na¹ [At: VARLAAM, C. 392 / E: cf alb na, bg на, ngr να, mg na] 1-2 i, av (Fam) Poftim! 3 i (Îe) ~-ți-o (bună) sau ~-ți-o frântă (că ți-am dres-o) Se spune pentru a arăta contrarietate, surpriză, decepție etc. 4 i (Îae) Se spune pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. 5 i Cuvânt care însoțește gestul unei lovituri. 6 sf (Pex; în limbajul copiilor; are) Bătaie. 7 i Cuvânt care exprimă nemulțumire. 8 i Cuvânt care exprimă nerăbdare. 9 i Cuvânt care exprimă surprindere față de ceva neplăcut. 10 i Cuvânt care exprimă nervozitate Si: ei!, poftim! 11 i (Cu sens conclusiv) Gata! 12 i (Are) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă unele animale domestice. 13 i Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri și cântece populare.

na² av vz nu

NA I. adv. și interj. 1 Iată, ține!: lovește! ~ sînul, tirane barbar! (BOL.); scumpului niciodată să nu-i zici „dă-mi!” ci totdeauna „na!” (PANN). Adesea urmat de pron. ți sau vă: Vizirul îi zise: ...Na-ți-i pe toți, pîn’la unul și du-te cu Dumnezeu (PANN); scoate cele două carboave, zicînd: ...na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau și Dumnezeu iar mi-a da (CRG.); zicîndu-ne: ...na-vă marfa noastră, dar plătiți-ne-o scump (JIP.); na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o 👉 FRÎNT5 ¶ 2 Însoțește gestul loviturii, bătăii: prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea (CRG.) ¶ 3 Exprimă uimirea, surpriza, ciuda: na! că mi s’a stins luleaua (ALECS.); na! că făcui pacostea și frăține meu! (CRG.). II. Substantivat: decît doi „ți-oiu da”, mai bine un „na!” (PANN) [bg.].

NA interj. 1. (Adesea cu valoare de verb) Poftim, ia, ține. Na, să-ți cumperi haine și casă și pîne. ALECSANDRI, P. A. 50. Na, mîndruțo, vin și bea, Că mai mult nu mi-i vedea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. ◊ (Urmat de formele neaccentuate ale dativului pronumelui personal de persoana a II-a și ale acuzativului pronumelui personal de persoana a III-a) Na-ți-le pe toate. ▭ Fragi i-am dat, ea mi-a zis: «Na-le! Ți-am cerut eu ție fragi?». COȘBUC, P. I 49. Na-ți bani în locul grăului ce mai ai a lua și lasă-mă în pace. CREANGĂ, P. 160. Amor... Na-ți și arc, na-ți și săgeată, na-ți și ghimpul cu venin. CONACHI, P. 226. ◊ Expr. Na-ți-o bună! sau na-ți-o frîntă (sau bună) că ți-am dres-o! sau na-ți-o bună că ți-am frînt-o! v. bun⁴ (II 1). ♦ Însoțește gestul unei lovituri, al bătăii; p. ext. (în limbajul folosit de cei mai în vîrstă – repetat, cînd se adresează copiilor) bătaie. Prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea. CREANGĂ, la CADE. 2. (Exprimă nemulțumire, nerăbdare, surprindere) Iată, iacă, uite; ei! Na! că făcui pacostea și frăține-meu. CREANGĂ, P. 46. Na! c-am stins focul și am uitat să-mi aprind luleaua. id. ib. 132. Na! te pricepi acu? NEGRUZZI, S. III 20. ◊ (Repetat) Na, na, na, măria-ta! parcă astă grijă am eu acum? CREANGĂ, A. 108. 3. Strigăt cu care chemăm sau (mai rar) îndepărtăm unele animale domestice. Țibă! Hormuz; na! Balan... dați-vă-n laturi, cotarle! CREANGĂ, P. 147. 4. (În jocuri și cîntece populare, de obicei repetat) Strigăt de voie bună, refren.

NA interj. 1) fam. (se folosește pentru a arăta că o persoană dă ceva altei persoane) Poftim; ia; ține. ◊ Na-ți-o bună! se spune pentru a exprima mirare și nemulțumire când se produce ceva neașteptat și, de obicei, neplăcut. Na-ți-o bună, că ți-am dres-o! se spune când cineva face fără să vrea ceva rău sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se folosește pentru a exprima nemulțumire, surprindere, nerăbdare) Poftim; uite; iată. 3) (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema unele animale să se apropie sau să stea pe loc). 4) (se folosește pentru a însoți gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se folosește, de obicei repetat, ca strigăt de voie bună în unele cântece și jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

na! int. 1. iată: na! că sa stins luleaua AL.; 2. primește: na zece lei; 3. fam. bătaie: na și iar na! [Onomatopee]. ║ n. decât doi ți-oiu da mai bine un na PANN.

na interj. (ngr. ná, ca să, na, de unde și sîrb. bg. rus. pol. na). Iacăte, uĭte, vezĭ, poftim, promete: Na! Na-l! Na-o! Na-țĭ! Na-vă! Na-țĭ-o! Na-v’il! Na-v’o! Na mîncare! Na bătaĭe! Na, că vine și el! Na: făcu-ĭ prostia! Arată supriza și necazu: Na! Da ce? Vreĭ să plătesc eŭ? Na-țĭ-o bună! iacătă o surpriză neplăcută! Na-țĭ-o frîntă, că țĭ-am dres-o, se zice ironic cînd cine-va îțĭ restitue stricat un lucru pe care i l-aĭ dat ca să-l dreagă, și tot pretinde că ți l-a dres. V. na-na-na.

NU adv. I. (Servește la construirea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nicio îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

natriu sns [At: DLR / P: na-triu / E: fr natrium] (Chm) Sodiu.

nă av vz nu

no² i vz nu

nu [At: COD. VOR. 10/20 / V: (înv) no, (reg) na, nă av / E: ml non] 1 av Este marcă a formei negative a verbului la toate modurile și timpurile, în afară de gerunziu, participiu și supin, precedând imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, care trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv pronumelui reflexiv, putând fi intercalate și adverbele „mai” și „prea”. 2 av Neagă predicatul, dând caracter negativ întregii propoziții. Nu l-am cunoscut niciodată. 3 av (Îrg; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției) Subliniază caracterul negativ al comunicării. Nu mulți veniră. 4 av (Pop; alăturat formal predicatului) Se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată. Nu valorează mare lucru. 5 av (În construcții adversative; îcr ci, dar) Stabilește o opoziție puternică. N-am uitat, ci doar am întârziat. 6 av (În propoziții interogative) Cere ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”. Nu ești supărată? -Ba da. 7 av (În propoziții optative și dubitative interogative) Implică ideea de îndemn, de rugăminte. Nu vrei să pleci? 8 av (Cu forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive) Arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență. Se bucura, nu se bucura. 9 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației intensitate maximă. Ori știe, ori nu știe! 10 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației indiferență cu privire la realizarea acțiunii. O veni, n-o veni, treaba lui! 11 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nesiguranță, ezitare. Să intre, să nu intre? 12 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nerăbdare, iritare. Știi ori nu știi? 13 av Neagă acțiunea, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare a unui cuvânt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă. Nu încape nici o îndoială. 14 av Neagă acțiunea în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv (de obicei în propoziții interogative și exclamative). Nu face parte și el dintre noi? 15 av (În propoziții interogative retorice; adesea precedat sau urmat de adverbul „oare” sau, învechit, precedat de adverbul „au”) Oare nu era și el tot din București? 16 (Interogativa retorică reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Nu vezi ce se întâmplă? 17 av (Îe) Da, cum (să sau de) ~ sau (reg) (păi) dacă nu (cum)? Sigur că da. 18 av (Îae) Altfel nu se poate. 19 av (Irn; îae) Nu prea cred. 20 av (În propoziții interogative exclamative) Exprimă mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret, presupunând, de obicei, un răspuns pozitiv. Cum nu i-a fost milă de el? 21 av (În propoziții exclamative, precedat de „ce”, „cât”, „unde”) Are valoare afirmativă. De câte ori nu am văzut astfel de oameni! 22 av Neagă o altă parte de propoziție decât predicatul, dând enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel. A plecat repede, nu așa cum a venit. 23 av Modifică conținutul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul sau dându-i înțeles contrar. O casă mare, nu lipsită de eleganță. 24 av (Îe) ~ altceva, ~ glumă, sau (reg) ~ ceva, ~ șagă Formulă care confirmă o afirmație anterioară. 25 av (Îae) Formulă care întărește o afirmație anterioară. 26 av (Îe) ~ mai departe Chiar în cazul... 27 av (Îae) Chiar în ceea ce privește pe... 28 av (Îav) ~ o (singură) dată De multe ori Si: adesea. 29 av Înlocuiește un verb la forma negativă care apare anterior sau care este dedus din context, îndeplinind funcția de predicat. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. 30 av (Îe) ~ și ~ Formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere. 31 av (Îae) Exprimă inutilitatea unui efort. 32 av (Îe) De (sau dacă) ~ În caz contrar... 33 av (Cu valoare de propoziție independentă) Răspuns la o întrebare. Ai prieteni? – Nu. 34 av (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente). Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! 35 av (Îlv) A zice ~ A nega. 36 av (Pex; îal) A se opune. 37 av (Pex; îal) A refuza. 38 sn Răspuns negativ. 39 av Exprimă opoziția la o enunțare pozitivă sau revenirea asupra unei afirmații. S-a dus!... Nu! Uite-l că vine înapoi! 40 av (Întărit prin „ba”) Ba nu, eu nu vin. 41 av (Are) Reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției precedente sau următoare. Nu, nu, eu nu intru!

