NALBĂ, nalbe, s. f. Nume dat la mai multe plante: a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri și cu flori mari, roșii, purpurii sau albe; frunzele, florile, uneori și rădăcinile sînt folosite în medicină (Malva silvestris); b) (și în forma nalbă-de-grădină) plantă erbacee înaltă, cu flori roșii, galbene, violete sau pestrițe, cultivată în grădini, cu întrebuințări în medicină (Althea rosea); c) (și în forma nalbă-mare) plantă erbacee cu rădăcina cărnoasă, care crește în locuri umede și ale cărei frunze, flori și mai ales rădăcini se întrebuințează în medicină ca emolient (Althea officinalis). Își făcu un ceai de nalbă și rămase frumușel acasă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 80. Ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă. COȘBUC, P. II 209. Ești ca floarea cea de nalbă. ALECSANDRI, P. P. 340.

NALBĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă ramificată, cu frunze palmat lobate și cu flori roșii, cu dungi negre. * ~- mare nalbă cu tulpina foarte înaltă, cu frunze păroase pe ambele părți și cu flori albe-roz. ~-de-grădină plantă erbacee cu tulpina erectă și înaltă, cu frunze zbârcite, dințate și cu flori purpurii; rujalină. [G.-D. nalbei] /<lat. malva

nalbă f. gen de plante coprinzând mai bine de 100 specii; nalba mare, crește prin locuri umede, pe malurile râurilor: foile ei sunt întrebuințate în medicină ca emolient (Althaea). [Lat. MALVA].

nálbă f., pl. e (lat. malva și malba, nalbă; it. pv. cat. sp. pg. malva, fr. mauve; milanez, ven. nalba). O plantă erbacee dicotiledonată dialipetală, cu perĭ asprĭ, cu florĭ de diferite culorĭ (dar maĭ ales violet deschis), cu fructu compus din maĭ multe semințe așezate ca o turtă (malva silvestris [nalbă sălbatică], malva rotundifolia [cașu popiĭ], althaea rósea [nalbă de grădină; în Ban. rujalină], althaea officinalis [nalbă mare]): nalba are propietățĭ emoliente și se întrebuințează în medicină.

nalbă-mare (plantă) s. f., g.-d. art. nalbei-mari; pl. nalbe-mari

!nalbă-mare (plantă) s. f., g.-d. art. nalbei-mari; pl. nalbe-mari

nalbă mare s. f.