NEBĂGARE s. f. (În expr.) (Din) nebăgare de (sau în) seamă = a) (din) lipsă de atenție; (din) neglijență; (din) imprudență; b) (din) lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. – Pref. ne- + băgare.

nebăgare sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 146^v/26 / Pl: ~gări / E: ne- + băgare] 1 (Îls) ~ de (sau în) seamă sau (înv) ~a sămii Desconsiderare a cuiva Si: dispreț. 2 (Îvr; îal) Nesupunere. 3 (Îal) Neatenție față de cele din jur Si: distracție. 4 (Îal) Neglijență. 5 (Îal) Imprudență.

BĂGARE sf. 1 Faptul de a (se) băga ¶ 2 ~ DE SEAMĂ, luare aminte, atențiune; ‡observațiune; contr. NEBĂGARE DE SEAMĂ.

NEBĂGARE s. f. (În expr.) (Din) nebăgare de (sau în) seamă = a) (din) lipsă de atenție; (din) neglijență; (din) imprudență; b) (din) lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. – Ne- + băgare.

NEBĂGARE s. f. (În loc. adv.) Din nebăgare de seamă = din lipsă de atenție sau de grijă, din neglijență. Din nebăgare de seamă și fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42. Nu-ți poți închipui ce rău poți face din nebăgare de seamă. CARAGIALE, O. VII 327. (Învechit) Cu nebăgare de (sau în) seamă = fără a da atenția cuvenită. Să nu trecem cu nebăgare în seamă pe lîngă Bălănești. NEGRUZZI, S. I 195. Cu nebăgare de samă, bînd o dată apă pe osteneală, au căpătat oftică. DRĂGHICI, R. 3.

NEBĂGARE f. (negativ de la băgare): ~ de seamă neatenție. Din ~ de seamă din neatenție. Cu ~ de (sau în) seamă neatent. ~ în seamă trecere cu vederea; desconsiderare. /ne- + băgare

nebăgare f. numai în locuțiunile: nebăgare de seamă, neatențiune; nebăgare în seamă, dispreț.

nebăgáre f. Nebăgare de samă, inatențiune, scăpare din vedere. Nebăgare în samă, dispreț, trecere cu vederea.

nebăgare de seamă (neatenție) loc. s. f., g.-d. art. nebăgării de seamă

!nebăgare de seamă (neatenție) loc. s. f., g.-d. art. nebăgării de seamă

nebăgare în seamă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgării în seamă

!nebăgare în seamă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgării în seamă

nebăgare de (sau în) seamă s. f. + prep. + s. f.

NEBĂGARE s. f. Negativ al lui băgare. (Expr.) Nebăgare de (sau în) seamă sau (învechit) (nebăgarea sămii = a) lipsă de considerație față de cineva sau de ceva ori din partea cuiva; desconsiderare, dispreț. Luînd ocara pre tine și nebăgarea sămii. dosoftei, v. s. noiembrie 146^v/26. Turcii atunci ar răspunde cu măreție și nebăgare de seamă. văcărescul, ist. 272. Această nebăgare de samă de cele sfinte s-ar fi pedepsit. ist. am. 31^r/5. Toate aceste daruri îți vor cîștiga inimile acelora care acum te privesc cu nebăgare în seamă. marcovici, d. 10/5, cf. ar (1839), 11²/22. Cît de mare este nebăgarea în samă externă a naravurilor. russo, s. 25. Înfuriindu-se de nebăgarea în seamă cu care îl privea arnăutul, zise... filimon, o. i, 256; b) (învechit, rar) lipsă de ascultare, de supunere. cf. st. lex. 168^v/2; c) lipsă de atenție față de cele din jur, distracție; neglijență; imprudență. Toți sînt încredințați că aice au urmat altăceva mai mult decît nebăgare de samă. ar (1830), 24¹/14. Nime n-ar ști cum s-ar închie o asemene nebăgare de samă. ib. (1837), 104¹/34. Din pricina nebăgării de samă a unui lucrător s-au întâmplat acea nenorocire. ib. (1839), 17²/31. Cu nebăgare de samă, bînd odată apă pe osteneală au căpătat oftică. drăghici, r. 3/12. Să nu trecem cu nebăgare în seamă pe lîngă Bălănești. negruzzi, s. i, 195. Nu-ți poți închipui ce râu poți face din nebăgare de seamă. caragiale, o. vii, 327. Din nebăgare de seamă și fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău și n-am nici un gînd rău asupră-ți. ispirescu, l. 42. Eu singur m-am lovit cu nebăgare de samă. alr ii 3 062/334. M-am lovit prin nebăgare de samă. ib. 3 062/414, cf. 3 062/36, 349, 833. – pref. ne- + băgare.