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

sodiu s [At: ANTONESCU, D. / E: lat, fr sodium] Element chimic din grupa metalelor alcaline, moale, alb-argintiu, foarte reactiv din punct de vedere chimic, care se găsește în natură numai sub formă de combinații Si: natriu.

FORSE CHE SI, FORSE CHE NO (ital.) = Poate da, poate nu.

NA-ȚI 👉 NA.

*NATRIU sbst. 🔬 Vechiul nume al sodiului [fr.].

NE-¹, pref. care se unește cu un substantiv, cu un adjectiv, cu un pronume, cu un verb, sau cu altă parte de cuvînt, spre a le da o valoare negativă: – 1 Dinaintea unui substantiv: neliniște, nedreptate, nevinovăție, neprieten, neom, etc. – 2 Dinaintea unui adjectiv: nebun, necurat, nedrept, neplăcut, nesănătos, nevrednic. – 3 Dinaintea pronumelui altul, alta, în locuțiunile ca nealtul, ca nealta, cum nu mai este, cum n’a mai fost altul, alta. – 4 Dinaintea unui verb: – a) dînd naștere unui verb nou, cu înțeles negativ: a necinsti, a neliniști, a nemulțumi, a nenoroci, a nesocoti; – b) dinaintea unui participiu trecut, întrebuințat ca adjectiv: necopt, necunoscut, nehotărît, neisprăvit, nesupus, etc.; – c) dinaintea unui part. trec. Ia forma f. pl. și precedat de prep. pe, dînd naștere unei locuțiuni adverbiale: pe neașteptate, pe negîndite, pe nemîncate, pe nerăsuflate, pe nesimțite, pe neștiute, pe nevăzute; – d) dinaintea unui part. prez.: neauzind, neavînd, nefiind, nevăzînd; – e) dinaintea unui adj. verb.: neascultător, nepăsător, nerăbdător. – 5 Dinaintea ori-cărei alte părți de cuvînt, în anumite locuțiuni: ca ne altă dată, cum ne cum; un lucru ne la locul lui o îngheța (BR.-VN.). – 6 Se separă de forma verbală cu care e unit, în cazul cînd se interpune adv. mai: ne mai avînd, ne mai știind, ne mai auzit, ne mai văzut [vsl. ne].

NE² pron. pers. enclitic și proclitic 1 dat. și ac. pl. de la EU ¶ 2 👉 NI [‡NĂ < lat. nobis și nos].

NIMENI, NIME NE(A), ‡NIMENILEA, †NIME, Băn. Olten. NIMA (gen.-dat. nimănui, nimărui, nimului) pron. nedef. Nici un om, nici o femeie, nimenea nu poate să zică acum le știu toate (PANN); pe acela nu l-am spus nimărui, m’am temut (VLAH.); ca la noi, la nimeni (cu mireasa înainte), se zice cînd într’un loc, într’o țară, se fac lucrurile anapoda, cînd se petrec lucruri ce nu se mai văd aiurea [lat. nēmĭnem].

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) = Nu multe, dar mult. Cînd e vorba de învățătură.

NU I. adv. 1 Exprimă negațiunea și e opus lui „da”: ~ știu; ~ vreau; ~ pot; ~ eu, ci tu; mă prind că ~; Ai fost pe-acasă? – Nu! ¶ 2 👉 BA1; CUMVA1; NUMAI6 ¶ 3 Pierde mai adesea pe u înainte de un cuvînt care începe cu a sau o: n’am nimic; n’aude bine; n’o să vie; n’oiu mai pleca; n’or fi aflat vestea. II. sbst.: pentru un ~ e în stare să-ți dea palme [lat. non].

NU-MĂ-UITA sf. 🌿 1 Plantă ce crește în pădurile de la munte, cu flori mici albastre sau roșietice; numită și „ochiul-șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis silvatica) (🖼 3368): culege ~, ca să facă un buchet pentru amorezul ei (NEGR.) ¶ 2 = OCHII-PĂSĂRUICII¹ [nu + mă + uita, trad. din germ. Vergissmeinnicht].

NU adv. I. (Servește la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

NATRIU s. n. (Chim.) Sodiu.

NU adv. A. (Dă valoare negativă verbului dintr-o propoziție și, prin aceasta, și propoziției întregi) I. (Apare într-o propoziție principală, independentă sau legată de alta prin coordonare) 1. (Într-o propoziție enunțiativă) El nu se sperie, nu cere, nu întreabă. C. PETRESCU, A. 355. Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ea n-aude... Ci tot fuge nencetat. ALECSANDRI, P. A. 41. 2. (În propoziții optative) Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! ALECSANDRI, P. P. 341. 3. (În propoziții imperative) Nu trînti obloanele, ponivosule! DELAVRANCEA, H. T. 21. Dragul tatei, nu da, că eu sînt. CREANGĂ, P. 198. Dar să nu adormi, că mori. ALECSANDRI, T. I 459. 4. (În propoziții exclamative) Nu ți-e rușine obrazului!... o dată în viața ta m-ai adus la restorant și te tîrguiești pentr-o cartofă. ALECSANDRI, T. 750. ◊ (Fără valoare negativă, întărește conținutul afectiv al propoziției exclamative) Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume! COȘBUC, P. I 262. Și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. 5. (În propoziții interogative) Nu mai trăiește măicuța ta? SADOVEANU, N. F. 82. N-auzi tu de departe cucoșul răgușit? EMINESCU, O. I 98. ◊ (În întrebări retorice, cu rolul de a exprima mai colorat o afirmație, o dorință, o exclamație etc.) Și-atunci cînd pretutindeni e putere, Voi nu cunoașteți cîntul ce se cere? BENIUC, V. 146. Nu-ți spuneam eu, fata mea? ISPIRESCU, L. 14. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. 6. (În propoziții dubitative) N-o fi vrun dușman, vrun calic care-l pîndește la întoarcere? CAMILAR, N. II 551. Apoi doară că nu o fi blăstem ca și d-aice, de sub pămînt, să iasă zvon de ceea ce vom chibzui. ODOBESCU, S. I 82. ♦ (În propoziții deliberative) O pieri, n-o pieri, e rîndul meu. VISSARION, B. 14. Cel mare se dă după ușă și – să tragă, să nu tragă? – în sfîrșit trage zăvorul. CREANGĂ, P. 23. II. (În propoziții subordonate, cu aceeași valoare ca în propozițiile independente) La bocetul ei, deodată, în acel ostrov al primăverii, m-am simțit întristat, cum nu fusesem niciodată. SADOVEANU, N. F. 82. Se puse pe plîns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. ISPIRESCU, L. 2. ♦ (După verbe care exprimă teama, în propoziții completive introduse prin «să», fără valoare de negație) Mi-e teamă să nu te trezesc. CASSIAN, H. 19. III. (Negația de pe lîngă predicatul regentei se referă la întreaga frază) Dormi, iubito, dormi în pace, N-am venit să-ți tulbur somnul. VLAHUȚĂ, P. 107. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. B.(Negația se referă la o parte a propoziției) I. (Pe lîngă diferite părți de propoziție) A scris o schiță, nu o nuvelă. ▭ A ținut să ajungă stăpîn în moșia Moldovei nu pentru vinovat folos al său, ci ca să dea țării slobozenia ei cea veche. SADOVEANU, N. P. 10. Și numai iaca îl și vede viind repede, dar nu așa cum se dusese. CREANGĂ, P. 186. Nu pe-acolo, domnule, nu pe din față, ca să nu te-ntîlnești cu d-lui. ALECSANDRI, T. 1162. II. (Negația însoțește predicatul, dar se referă la altă parte a propoziției) Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. O cometă este accidentală, fiindcă nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, O. II 10. C. (În expresii, locuțiuni sau în corelație cu adverbe, conjuncții etc.) I. (Corelativ într-o frază sau propoziție ale căror părți sînt în raport adversativ) 1. (În corelație cu ci marcînd într-o alternativă situația sau elementul înlăturat) Mergînd spre căruțe, era mîhnit, amărît, că parcă ducea în brațe nu pelerina, ci un stîrv. CAMILAR, N. I 163. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (Învechit, în corelație cu dar) Astfel romînii, nu învinși și coprinși fiind, dar printr-o unire politică, primiră pe unguri în țara lor. BĂLCESCU, O. II 209. 2. (Opoziția între cele două alternative este întărită de adverbe) Dar nu numai artistul și naturalistul, ci încă strategicul, politicul și arheologul au de multe a se minuna într-acest împodobit ținut. BĂLCESCU, O. II 208. ◊ (În propoziții cu valoare temporală, arată că acțiunea din propoziția afirmativă se petrece înainte de a se fi terminat acțiunea din propoziția negativă) Nu lăsase să se scurgă anul și-și și adusese gospodină în casă. SADOVEANU, P. S. 139. II. (În legătură cu adverbe) 1. (Formează expresii eliptice) Nu prea v. prea. Nu tocmai v. tocmai. 2. (Formează locuțiuni adverbiale) Nu (care) cumva, servește la precizarea unei întrebări, exclamații etc. (Interogativ cu nuanță dubitativă) Moș Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părțile Tarcăului? SADOVEANU, B. 142. Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? CREANGĂ, P. 324. ◊ (Cu nuanță finală) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Nu cumva să-ți iasă vreo dihanie ceva înainte. CREANGĂ, P. 199. III. (În expr.) A nu avea decît (să)... v. decît². D. (Folosit singur, înlocuiește predicatul unei propoziții, o propoziție sau o frază; în opoziție cu da) I. (Într-o propoziție eliptică se referă la un verb exprimat înainte, înlocuind predicatul) Să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci, de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Iubește-mă dacă-ți plac, Dacă nu, silă nu-ți fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. ◊ Expr. (Familiar) A spune că nu = a nega. Mă, dacă eu îți spun că nu, și tu nu crezi, atunci taci din gură și nu-mi mai spune nimic. PREDA, Î. 44. Ba bine că nu v. ba (5). ♦ (Exprimă opoziția față de cele afirmate în propozițiile precedente) M-ar irita apropierea lui așa de mult, încît l-aș acuza de-a dreptul că el, ocrotit de stăpînul destinelor omenești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui!... Ei bine, el – nu!... el mă poftește la un aperitiv. CARAGIALE, O. II 222. ♦ (Repetat, exprimînd îndărătnicia) Cucoana, nu și nu! Că i-i urît grecul. SADOVEANU, O. I 463. II. (Înlocuiește o propoziție negativă) 1. (Ca răspuns la o întrebare, ca acceptare a unei enunțări negative) Dormi? – Încă nu, a răspuns Mitrea. SADOVEANU, M. C. 46. ◊ (Rezumă o frază întreagă, atît într-o replică interogativă cît și în răspunsul la aceasta) N-am grijă despre asta... Vă cunosc eu... – Nu? – Nu. ALECSANDRI, T. 1209. ◊ (Legat de adverbe, locuțiuni adverbiale sau conjuncții) Sigur că nu. O dată cu capul nu. 2. (Exprimă atitudinea negativă față de cele expuse mai înainte, lăsînd să urmeze enunțarea hotărîrii printr-o propoziție sau o frază) Nu, mă rog, nu-mi datorești nimica, adăogi el ferind cu mîna într-o parte bancnota. SADOVEANU, B. 156. Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea. EMINESCU, O. I 59. 3. (Întărit prin repetare) Nu, nu, nu! nu vorbi așa. SADOVEANU, O. IV 213. Atunci ea începu iarăși să bolborosească în neștire: «nu, nu, nu». REBREANU, R. I 247. Orice s-ar întîmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu, nu! CARAGIALE, O. I 130.

