NEAGĂ s. f. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.^[1]

neagă sfs [At: POLIZU / V: nacara, nadara, nagara, nagarea, naghea, nădarea / E: nct] (Reg) 1 Persoană încăpățânată, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. 2 (Îc) ~ga-rea (sau îf nagarea, nagara, nacara, nadara, nadarea, naghea, nădrea) Om plicticos, pisălog, încăpățânat, care se ține scai de cineva Si: belea, cobe, piază-rea. 3 (Îac) Drac. 4 (Îe) A ședea ca ~a-reaua (sau nagaraua) pe capul cuiva sau a se ține ca ~a-reaua de cineva, a-i sta cuiva ~-rea în spinare A se ține morțiș de cineva. 5 (Îae) A nu slăbi pe cineva din ochi. 6 (Îe) A fugi de cineva ca de ~a-rea A fugi de cineva ca de dracul. 7 (Îe) A fi gol ~ A fi gol pușcă.

NEAGĂ s. f. sg. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.

NEAGĂ s. f. invar. (Popular, mai ales însoțit de atributul «rea») Persoană încăpățînată, rea; belea, cobe, piază-rea. El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică. ISPIRESCU, L. 327. ◊ Expr. A sta neagă-rea în spinarea cuiva = a se ține scai de cineva. Mă ghiorlane, nu-mi mai sta neagă-rea în spinare! PAS, L. I 78. – Pronunțat: nea-.

NEAGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. * A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.

neagă m. om îndărătnic: neagă, sue-te în teleagă. [Origină necunoscută].

neágă f., pl. inuz. negĭ. Munt. Fam. Belea, om plicticos. Neaga rea, om grozav de plicticos orĭ cîrcotaș.

nacara sf vz neagă

nadara sf vz neagă

nadarea sf vz neagă

nagara² sf vz neagă

nagarea sf vz neagă

naghea sf vz neagă

nădarea^[1] sf vz neagă corectat(ă)

nega vt [At: MAIOR, IST. 31/32 / Pzi: neg / E: lat negare] (Fșa) 1 A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, unui fenomen etc. 2 A nu recunoaște un fapt Si: a tăgădui.

NAGARA 👉 NEAGĂ-REA.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

NEGA vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

NEGA vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)

A NEGA neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă].

negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.

nagará f. (turc. naghara, d. pers. nekare). Vechĭ. Un fel de cimbal. – Și -rádă, pl. e (după ngr., ca și sîrb. nakarada).

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

neagă (pop.) s. f.

neagă (pop.) s. f.

neagă s. f.

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

nega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. neg, 2 sg. negi, 3 neagă; conj. prez. 1 sg. să neg, 3 să nege, imper. 2 sg. afirm. neagă

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

nega (a ~) vb., ind. prez. 3 neagă

neagă-rea s. f., art. neaga-reaua

nega vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neagă

nagara (-ale), s. f. – Tobă, tamburină. – Tc. (per.) nakara (Șeineanu, III, 488). Sec. XVII, înv. Cf. sp. nácar (Corominas, III, 488), it. nacchera.

nega (neg, negat), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

neagă s.f. sg. (reg.) 1. persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și face după capul ei. 2. (în expr.) a fi gol neagă = a fi gol pușcă.

neagă-rea s.f. (reg.) piază-rea; cobe.

NEGA vb. I. Tranz. (Folosit și absol.) A contesta existența, necesitatea, obligativitatea (unui lucru, unui fenomen etc.); a nu recunoaște, a nu admite (un fapt); a tăgădui. Nici însuși Engel nu poate niega (tăgădui). maior, Ist. 31/32. A nega (tăgădui) ființa sufletului este tot una de a nega ființa plăsmuitoriului. cornea, e. i, 182/9, cf. isis (1859), 124²/43. Ți-ar nega existența ta. eminescu, n. 53. N-am ce nega, îmi era rușine de mine însumi. f (1903), 16. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni și pe care le cunoști... din predicile mele. galaction, o. 236. Clatină din cap negînd. camil petrescu, u. n. 425. Nu e nevoie să negi. c. petrescu, c. v. 108, cf. 354. Să nu încerci să negi, că-i de prisos, sebastian, t. 280, cf. 74. Te scormoni toată vremea să afli, să-nțelegi, Te-ncredințezi aproape, te răzvrătești și negi. arghezi, c. o. 42. Neagă existența unui stil funcțional al literaturii beletristice, vianu, m. 147, cf. 45, 70. Negi cu prea mare stăruință ca să mă convingi, stancu, r. a. iv, 224, cf. 285. Negînd existența unor legi obiective, sociologii reacționari se situează pe poziții subiectiviste. v. rom. ianuarie 1954, 225. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea, galan, b. i, 124, cf. id. z. r. 354. Anton Lupan lua Cornul de aur, în lung, cu barca, să se întoarcă la drumul lui de fier, de care nu putea să nege că se simțea legat, tudoran, p. 59. Suslănescu negă, jură, protestă, t. popovici, se. 104. Mecanicul vru să nege vag, șovăi o clipă. barbu, ș. n. 143. ◊ refl. pas. Predicatul se afirmă sau se neagă pentru toată sfera subiectului. maiorescu, l. 43. Aceste însușiri nu se pot nega în arhitectură, oprescu, i. a. iii, 17. – prez. ind.: neg. - Din lat. negare.