NARCISISM s. n. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste, admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. – Din fr. narcissisme. corectat(ă)

narcisism sns [At: ANGHEL, PR. 113 / E: fr narcissisme] Admirație și dragoste exagerată față de propria sa persoană fizică, constituind adesea o stare patologică.

NARCISISM s. n. Admirație și dragoste exagerată față de propria persoană fizică, care constituie adesea o stare patologică. – Din fr. narcissisme.

NARCISISM s. n. Admirație contemplativă și dragoste exagerată (pînă la anormal) față de propria sa persoană fizică. (Poetic) Împrejurul unui lac minunat ca o piscină ibiși cu piciorul de mărgean, cuprinși de un etern narcisism, se privesc în oglinda apelor. ANGHEL, PR. 113.

NARCISISM s.n. Dragoste, admirație excesivă, patologică a cuiva față de propria-i persoană. [< fr. narcissisme].

NARCISISM s. n. 1. admirație contemplativă față de sine însuși; autofilie. 2. anomalie în care persoana proprie devine obiectul instinctului sexual. (< fr. narcissisme)

NARCISISM s.n. Dragoste exagerată, patologică, față de propria persoană.

NARCISISM n. Dragoste exagerată, patologică, pentru propria persoană. /<fr. narcissisme

narcisism s. n.

narcisism s. n.

narcisism s. n.

NARCISÍSM (< fr., de la n. pr. Narcis) s. n. 1. (În limbaj curent) Atenție excesivă acordată propriei persoane, propriului corp. 2. Dragoste de sine, opusă dragostei față de ceilalți. Există un n. primar (al copilului care nu se diferențiază pe sine de ceilalți) și un n. secundar, care poate lua forme normale ale dragostei de sine (cum ar fi respectul de sine, centrarea pe sine a adolescenților în perioada identificării cu modelele) ori forme exagerate (supraestimarea de sine, n. părinților posesivi care se iubesc pe ei înșiși în copii, n. artiștilor), culminând cu centrarea pe sine patologică a bolnavilor psihici (în psihanaliză).

Narcis și narcisism – Ovidiu, în Metamorfozele (III, 346 ș.u.) povestește în versuri legenda lui Narcis. Tînărul Narkissos din mitologia greacă, deosebit de frumos, era trufaș și rece față de dragostea nimfelor. Una din ele l-a blestemat „să iubească fără a fi iubit”. Și blestemul l-a ajuns. Narcis, privindu-se într-o fîntînă, s-a îndrăgostit de propriul lui chip. Cucerit de imaginea pe care n-o putea ajunge, a murit de durere. Cînd nimfele au venit să ridice corpul lui Narcis, n-au mai găsit decît o floare care a căpătat numele lui. Prin Narcis se înțelege, îndeobște, un om îndrăgostit de sine însuși, care nu încetează să se admire și nu vede pe nimeni în afară de el. Iar această admirație excesivă, patologică, a cuiva față de propria-i persoană se cheamă narcisism. Plutarh susține că numele Narcis vine de la cuvîntul grec narke (amorțire), de unde și termenii medicali narcoză și narcotic. Referirile literare la Narcis sînt foarte multe. Unele serioase: Milton descrie în Comus (235 ș.u.) dragostea zeiței Echo pentru Narcis. Lenin, în operele sale, utilizează în repetate rînduri comparația cu Narcis pentru cei îndrăgostiți de ei înșiși (vol. 12, p. 369 – vol. 13, p. 156 – vol. 20, p. 251). Iar Eminescu, în Călin (III, 3-4): „Și Narcis, văzîndu-și fața în oglinda sa, izvorul, /Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul”. Alte aluzii sînt ironice, ca de pildă: în primul catren dintr-un portret în versuri, făcut de Anghel și Iosif unui Fost-ministru: Departe de-a fi un Narcis, El totuși persoana-și adoră. Se vede și noaptea în vis Și ziua în fiece oră. MIT.