SODIU s. n. Element chimic alcalin care este un metal moale, alb-argintiu, avînd numeroși compuși. ◊ Clorură de sodiu v. clorură. Azotat de sodiu v. azotat. Bicarbonat de sodiu v. bicarbonat.

NATRIU s.n. (Chim.) Sodiu. [Pron. -triu. / < germ. Natrium, cf. fr. natrium].

SODIU s.n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. [Pron. -diu. / < fr. sodium].

NATRIU s. n. sodiu. (< fr. natrium, germ. Natrium)

SODIU s. n. element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. (< fr. sodium)

NATRIU n. Metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, cu diferite întrebuințări în instalațiile nucleare, în metalurgie, ca reducător; sodiu. /<fr. natrium

NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativă) Îi aparțin cinci invenții, nu trei. Nu am știut de asta. 3) și substantival (ține locul unei părți de propoziție, unei propoziții sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (ține locul predicatului negativ într-o propoziție eliptică) Cine dorește, rămâne, cine nu, pleacă. ◊ Nu și nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugăminte repetată sau nereușită. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întări un consimțământ. Cum de nu (sau ba bine că nu) a) desigur; fără îndoială; firește; b) vorbă să fie! nici când! (ei) aș! A spune că nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intră în componența locuțiunilor adverbiale și conjuncționale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentuează ideea exprimată de îmbinarea de cuvinte precedentă). ◊ Nu o (singură) dată în repetate rânduri; deseori. Nu zăbavă peste puțin timp; repede. Nu glumă (sau nu șagă) cu adevărat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în construcția Și unde nu, urmată de un verb, capătă sens afirmativ afectiv) Și unde nu începe a juca. /<lat. non

SODIU n. Metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, fiind întrebuințat în instalațiile nucleare, în metalurgie, ca reducător; natriu. /<lat., fr. sodium

nu adv. particulă negativă contrară lui da. [Lat. NON]. ║ n. a răspunde cu un nu.

sodiu m. metal alb, moale ca ceara, foarte oxidabil, având lustrul și coloarea argintului (descoperit în 1807 de chimistul englez Davy).

na-na-na interj. care arară mersu grăbit (d. na): caliciĭ veneaŭ na-na-na la pomană, pungașu o luase na-na-n-a (fugea) de frica polițiiĭ V. săĭtoc.

* nátriŭ n. (lat. științific natrium, d. ar. natrum, natru). Chim. Rar. Sodiŭ.

nă pron. V. ne 1.

1) ne (d. noŭă, lat. nôbis). Pron. personal de pers. I la dativ și ac. pl.: ne dă (noŭă), ne dă (pe noĭ). Cînd urmează le, se, te, la dativ se pune ni îld. ne: ni se dă (noŭă). Tot așa se zice: ne sînt, dar ni-s. – Vechĭ și nă.

nu, adv. de negațiune opus luĭ da (lat. nón [d. *noenu, ne oinum, ne unum], it. pv. no, non, fr. non, cat. sp. no, pg. nâo): zice că nu, zice că nu se poate. S.n. Negațiunea nu; a răspunde pintr’un „nu”. Nu că, că fiind-că: nu că mă tem, ci fiind-că nu vreŭ.

*sódiŭ n. (d. sodă; lat. științific sodium). Chim. Un corp simplu monovalent metalic care e baza sodeĭ. Nu e liber în natură, ci e supt formă de sare (clorură saŭ sare marină și sare gemă, azotat, carbonat, sulfat de sodiu). A fost izolat și numit așa de Davy la 1807. E solid, cu luciŭ argintiŭ cînd s’a tăiat de curînd și cenușiŭ cînd se oxidează. La temperatura ordinară e moale ca ceara, la O° e dur și sfărămicĭos. Se descompune violent în apă, iar în aer umed se preface răpede în sodă caustică. Are o greutate atomică de 23 și o densitate de 0,91. Se topește la 95°,6. Se numește și natriŭ. V. potasiŭ.

na interj.

+ba nu adv. + adv.

+ete na/iete na (fam.) interj. + interj.

n- adv. v. nu

+na-na (fam.) s. n. (a da ~)

natriu [riu pron. rĭu] (desp. na-triu) s. n., art. natriul; simb. Na

nu/n- (în tempo rapid + vocală: N-are., N-a dat., N-o dă.) adv. (și: nu-nu(-nu), nu și nu)

+nu..., ci adv. + conjcț. (Nu e elev, ci (e) student. E nu elev, ci student.)

sodiu (natriu) [diu pron. dĭu] s. n., art. sodiul; simb. Na

n- adv. v. nu

na-ți interj. + pr.

