neavut, ~ă a [At: PSALT. 237 / P: ne-a~ / Pl: ~uți, ~e / E: ne- + avut] (Îvp; d. oameni) 1 Care nu este avut. 2 Lipsit de mijloace. 3 Nevoiaș (2).

NEAVUT adj. Care nu e avut, sărac.

AVUT I. adj. 1 p. AVEA ¶ 2 adj. sm. Bogat, cu stare ¶¶ contr. NEAVUT. II. (pl. -turi) sn. Avere: acesta-i tot ~ul meu.

NEAVUT adj., s. v. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman.

neavut adj., s. v. CALIC. NECĂJIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

NEAVUT, -Ă adj. (Învechit și popular; despre oameni) Negativ al lui avut; lipsit de mijloace, sărac, nevoiaș. Izbăveaște-me, că mișel și neavutu-s eu și înrema mea turbură-se întru mere. psalt. 237. Om neavut și fără de casă. varlaam, c. 155. Să agiutorim fratele nostru și deaproapele nostru cel sărac și neavut cu agonisita noastră. id. ib. 164. Supt afurisenie au lăsat ca din veniturile acelea în toți anii să se dea o sumă de bani pe sama... fetelor celor neavute, ca să se poată mărita. șincai, hr. iii, 267/35, cf. drlu. ◊ (Substantivat) Înralță din pămăntu measerul (pre cel neavut d) și din gunoiu rădică mișelul. psalt. 320. Cîndu faci cină, cheamă mișeii, neputincioșii, neavuții, ologii, orbii și fericit fi-veri că n-au cu ce-ți plăti. coresi, ev. 419, cf. 363. N-au dat celor lipsiți și celor neavuți. varlaam, c. 24. Domnul sînt să dăruiască La locașul dumitale Curte albă lîngă drum, Să sălășluiți Pe cei neavuți, Să hrăniți Pe cei flămînzi. sevastos, n. 139. – pl.: neavuți, -te. – pref. ne- + avut.