NALBĂ (pl. -be) sf. 🌿 1 Plantă acoperită cu peri aspri, cu flori mari, roșii sau purpurii, rar albe, dispuse în fascicule axilare (Malva silvestris) (🖼 3305) ¶ 2 = CAȘUL-POPII ¶ 3 ~-DE-GRĂDINĂ sau ~-ROȘIE, plantă cu flori mari, simple sau învoalte, roșii, galbene, albe, violete sau pestrițe, dispuse în lungi spice terminale; originară din Orient, cultivată adesea prin grădinile noastre (Althaea rosea) (🖼 3304) ¶ 4 ~-MARE, plantă acoperită cu peri moi, cu rădăcina gălbuie și cărnoasă, cu frunze catifelate; are flori trandafirii sau albe, dispuse în fascicule la supțioara frunzelor; frunzele, florile și mai ales rădăcina plantei sînt întrebuințate în medicină ca emoliente (Althaea officinalis) (🖼 3306) ¶ 5 ~-MĂRUNTĂ sau ~-MICĂ = CAȘUL-POPII [lat. malva].

NALBĂ, nalbe, s. f. Nume dat la mai multe plante: a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri și cu flori mari, roșii, purpurii sau albe; frunzele, florile, uneori și rădăcinile sînt folosite în medicină (Malva silvestris); b) (și în forma nalbă-de-grădină) plantă erbacee înaltă, cu flori roșii, galbene, violete sau pestrițe, cultivată în grădini, cu întrebuințări în medicină (Althea rosea); c) (și în forma nalbă-mare) plantă erbacee cu rădăcina cărnoasă, care crește în locuri umede și ale cărei frunze, flori și mai ales rădăcini se întrebuințează în medicină ca emolient (Althea officinalis). Își făcu un ceai de nalbă și rămase frumușel acasă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 80. Ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă. COȘBUC, P. II 209. Ești ca floarea cea de nalbă. ALECSANDRI, P. P. 340.

NALBĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă ramificată, cu frunze palmat lobate și cu flori roșii, cu dungi negre. * ~- mare nalbă cu tulpina foarte înaltă, cu frunze păroase pe ambele părți și cu flori albe-roz. ~-de-grădină plantă erbacee cu tulpina erectă și înaltă, cu frunze zbârcite, dințate și cu flori purpurii; rujalină. [G.-D. nalbei] /<lat. malva

nalbă-de-grădină (plantă) s. f., g.-d. art. nalbei-de-grădină; pl. nalbe-de-grădină

!nalbă-de-grădină (plantă) s. f., g.-d. art. nalbei-de-grădină; pl. nalbe-de-grădină

nalbă de grădină s. f. + prep. + s. f. + adj.

NÁLBĂ (lat. malva) s. f. Denumire dată unor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, anuale, bienale sau vivace, care se înmulțesc prin semințe sau butași. Genul Malva, originar din Asia și Africa, are c. 32 de specii; cultivat ca plantă decorativă în parcuri și grădini; unele specii, cu calități nutritive superioare, sunt folosite la hrănirea vacilor, deoarece stimulează secreția de lapte. Frunzele și rădăcinile unor specii au utilizări în medicina tradițională, ca emolient și expectorant. ◊ N. de grădină = plantă de cultură, originară din Asia Mică, adusă în Europa de cruciați; are flori albe, roșii, roz, galbene simple, învoalte (Althaea).

ALTHAEA L. NALBĂ DE GRĂDINĂ, fam. Malvaceae. Gen originar din Asia tropicală, cca 26 specii, erbacee, păroase, anuale, bienale sau vivace. Flori (caliciul dublu, cu sepale concrescute, unul intern, 6-12-fidat sau -foliat și altul extern, 6-9-laciniat, numeroase stigmate) albe, roșii, roz, galbene, violete, panașate, simple, semi- învoalte și învoalte, dispuse terminal pe tulpină, în axa frunzelor, formînd spice lungi pînă la 1 m. Frunze lobate sau crestate.