*na-vă interj. + pr.

natriu [riu pron. rĭu] (na-triu) s. n., art. natriul; simb. Na

nu (tempo lent)/n- (tempo rapid + vocală: n-are, n-a dat, n-o dă) adv.

sodiu [diu pron. dĭu] s. n., art. sodiul; simb. Na

natriu s. n. (-triu pron. -triu), art. natriul; simb. Na

nu adv. (și: n- în tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar și n-are)

sodiu s. n. [-diu pron. -diu], art. sodiul; simb. Na

natriu

sodiu

na interj. – 1. Ia, ține (constituie o invitație reală sau ironică cînd se dă ceva). – 2. Bine, asta mai lipsea (arată surpriza). – Mr. na. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) na (Cihac, II, 207; Tiktin), cf. ngr. νά, alb. na. De origine obscură, după Philippide, II, 725.

nu adv. – Ba. – Mr., istr. nu. Lat. non (Pușcariu 1196; Candrea-Dens., 1251; REW 5951), cf. it. no(n), prov., cat., sp. no, fr. non, port. nao. Comp. numai (mr. numa, istr. numai), adv. (doar, nimic mai mult), din lat. nōn măgis (Pușcariu 1202; Densusianu, Hlr., 171; REW 5228; Găzdaru, Español no más y rum., numai en su desarrollo paralelo, Filologia, I, 23-42), cf. comel. noma, sp. no más (Tagliavini, Arch. Rom., X, 147); numai atît, doar cît; numai cît, doar cît; numai decît, imediat. – Din rom. provine bg. din Trans. numai (Miklosich, Bulg., 129).

Na, simbol chimic pentru sodiu (natriu).

I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea ce sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Mărturisindu-și planurile diabolice, Iago se dezvăluie ca un om cu două fețe.

MULTUM, NON MULTA V. NON MULTA, SED MULTUM.

NÁTRIU (< fr., germ.) s. n. (CHIM.) Sodiu.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supui – Fr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) nu multe, ci mult – Quintilian, „De institutione oratoria”, X, 1, 59; Pliniu cel Tânăr „Epistulae”, 7. Nu mulțimea cunoștințelor contează, ci calitatea lor. Trebuie să spui mult în cuvinte puține. Variantă: Multum, non multa.

NON OMNIA POSSUMUS OMNES (lat.) nu toți putem toate – Vergiliu, „Bucolica”, VIII, 63. Omul nu este universal.

NU JIANG [nudʒian], denumirea chineză a cursului superior al fl. Salween.

NULLUM EST IAM DICTUM, QUOD NON SIT DICTUM PRIUS (lat.) nu s-a spus nimic care să nu fi fost spus mai înainte – Terențiu, „Eunuchus”, Prolog, 41. Ineditul și originalitatea sunt întotdeauna relative.

OIDA ME UDEN EIDENAI (οιδα με ουδευ ειδευαι) (gr.) știu că nu știu nimic – Maximă atribuită lui Socrate. Relevând caracterul limitat și relativ al cunoștințelor omenești, gânditorul grec atribuie îndoielii filozofice rolul de metodă a cunoașterii de sine.

SALWEEN [sæluin] (în chineză NU JIANG [nudʒian]), fl. în Asia de Sud (China și Uniunea Myanmar); 2.415 km. Izv. din E pod. Tibet, de pe versantul S al m-ților Tanggula, de sub pasul Tanggula (6.071 m alt.), curge spre ESE străbătând prov. Yunnan, apoi se îndreaptă către S, traversând partea de E a Uniunii Myanmar, formând pe o porțiune granița între Thailanda și Uniunea Myanmar, vărsându-se în G. Martaban al M. Andaman, printr-o mică deltă, la N de Moulmein. În cursul superior formează cascade, cataracte și chei, iar în cursul inf. este navigabil pe c. 100 km. Afl. pr.: Yungzalin, Gayang, Ataran.

SÓDIU (< fr.) s. n. Element chimic (Na; nr. at. 11, m. at. 22,989, p. t. 97,8°C, p. f. 800°C) din grupa metalelor alcaline; este foarte răspândit în natură, dar numai sub formă de combinații. Metal moale, alb-argintiu în tăietură proaspătă, maleabil și ductil, foarte reactiv din punct de vedere chimic. În combinații este monovalent. Este un constituent esențial al tuturor țesuturilor vegetale și animale. Se obține prin electroliza clorurii de sodiu. Este întrebuințat ca reductor în chimia organică, în lămpile monocromatice cu vapori de sodiu și la obținerea unor combinații. Numeroase din sărurile sale sunt folosite în terapeutică. A fost descoperit și izolat de chimistul englez H. Davy în 1807. Sin. natriu.

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva).

a-l lua pe „nu” în brațe expr. 1. a refuza categoric să facă un lucru. 2. a nega cu încăpățânare un lucru, chiar împotriva evidenței.

na-ha hăiț! / șah! expr. (țig.) nu vorbi / nu spune / nu recunoaște nimic!

și mai multe nu expr. chiar așa, pur și simplu.

NA interj. v. poftim.

NA interj. ia!, poftim!, ține! (~! un covrig.)

FORMALDEHIDSULFOOXILAT DE SODIU s. (CHIM.) rongalită.

NATRIU s. v. sodiu.

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

SODIU s. (CHIM.) natriu.

TETRABORAT DE SODIU s. v. borax.

BORAT DE SODIU s. (CHIM.) borax.

NATRIU s. (CHIM.) sodiu.

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

SODIU s. (CHIM.) natriu.

Nu ≠ da

Non multa, sed multum (lat. „Nu multe, ci mult”) – era deviza retorului roman Marcus Fabius Quintilianus; și ideea, altfel exprimată, o găsim în lucrarea sa De instilutione oratoria (X, 1, 59). Conducător al unei școli create de împăratul Vespasian, preceptor al familiei împăratului Domițian, profesor renumit, Quintilian era de părere că în școală, ca și în viață, nu numărul rezultatelor obținute este ceea ce interesează, ci importanța și valoarea lor. El a formulat ideea într-o frază mai dezvoltată: Multa magis quam multorum lectione formanda mens (Mintea se formează prin lecții multe ca valoare și nu multe ca feluri). Elevul său, scriitorul Pliniu-cel-Tînăr, a reluat și subliniat ideea maestrului în Epistulae (VII, 9, 15): Aiunt multum legendum esse, non multa (se zice că trebuie să citești mult, nu multe). Aici apar elementele viitorului adagiu. Cum însă ambele fraze erau prea lungi, cineva (nu se știe cine în mod precis, dar probabil un dascăl de limba latină) a găsit embrionul din care s-a născut mai tîrziu expresia concisă și lesne de reținut: Multum, non multa sau Non multa, sed multum. Desigur, jocul de cuvinte e numai aparent și util memorizării, dar el nu schimbă cu nimic ideea de bază a expresiei care prețuiește fondul, conținutul. Se citează atît în orginal, cît și în traducere, cu semnificația de: puțin, dar bun. Lessing, în drama Emilia Galotti, utilizează versiunea germană: „Nicht vieles, sondern viel.” Vezi și: Non numero, sed pondere. LIT.

Non omnia possumus omnes (lat. „Nu toți putem de toate”). Vergiliu (Egloga a VIII-a, vers 63, mai precis: sfîrșitul acestui vers). Sensul este că nu putem ști toate și încă la fel de bine. De pildă: Michelangelo nu era nici pe departe atît de mare ca pictor, arhitect și poet, pe cît era ca sculptor, fiindcă non omnia possumus omnes. Scriitorul englez Walter Scott a folosit într-un roman al său expresia cu scopul obținerii unui efect comic: „Non omnia possumus omnes, cum a zis într-o zi avocatul Crossmyroof, cînd a fost chemat în două locuri o dată”. LIT.

Nullum est iam dictum, quod non sit dictum prius (lat. „Nu este nici un cuvînt care să nu fi fost spus mai înainte”) – Terențiu, în prologul comediei Eunuchus (41). Fraza se referă desigur la faptul că Terențiu a spus și el după alții, prelucrînd această piesă după două comedii grecești ale lui Menandru: Lingușitorul și Eunucul, care la rîndul lor au fost compuse după un autor necunoscut – și așa mai departe. Comedia Eunuchus a fost tradusă în românește de George Coșbuc, sub titlul Parmeno, unul dintre personajele principale ale piesei. Expresia lui Terențiu, care amintește de Nil novi sub sole (vezi: Nimic nou sub soare), mai apare uneori și sub forma: Nihil est iam dictum... etc. Voltaire, la rîndul lui, spunea: Presque tout est imitation (Aproape totul e imitație).

NATRIU subst. (Chim.) Sodiu. DICȚ. – Pronunțat: -tri-u. – Din fr. natrium.

NĂ adv. v. nu.

