lui, teafăr și nebîntuit, precum îl făcuse mă-sa. ISPIRESCU, U. 65. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători... societatea bună ar remănea nebîntuită. CREANGĂ, A. 150.

nebîntuít, -ă adj. Care n’a fost bîntuit, care n’a suferit nimica: nebîntuit de furtună, de boală.

nebântuit adj. m., pl. nebântuiți; f. nebântuită, pl. nebântuite

nebântuit adj. m., pl. nebântuiți; f. nebântuită, pl. nebântuite

nebântuit adj. m., pl. nebântuiți; f. sg. nebântuită, pl. nebântuite

NEBÂNTUIT adj. v. intact, întreg, neatins, nevătămat, sănătos, teafăr, valid, zdravăn.

nebîntuit adj. v. INTACT. ÎNTREG. NEATINS. NEVĂTĂMAT. SĂNĂTOS. TEAFĂR. VALID. ZDRAVĂN.

NEBÎNTUlT, -Ă adj. (Învechit și regional) Negativ al lui bîntuit; care nu este supărat, stingherit (de nimeni sau de nimic); teafăr, întreg. Venit-au la Domniia mea de a lor bunăvoe, de nimenea nesiliți și nebîntuiți (a. 1695). ap. hem 3 215. Iau mărgăritare, oricîte voiesc, nebîntuit de nimica. gorjan, h. iv, 112/7, cf. doc. ec. 344. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători..., cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci și pururea la judecată... iar societatea bună ar remănea nebîntuită. creangă, a. 150. Se întoarse cu merele la împăratul lui, teafăr și nebîntuit precum îl făcuse mă-sa. ispibescu, u. 65. – pl.: nebîntuiți, -te. – pref. ne- + bîntuit.