NU adv. a. I. (Servește la formarea formei negative a verbului la toate modurile și timpurile în afară de gerunziu, participiu trecut, supin și infinitiv lung, precedînd imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, cînd trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv a pronumelui reflexiv; în frază, între negație și verb, se intercalează adesea formele atone ale pronumelui personal și adverbele „mai” și „prea”) 1. (Neagă predicatul, dînd caracter negativ întregii propoziții) E Pavel vruindu se între întru gloată, nu-l lăsară elu ucenicii lui. COD. VOR. 10/20. N-ai lăsat cire ceare tire. PSALT. 12, cf. 4, 29. Iară cine iaste întru noi mai bun de alalți, să nu se ție mare... că toți ne sem frați. CORESI, EV. 93, cf. 5, 91. Avea Avram porurea leage, fără ospe să no mărănce (ante 1600). CUV. D. BĂTR. II, 189/11, cf. 148/1, 151/14. Nu va hi să te rogi și să nu te iarte. VARLAAM, C. 19, cf. 44, 61. Da va sări focul de-a acolea și va arde casa cuiva... nu iaste vinovat. PRAV. 22, cf. 67. Giurămîntul nu-și țînă. DOSOFTEI, PS. 36/3, cf. 18/19, 20/5. M-am rătăcit că nu m-am săturat de somnu. id., ap. GCR I, 255/24. Nu iaste altul ca tine. BIBLIA (1688), [prefață] 6/44, cf. [prefață] 4/25. De n-ar fi fost Timotheu, n-am avea multă muzică. C. CANTACUZINO, CM I, 4. De ne vei poronci, vom face, pentru ca să nu socotești că-ți stăm împotrivă. ANTIM, P. XXVII, cf. XXIV, XXVI, XXVIII. Ung pre den afară usnele păharului cu dulceață ca să nu urască folosul leacului (a. 1710). GCR I, 363/33. Încă nu săvîrșisem scoalele obicinuite, cînd am începutu a aduna cuvinte și a le pune în rîndu, după alfabetu. BUDAI-DELEANU, LEX. Nu s-au temut a călca legile dritului națiilor. AR(1831), 5²/15. Cînd te vei afla într-o stare deznădăjduită, nu-ți pierde îndrăzneala. MARCOVICI, D. 14/17, cf. 8/24, 14/22. Nu putem ști de vom fi apururea fericiți. id. C. 5/5, cf. 7/14, 12/1. Părinții nu-i dau voe. DRĂGHICI, R. 6/4, cf. 45/23, 159/23. Starea sănătății mele nu mă iartă a umbla întru așa petreaceri. GORJAN, H. I, 4/21. Amoriul nu sufere biruință. CONACHI, P. 83, cf. 88, 140. Arată semn acelor ce nu voiesc să crează. ALEXANDRESCU, O. I, 86. Jurați Vii în veci să nu vă dați! ALECSANDRI, P. I, 5, cf. 133. Istoria nu adaoge mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit. ODOBESCU, S. III, 10. Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I, 54. Bunătatea nu are de-a face cu răutatea. CREANGĂ, P. 209, cf. 133, 238. Eu nu sînt filosof și critic ca dv. CARAGIALE, O. VII, 334. Să-ți trăiască calul, Făt-Frumos, ...căci de nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5, cf. 2, 6, 24. Zice doamna că nu poate primi oaspeții poftiți de dvoastră. F (1906), 1. Și vă rog, cu îngroparea Nu vă faceți cheltuială. GOGA, P. 47. Făurim o lume ce-o vor primi ca dar Acei ce nu sînt încă și totuși îi iubim? CERNA, P. 89. E mult de cînd nu ne-am văzut. IOSIF, v. 43. Tu nu-nțelegi, Zoile, rîsul meu. TOPÎRCEANU, P. O. 3, cf. 42. Baciul stă și nu-și dă seama C-a rămas în loc s-asculte. id. B. 21. Lasă gluma, că nu-i timp de glumă. SEBASTIAN, T. 15. Vînătorul vede vînatul atît de limpede ca și cînd nu ar fi tras asupra lui. STOICA, VÎN. 36. Nu-nchide ochii, nu adormi. Ceasul e pe-aproape, pe-aci. ARGHEZI, VERS. 195, cf. 197, 304, id. C.O. 41, id. T. C. 72, id. F. 39. Spiritul omenesc nu încetează... să producă metafore noi. VIANU, M. 12, cf. 121. Nu-s mort, s-o știi. BANUȘ, P. 180. Nu știam de ce-i plînsă mama. LABIȘ, P. 29, cf. 58. Nă-l văd. ȘEZ. v, 113. Să nu mă tuiești, că n-am păzit porcii împreună. CIAUȘANU, GL. 67. Șî di l-am văzut, Nu l-am cunoscut. DIACONU, VR. 156. La alți oameni le cred, la aiista nu cred. ALR II 3021/349. [Cîne] bleag, că na latră. ib. 3 721/886. ◊ (Învechit și regional; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției, pentru a sublinia caracterul negativ al comunicării) Nu mulți învățători fireți frații miei. COD. VOR. 122/23, cf. 94/28, 118/29. Luați învățătură se nu cîndva mănie-se Domnul. PSALT. 3. Doamne, nu cu urgiia ta oblici mere, nece cu măniia ta pedepsi mere. ib. 7, cf. 8, 10. Nu amu era venit Isus în oraș. CORESI, EV. 95. Nu cu vreo silă și nevoie ținuți sînt. id. ib. 99. Viiu nevătămat... l-ar fi luat, de nu puțin mai înainte veaste ar fi prins, de au fugit. R. GRECEANU, CM II, 51. Nu bine sfîrși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lîngă mine strigă cît îl luă gura: „la tuns !” GANE, n. II, 91, cf. III, 99, 112. ◊ (Alăturat formal predicatului, se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată) Înterită Domnul păcătosul; după mulția măniiei sale nu ceare. PSALT. 14. Domnul giudeț direptu-i... Nu ceartă în toate dzîle. DOSOFTEI, PS. 26/4. Darul ce am luat, nu l-am luat numai pentru noi. BIBLIA(1688), [prefață] 4/16. Eu aici în țară n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie. ANTIM, P. XXIV. O cometă nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, m. V. 4. Nu-s harabagiu de ieri, de-alaltăieri, jupîne. CREANGĂ, P. 115. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. Ce moșie? O sfoară de pămînt. Nu valorează mare lucru. SADOVEANU, m. C. 128. Să nu judecăm ca ei, să fim cu luare-aminte asupra acestui început. TUDORAN, P. 76. ◊ (În construcții adversative, în corelație cu „ci”, mai rar cu „dar”, stabilește o opoziție puternică) Și să văm vedea neștine că greșaște, să nu-l osîndim, ce ale noastre păcate... să le cugetăm. CORESI, EV. 18, cf. 94. Aceaste picioare no-su de om, ce sămtu de cei trei ce perdură Sodomulu și Gomorul (ante 1600). CUV. D. BĂTR. II, 191/11, cf. 125/6. Ne rugăm să nu ne puie de-a stînga, ce să ne spodobască să stăm de-a direapta cu direpții. VARLAAM, C. 49, cf. 67. Nu-i va creade giurîmăntul, ce-l va certa ca pre un suduitoriu. PRAV. 223, cf. 25. Atunce va fi ferice De ceia ce nu pun price, Ce cu inemă curată Nedejdiuiesc să ia plată. DOSOFTEI, PS. 15/20, cf. 22/18, 31/13. Să nu aștepți să să învîrtoșască în tingire, ci să o torni la legat (a. 1842). ARH. OLT. VII, 135. A dragostelor fire Nu-i supusă nici la fugă, nici la vreo depărtare..., Ci prin toate ea răzbate. CONACHI, P. 83. De optsprezece veacuri nația română n-a vegetat, n-a stat pe loc, ci a mers înainte. BĂLCESCU, ap. VIANU, m. 184. Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge nencetat. ALECSANDRI, P. I, 12. De uitat, n-am uitat nemica, tată, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav. CREANGĂ, P. 186. Să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o săgetezi. ISPIRESCU, L. 4, cf. 5, 8. Datoria condeiului nu e numaidecît să tot înșire și să spuie, ci să și sugere. ARGHEZI, B. 6. ♦ (În propoziții interogative; cere ca răspuns afirmativ negația, iar ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”) Nu cumva aveți trebuință de secerători? – Ba, încă mare nevoie am, om bun. CREANGĂ, P. 156. Nu ești supărată? – Nu, dar tu? COȘBUC, P. I, 254. Nu te-am primit și nu te-am ospătat subt acoperișul casei mele? – Ba da. SADOVEANU, O. XIII, 201. Nu ești dumneata domnu’ Dobre? – Ba da. BARBU, Ș. N. 65. ◊ N-auzi?, formulă familiară pentru a face pe cineva atent că îi vorbești, că aștepți să-ți răspundă. Mă, Mitreo, uită-te la mine. N-auzi? – Ba, aud. SADOVEANU, m. C. 42. ♦ (În propoziții optative și dubitative interogative; implică ideea de îndemn, de rugăminte) Nu mi-i scrie și mie acest stih, căci aș voi să-l învăț...? DRĂGHICI, R. 62/3. Arald, nu vrei tu fruntea pe sînul meu s-o culci? EMINESCU, O. I, 95. Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea să-ți dau carul ista? CREANGĂ, P. 42. Mă duc să văd, nu mi-a pica ceva la turbincă? id. ib. 300. ♦ (Forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență) În sfîrșit, merge ea, nu merge, și de la o vreme ajunge la poarta raiului. CREANGĂ, P. 314. Ceilalți jucau, nu jucau, dară zina... părea că n-atinge pămîntul. ISPIRESCU, L. 39. Unchiașul se bucura, nu se bucura de fiiul său. id. ib. 98, cf. TDRG. ♦ (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui pozitivă, imediat precedentă, poate exprima prin schimbarea intonației:) a) intensitate maximă. Ori știe, ori nu (mai) știe!; b) indiferență cu privire la realizarea acțiunii. Tată, o să piară merele și de rîndul ăsta!... – O pieri, n-o pieri, e rîndul meu. VISSARION, R. 14; c) (la forma interogativă) nesiguranță, ezitare. Se dă după ușă și – să tragă, să nu tragă? – în sfîrșit, trage zăvorul. CREANGĂ, P. 23; d) (la forma interogativă) nerăbdare, enervare. S-a zborșit fără veste și a bătut din picior: – Știi, mă, ori nu știi? SADOVEANU, m. C. 14. 2. (Neagă predicatul, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența, în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare, a unui cuvînt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă) a) (În prezența altui cuvînt de negație din aceeași propoziție) Nemică de acele Galionu nu-și socoti (lui Galion era grija BIBLIA 1688). COD. VOR. 2/15. Nece urureu nu aflămu întru omul acesta. ib. 48/25, cf. 68/7. Prea lesne pre eluși se înșală și cela ce nemică nu iaste și i se pare că iaste oarece. CORESI, EV. 13, cf. 4, 15, 21, 49, 89, 92. Să nu bage în samă nice frica, nice moartea. VARLAAM, C. 7, cf. 135. Cine-ș cunoaște firea că iaste zlobivă la beție... să nu-ș bea vin nicicum. PRAV. MOLD. 145^v/26, cf. 141^r/14, 161^v/21. Pot să ucigă de tot pre răpitori și să nu aibă nice unul nice o certare. PRAV. 181, cf. 170. În moarte nu-i nime să te pomenească. DOSOFTEI, PS. 23/7, cf. 20/10. Mie nu mi se cuvine... să grăiesc pe nimenea de rău. ANTIM, P. XXVI. Nimeni la ei nu vin, ci încă fug și muierile lor. R. GRECEANU, CM II, 77. Nicidecum nu ai dat ochilor tăi somn. MINEIUL, (1776), 50^r1/23. Niciodată o asemenea nădejde n-a rămas înșelată. MARCOVICI, D. 9/20, cf. 2/14, 16/20, id. C. 10/14. Nimic din lume nu îi lipsea. GORJAN, H. I, 4/2. Nu are nici o experienție încă. AR (1837), 53¹/22. A nu muri niciodată. CONACHI, P. 264, cf. 82, 101, 268. D-a omului mărire nimic nu dă dovadă Și numai despotismul e bine întărit. ALEXANDRESCU, M. 5. Nu le-i frică De nimică, N-au rușine nicidecum! ALECSANDRI, P. I, 207. După aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192, cf. 183, 186. Stăi, Făt-Frumos, că nu-ți fac nimic. ISPIRESCU, L. 5, cf. 2, 23. Nu-i nimic, nimic în fire, Mîngîios ca glasul lor! COȘBUC, P. I, 263. Nici o creangă nu tresare, Nici un zbor de păsărică. TOPÎRCEANU, R. 24. Nu era nimeni în apropiere. SADOVEANU, m. C. 44, cf. 74. N-a tras de mînecă și de pulpană pe nimeni. ARGHEZI, T. C. 29, cf. 37. Cînd vorbim de pildă despre „lună” ca despre un „scut de aur”, nu operăm nicidecum un transfer personificat, deși facem o metaforă. VIANU, M. 40, cf. 127, 209. Nuțu voia să-i spună că pesemne hîrtiile acelea nu trebuiau lăsate în mina nimănui, cu nici un preț. GALAN, B. II, 16. Să nu ierți nimic din ce-a fost. BANUȘ, P. 213. Vinele noastre palpită De-o sevă pe care nicicînd Strămoșii în ei n-au simțit-o. LABIȘ, P. 54. Nu încape nici o îndoială. CONTEMP. 1962, nr. 795, 7/7, cf. DIACONU, VR. 154. b) (După verbe sau după orice altă parte de vorbire care exprimă ideea de teamă, de interdicție, de privațiune; după negație urmează un nou verb) Opreaște oamenii să nu se închine. MOXA, 379/36. Orcare diregătoriu va lăsa și nu va opri să nu îmble banii cei răi, acela numai cu capul să plătească. PRAV. MOLD. 41^v/10, cf. PRAV. 87. Pre turci și pre tătari să-i oprească să nu intre în țară. R. GRECEANU, CM II, 28, cf. 30. Se vor așeza cele mai aspre măsuri spre a înpiedeca ca lăcuitorii musulmani... să nu pătimească cea mai mică atingere. AR (1829), 74²/27, cf. MARCOVICI, D. 6/17. Și-a răsfirat crenguțele ca spinii, De frică să nu-i cadă la picioare Din creștet vălul subțirel de floare. TOPÎRCEANU, R. 5. Și iar am plecat mai departe, De teamă să nu mă fixez. id. ib. 63. c) (După „pînă”, „pînă ce”, „pînă cînd”, învechit „înainte de ce”, care stabilesc un raport de anterioritate) Urii din iudei... să giurară sinre nece se mărănce, nece ce se bea pănră cînd nu voru ucide Pavelu. COD. VOR. 50/17, cf. 70/6. Vino de tămîiadză bozii mainte de ce nu te muncesc. VARLAAM, C. 431. Cu puține zile pînă a nu se întîlni Andrei cu Mihai Vodă. BĂLCESCU, m. v. 392. Doi oameni se măsură astăzi de două ori din cap pînă în picioare pînă a nu rosti un cuvînt. RUSSO, S. 23. d) (După cuvinte sau construcții cu înțeles limitativ sau restrictiv) Puțîn nu dea tocma cu îngeri. DOSOFTEI, PS. 28/3. Oțărindu-să cu îngrețăluire, puțin de nu au leșinat. DRĂGHICI, R. 159/24. Și cît pe ce, cît pe ce, să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. e) (În corelație cu „decît”, învechit și regional „fără cît”, „fără numai”, cu valoare restrictivă) Dumnț[e]zăiasca scriptură, care nu iaste dentr-alt fără cît den darul d[u]hului sfînt. BIBLIA(1688), [prefață] 4/59, cf. [prefață] 4/1, [prefață] 4/29. Bogățiile nu s-au dat omului pentru altceva fără numai ca cu pămînt să cumpere ceriu. MOLNAR, RET. 88/23. Noi nu numărăm ceasurile fără numai după ce le-am pierdut. MARCOVICI, C. 10/6, cf. id. D. 16/2. Gîndeam c-am iubit un înger... Dar n-au fost decît femeie. CONACHI, P. 221, cf. 81, 99, 100. Nu capeți de la mine decît un encomion. ODOBESCU, S. III, 10. N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace. EMINESCU, O. I, 146. Cine a zis odată, în glumă, că e foarte ușor lucru să faci o statuă. Nu-ți trebuie decît o stană de piatră. CARAGIALE, O. III, 66. Oamenii n-au cunoscut cu adevărat decît ceea ce au putut produce ei înșiși. VIANU, m. 11, cf. 42. f) (Franțuzism rar; după „decît”, care introduce complementul comparativului) Numai să îngrijești mai bine a... băga în țară [revista] decît n-ai făcut pentru „Question économique”. n. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 550. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv) a) (În propoziții interogative retorice; adesea precedat ori urmat de „oare” sau, învechit, precedat de „au”) Au nu bogații nevolnicescu voi și aceia vă trag spre giudecătoare? COD. VOR. 118/15, cf. 122/17. Căutați spre pasările ceriului, că nu samănă, nece seaceră... și tatăl vostru den ceriu hrănește iale. Nu senteți voi mai buni de iale? (a. 1574). GCR I, 8^v/23. Nu doasprăzeace ceasure sînt în zi? CORESI, EV. 94, cf. 448. Apoi oare, nu este tot o greșeală Cînd omul... Vra să iasă din canonul și măsura lui prescrise? CONACHI, P. 271. Nu ți s-au zis oare prin gura mucenicilor tăi? RUSSO, S. 148. Au doar nu sînt și eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-ați jurat și mie credință, cînd eram numai stolnicul Petre? NEGRUZZI, S. I, 140. Ia auzi-i Cum se mai fasolesc!... Să nu-i iei cu toropala? ALECSANDRI, T. 623. Au prezentul nu ni-i mare? EMINESCU, O. I, 149, cf. 150. Fost-ai și d-ta la tinerețe, dar acum, îți cred, dă, bătrînețe nu-s? CREANGĂ, P. 230, cf. 224. Nu făceau parte și ele tot din București? ARGHEZI, B. 6. Nu este oare lexicograful obligat, atunci cînd clasifică sensurile cuvintelor, să noteze pe cele figurate, poetice, familiare, vulgare...? VIANU, M. 127, cf. 14, id. S. 6. Nu din durere și farmec Încheagă natura viață? LABIȘ, P. 55. ◊ (Propoziția interogativă retorică negativă reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Și m-au văzut cuscrii cum dormeam? – D-apoi cum să nu te vază, mămucă? CREANGĂ, P. 11. Te-ai liniștit, bădiță?... – Cum vrei să mă liniștesc? Nu vezi ce se întîmplă? SADOVEANU, O. XIII, 550. E serios, cum să nu fie?... Trebuie să vă vadă un doctor. T. POPOVICI, SE. 517. Cum nu-i dorul mare cîne? Că de la Oșorhei vine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 305. ◊ expr. (Da) cum (să sau de) nu! sau (regional) (păi) dacă-nu sau dacă-nu-cum = a) desigur, firește. Nu se poate să nu se fi auzit și în Țara Moldovei de asta. – S-a auzit, cum nu? SADOVEANU, O. XIII, 577. O cunoști? – Cum să nu! PREDA, Î. 46. Gara asta este o gară foarte importantă. De mare trafic. Îți dai seama? – Cum să nu? T. POPOVICI, SE. 517, cf. COMAN, GL.; b) vorbă să fie! De ce nu? V. ce. b) (În propoziții interogative exclamative exprimînd mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret și presupunînd, de obicei, un răspuns pozitiv) Cum nu i-au fost milă de bietul dobitoc? DRĂGHCI, R. 65/27. Muritori, cum nu știți încă? CONACHI, P. 87. Atunci iedul de sub chersin, să nu tacă, îl păștea păcatul și-l mînca spinarea, sărăcuțul! – Să-ți fie de bine, nînașule! CREANGĂ, P. 24. El, nu să-și caute de cale? intră între ei să-i domolească. RETEGANUL, ap. TDRG. c) (În propoziții exclamative; precedat de „ce”, „cît”, „unde” și nemaiavînd valoare negativă) Beșlegii pe la ținuturi, vai mie, ce nu lucra. BELDIMAN, ap. TDRG. De cîte ori nu am citit prin gazete dări de seamă despre scrierile tale. GANE, n. III, 143. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, P. 226, cf. 34, 167, 196. Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume! COȘBUC, P. I, 262. Și cîte cîntece și lacrimi Nu duce valul călătorul. GOGA, P. 16. Cîmpie verde... În sfînta ta singurătate, De cîte ori n-am rătăcit. IOSIF, V. 30. Și cîte primăveri de-a rîndul castanii roșii nu-mi vestiră. MINULESCU, V. 37. Cîți nu voiesc să fie străluciți! ARGHEZI, T. C. 69. Și unde nu începe a mi-i lua la răfuială, colea, după cum știa el. MARIAN, T. 276. d) (În litote) Sînge ce se varsă... Domnul necercat nu lasă. DOSOFTEI, PS. 30/16. Nu să cade omului grec a nu ști legile grecilor. BIBLIA(1688), [prefață] 8/1, cf. [prefață] 4/57. Niciuna nu va afla, ca să nu fie spre slava lui Dumnezeu. ANTIM, P. XXV. Nu este cu putință ca făcătorii de rele să nu-și ia răsplătire. MARCOVICI, C. 18/26. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284, cf. 299. Să nu se-nfioare de numele tău, Nu-i frunză în codrii Moldovei. GOGA, P. 58. Nu se putea să nu vină cineva. SADOVEANU, m. C. 79. Cine nu-i să nu-l cunoască? ARGHEZI, VERS. 264. Cine studiază faptele limbii nu poate să nu observe, printre acestea, fapte de repetiție și fapte de invenție. VIANU, S. 6, cf. id. M. 12. II. (Neagă altă parte de propoziție decît predicatul, dînd enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel) Cu lucrul se arate credința, că nu ascultătorii leagea, ce făcătorii derepteadză-se. COD. VOR. 109/16, cf. 114/17. Nu pără în cumplitu ultatu va fi measerul. PSALT. 13, cf. 1. Nu de pită numai viu va fi omul, ce de tot cuvîntul ce iase den rostul lui Dumnezeu. CORESI, EV. 4. [Am cîntat] nu o dzi, nice doao, ce tocma șepte dzile. VARLAAM, C. 101. De care lucru cunoscîndu Ștefan Vodă că ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu. URECHE, L. 87. Iaste cuvînt ce să prinde și drept sudalmă și nu drept sudalmă. PRAV. MOLD. 123^v/14. Lucrați nu pentru bucate pieitoare, ce pentru bucate ce rămîn. N. TEST. (1648), 112^v/26. Acestea toate să le întindem... în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate. NEAGOE, ÎNV. 2/27. Nu din budze cu-nșelăciune îți fac făgadă de rugăciune. DOSOFTEI, PS. 45/17. Tălmăcind, ... nu oarecare părți, ce toată scriptura. BIBLIA (1688), [prefața] 8/25. [Țara] o jăfuia, nu doar că poruncă ei aveau, numai după obiceiul lor cel păgînescu. R. GRECEANU, CM II, 62. Eu pohtesc să fac voia măriei tale, iar nu a mea. ANTIM, P. XXVII. Nu cu mai puțin gust au alcătuit istoriile turcești și mulți alți istornici. VĂCĂRESCUL, IST. 246. Cînd să ivește vreo nenorocire, ea să silește nu a crește prin deznădăjduire, ci dinpotrivă. MARCOVICI, D. 13/19. Nu cu vreo mînie, ci iubindu-ne, ne lasă în feliuri de ispite. DRĂGHICI, R. 34/19. Acea îmbunătățire făgăduită țăranilor de către puterile Europei și pe care negreșit că nu guvernul și parlamentul... le vor împiedeca. KOGĂLNICEANU, S. A. 122. Să fie coaja verde, iar nu uscată (a. 1842). ARH. OLT. VII, 138. Acea sfîntă legătură Ce se-ntărește prin fapte, iar nu cu vorbe din gură. CONACHI, P. 84. Și numai iacă îl și vede viind răpede, dar nu așa cum se dusese. CREANGĂ, P. 186. Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I, 149. O, dar nu pentru visări Ni-e viața dată! COȘBUC, P. I, 264. Fără îndoială cu nu pentru a merge la casa de întîlnire... se îmbrăcase Pașadia în frac. M. I. CARAGIALE, C. 102, cf. 120. Ocolește-mă, cu groază, ca pe-un stîrv de om ucis, Nu de oameni, Ci de mîna nentrupatelor dorinți. MINULESCU, V. 17, cf. 210. Și fiecare fir întins prea tare Mă doare...: Că le-am urzit – paianjen solitar – Nu din argintul razelor de lună, Ci din fiorul unui vis bizar. TOPÎRCEANU, B. 83. Comparațiile care le constituie sînt numai completabile, dar nu complete. VIANU, M. 116, cf. 112. Voi nu cunoașteți cîntul ce se cere? – Nu clopote bătute-n dungă, Ci cîntec de îndemn la muncă! BENIUC, V. 146. Rîdea și se uita speriat în jur, ca și cum ar fi rîs nu el, ci cineva străin. CAMILAR, n. I, 155, cf. 163. Era un om înalt, mai-mai să-l ajungă pe Ieremia, însă nu așa ciolănos ca el, ci bine clădit. TUDORAN, P. 69. Mai sînt oameni pentru care nu banii constituie totul. TRIBUNA, 1961, nr. 215, 11/4. III. (Modifică conținutul cuvîntului pe care îl precedă, altul decît predicatul, atenuîndu-i înțelesul sau dîndu-i înțeles contrar) Și varvarii făcea nu puțină noao milostenie. COD. VOR. 96/12, cf. 8/14, 88/22. Aceștea oameri neburi și nu măndri. PSALT. 313. Multu le se cade... a sluji și a lucra și nu mult a ispiti și a-ntreba. CORESI, EV. 93. Că stricăciunea iaste o muncă nu lină. id. ib. 426. Ci acestia au fost nu adivăr. HERODOT (1645), 485. Va fi mărs asupră-i cu armele goale sau cu soții multe, ca nu altădată. PRAV. MOLD. 60^r/18. Cucon ce va fi încă nu de vrăstă..., să va găsi tot sub ascultarea părinților. ib. 184^r/17. Domnul aceii case lăcuiaște nu departe (aproape MUNT.) de acolo. PRAV. 76. Moscalii, ca nu altădată, au început a să bate. NECULCE, L. 246. Domnul au venit la ruși și acestea nu fără știrea unui capigi-bașa. R. GRECEANU, CM II, 28. Nu puțin vrednic și înțelept în pămîntul acesta au stătut. id. ib. 32. Din care chiar se vede, că nu mică grije au avut de Dachia. ȘINCAI, HR. I, 14/35. Nu puțin să măhne ne avînd nici un chip ca să poată păstra carnea. DRĂGHICI, R. 85/14, cf. 5/14, 12/2. Un om bine îmbrăcat nu departe de Pon-Roial... s-au arestuit. AR (1837), 86²/25. Scris au fost... Să te mai văz..., dar, vai mie, Nu cu draga mea Zulnie. CONACHI, P. 210. Nu departe, stă Pepelea, tupilat în flori de mai. ALECSANDRI, P. III, 20. Începui să judec, nu fără cuvinte bine întemeiate. GANE, n. II, 159. Mai încolo nu prea sînt fîntîni. CREANGĂ, P. 204. Vreun lucru nu bun. PĂCALĂ, m. R. 163. Nu deopotrivă mă puteam scuti să le dau socoteală [celor morți]. M. I. CARAGIALE, C. 84. O casă... încăpătoare și gospodărească, nu lipsită de anume eleganță rustică. CĂLINESCU, E. 49. Și a scos niște picioare lungi Din două pungi, Fluturești, de mătase, Nu prea subțiri, nici prea groase. ARGHEZI, VERS. 192. Și va fi nu peste mult aceasta, Pomul morții, iată, c-a-nflorit. BENIUC, V. 78. Dincolo de drugii de fier vopsiți nu de mult, foșneau niște plopi tineri, abia înfrunziți. BARBU, Ș. N. 12. Cultura muzicală nu îndeajuns de profundă a regizorilor. TRIBUNA, 1961, nr. 215, 10/2. ◊ (Dă comparativului de superioritate și celui de inferioritate sensul comparativului de egalitate) Nu mai mult război au ținut ca într-o jumătate de ceas. R. GRECEANU, CM II, 39. Nu mai puțîn și maica sa... îi dzicea. DRĂGHICI, R. 5/14. Un discurs nu mai găunos nici mai sec decît cele... din Dealul Mitropoliei. M. I. CARAGIALE, C. 116. ◊ (În locuțiuni și expresii) Nu altceva sau (regional) nu ceva, formulă de întărire, de confirmare a celor enunțate anterior. Parcă îmi vine să zbor nu altăceva. CREANGĂ, P. 205, cf. 123, 131, 147, 264. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea a inimă, nu altceva. ISPIRESCU, L. 37. I-a căzut tronc la inimă, nu ceva. CONTEMPORANUL, VI₂, 4. Femeia, de durere și mînie, stupea foc și pară, nu ceva. MARIAN, O. I, 346. (Regional) Nu șagă, formulă de confirmare, de întărire a unei afirmații anterioare. Sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 156. Mă ucide, nebunii îs tari, nu șagă. CONTEMPORANUL, VI₂, 109. Nu mai departe = chiar în cazul..., chiar în ceea ce privește pe... Cele tinere fug de noroc, nu mai departe Ilinca, el dă s-o prindă orb și ea fuge de-și rupe capul! CONTEMPORANUL, VI₂, 2. Nu o (singură) dată = de multe ori, în repetate rînduri, adesea. Îl auzisem, totuși, în timpul din urmă, și nu o singură dată, făgăduindu-i solemn... tot sprijinul. M. I. CARAGIALE, C. 103. Nu o dată s-a produs raționamentul potrivit căruia vechimea originară a metaforei ar rezulta din faptul că limbajul omenesc este prin esența lui metaforic. VIANU, m. 15. Istoria s-a dezmințit nu o dată. TRIBUNA, 1962, nr. 267,1/2. Nu (care) cumva V. cumva. B. I. (Înlocuiește forma negativă a unui verb exprimat anterior sau dedus din context și îndeplinește funcțiunea de predicat) Ce fie amu voao ceia ce iaste, e! e! și ceia ce nu e, nu! COD. VOR. 134/21. Au doară amu cesta cu botejunea slobozi-se, iară cestalaltu nu? CORESI, EV. 489. Am ghicit ori nu? Spune-m[i]! GORJAN, H. I, 6/4. Ipate, cu un gînd să se ducă... și cu zece nu. CREANGĂ, P. 156. Se întîmpla să fie zile fără pîine,... fără ceartă insă, nu. M. I. CARAGIALE, C. 123. Să declare motivele pentru care metaforele respective le-au plăcut sau nu. VIANU, M. 69. Dintre peștii orbiți experimental, unii iși pierd facultatea de adaptare la culoarea mediului, alții nu. C. ANTONESCU, P. 37. Eu îți spun că nu. PREDA, Î. 44. Vino, lele, la Bănat! – Ba eu nu, că am bărbat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 385. Cine poate, oase roade; cine nu, nici carne moale. CREANGĂ, P. 248, cf. ZANNE, P. IV, 27. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere, sau inutilitatea unui efort. Cîte n-a făcut omul, pe unde n-a umblat... degeaba! Cocoana, nu și nu! că i-i urît grecul. SADOVEANU, O. I, 169. Frunză verde nu și nu, Cu ce te ții bade tu? JARNIK-BÎRSEANU, D. 408. Poți opri și Murășu, Dar dragostea, nu și nu. FOLC. TRANSILV. II, 25. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... Cumu-i mai de sîrg să slobodzi pre cei 3 oameni..., iară de nu, eu mă voiu ruga lui Dumnedzău și-ți va curma viața ta. VARLAAM, C. 394. De vor birui, bine; de nu, să vor da înapoi. R. POPESCU, CM I, 424. De am viclenit... să fiu eu sub legătura cea grea a afurisaniii; iar de nu, să fie cei ce au grăit rău. ANTIM, P. XXIV. De-i izbuti, bine de bine, iară de nu, au mai pățit și alți voinici ca tine. CREANGĂ, P. 187. Să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci de nu, unde-ți stau talpele îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Întreba pe la vecine: „Poartă-se copii bine? Dacă nu, să-i vîr în sac”. COȘBUC, P. I, 234. Mai repede, că de nu, totul e pierdut. CAMIL PETRESCU, T. II, 394. De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 232, cf. 35, 47. II. (Cu valoare de propoziție independentă) 1. (Ca răspuns la o întrebare sau ca formulă de acceptare a unei enunțări negative) Pierdut-am oară tot? Nu. MARCOVICI, D. 14/27. Și s-ar fi mărginit numai la atîta? – Nu! M. I. CARAGIALE, C. 116. Sînt poate desfăcut, sînt poate ostenit, Călcînd pe aripi și pe frunți de iască? Nu! Insul meu se cere însutit. ARGHEZI, F. 8. Ai prieteni? – Nu. BARBU, Ș. N. 68. ◊ (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente) Dar oare toate [popoarele] avut-au ele o cultură artistică? Lăsat-au ele urme de producțiuni artistice? Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! ODOBESCU, ap. VIANU, M. 203. ◊ loc. vb. A zice nu = a nega; p. ext. a se opune; a refuza. Nici ei nu i se întîmpla să zică vreunui mușteriu: „nu!” m. I. CARAGIALE, C. 126. ♦ (Substantivat, n.) Răspuns negativ. Filip nu-i punea la îndoială aceste „nu”-uri. GALAN, B. I, 303. 2. (Ca formulă de opoziție la o enunțare pozitivă sau ca formulă de revenire asupra unei afirmații) S-a cufundat! s-a dus!... Nu! iată mcdu se înfățoșază. MARCOVICI, C. 14/1. Cu umbre... v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea. EMINESCU, O. I, 59. Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi... Dar nu... în sat el ce-ar câta! COȘBUC, P. I, 232. Oi fi eu nebun cum zice lumea, dar chiar așa ca să-l fac om pe Pîrgu, nu! M. I. CARAGIALE, C. 103, cf. 120. ◊ (Întărit prin „ba”) Nuțu avusese în sîn un pachet; un sul legat cu sfoară... niscai hîrtii... ba nu, legat cu niște șireturi de piele. GALAN, B. II, 16. Asta ești: un elev cu studiile neterminate. Ba nu, să avem iertare! În închisoare ai mai trecut examenele pentru trei ani. BARBU, Ș. N. 26. 3. (Adeseori repetat; reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției negative precedente sau următoare) Nu, stăpîne, nu voi fi băut în zădar paharul amărăciunii. MARCOVICI, C. 10/2, cf. 12/11. Crai nou! vin cu bine, Cu bine te du, Dar jalea din mine Să nu mi-o lași, nu! ALECSANDRI, P. I, 22. Nu, mă rog, numi datorești nimica. SADOVEANU, B. 156. Mă uit năuc la uriașul pom, De fiecare creangă spînzură un om. Nu, nu! aicea n-aș fi vrut să lupt. BENIUC, V. 77, cf. 56. Ce-i cu Anton?... A, uite-l! – Da, a venit. – Nu, nu, nu intru... veneam numai să-ți spun. GALAN, B. II, 29. Nu, nu sînt mulțumită cum cînt și cum cîntați. BANUȘ, P. 392, cf. 158. – Și: (învechit) no, (regional) nă, na adv. – lat. non.