năzar sn [At: DDRF / V: na~ / Pl: ~i / E: pvb năzări] (Reg) 1 Viziune. 2 Teamă. 3 Viciu. 4 Patimă. 5 (D. cai; îla) Cu nazar Fricos. 6 (D. cai; îal) Care mușcă și aruncă din copite.

năzar și nazar n., pl. urĭ (vsl. nazorŭ, bănuĭală. V. năzărește). Năzărire. spaimă: cal cu năzar.

NĂZĂRI, năzar, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzăresc] – Din sl. nazirati.

nazar² sn vz năzar

năzări [At: HERODOT (1645), 133 / V: (nob) lă~ / Pzi: ~resc / E: slv назьрѣти] 1 vt (Pop) A vedea nedeslușit, de departe Si: a întrezări, a zări. 2 vt (Pop) A observa. 3 vt (Reg) A ochi. 4-5 vri (Ccd) A se arăta vederii de departe, nedeslușit Si: a se ivi, a se zări. 6-7 vri A i se părea că aude, că vede etc. ceva. 8-9 vri (Pex) A-și închipui. 10 vi (D. închipuiri, idei neobișnuite, ciudate) A-i veni în minte. 11 vi (Rar) A avea poftă de ceva. 12 vi A-i veni chef. 13 vr (Înv; d. cai) A se speria.

NĂZĂRI, năzăresc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. (Pop.) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzar] – Din sl. nazirati.

NĂZĂRI, pers. 3 năzare și năzărește, vb. IV. 1. Intranz. A apărea vederii pentru scurt timp, a se ivi, a se întrezări. O clipă a năzărit apa-morților spre mormîntul vechii Histrii. SADOVEANU, O. L. 22. Lui Stoicea îi năzări... o sclipitură ca de brici. Era iazul. GALACTION, O. I 46. Năzare bătrînul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. EMINESCU, O. IV 327. ◊ Refl. Un cap buhos se năzări la geam. CAMILAR, N. I 76. Nestinsul foc de veghe se năzărește mic. LESNEA, I. 34. Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare. IOSIF, P. 26. ♦ Tranz. (Rar) A zări, a vedea. Ioviță, frate, asculta, Îndărăt că se uita, Puținel că-l năzărea. PĂSCULESCU, L. P. 258. Osteniți și însetați nevoie-mare, năzăriră o fată mare, care cînta și secera cu multă hărnicie în mijlocul unui lan de griu. ȘEZ. XII 112. 2. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede sau aude ceva ce nu există; a i se năluci. Parcă i se năzărea între buruiene umbra lui Mitru. CAMILAR, N. I 109. Mereu i se năzărea că aude pași prin grădină sau prin celelalte camere. REBREANU, R. II 119. I se năzare ca la caii cei cu nărav. ALECSANDRI, T. 1173. ♦ A-i veni cuiva o idee ciudată, bizară, a fi cuprins de o toană, de un capriciu. I se năzare de măritiș. STANCU, D. 312. I s-a năzărit că nu e bună mîncarea. SANDU-ALDEA, U. P. 191.

A SE NĂZĂRI pers. 3 se năzare intranz. 1) (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năluci. 2) A-i veni un gând ciudat și neașteptat; a-i abate. [Și se năzărește] /<sl. nazirati

A NĂZĂRI pers. 3 năzare intranz. A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a se arăta vederii pentru un timp scurt; a năluci. [Și năzărește] /<sl. nazirati

năzărì v. a vedea confuz, a-i părea cuiva: îi se năzare nu știu ce NEGR. [Slav. NAZIRATI (v. zare)].

năzărì v. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [V. nazar].

2) nazár V. năzar.

năzáre și năzăréște (se) v. refl. impers. (sîrb. nazirati, a zări, a vedea confuz; nsl. nazirati, a te uĭta speriat, d. vsl. nazirati, nazrĭeti, a inspecta, a observa. – Conj. numaĭ să i se năzărească. V. năzar, zăresc). Se zărește slab (Olt.): o luminiță care se abea se năzărea (NPl. Ceaur, 124). A ți se năzări, a ți se părea, a avea vedeniĭ (halucinațiunĭ) care produc frică: i s’a năzărit un lup pe drum.

năzări¹ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. năzar, 2 sg. năzari, 3 sg. năzare, imperf. 1 năzăream; conj. prez. 1 sg. să năzar, 3 să năzară; imper. 2 sg. afirm. năzari

năzări² (a i se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. mi (etc.) se năzare, imperf. 3 sg. mi se năzărea; conj. prez. 3 sg. să mi se năzară

!năzări (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. năzare, imperf. 3 sg. năzărea; conj. prez. 3 să năzară

năzări vb., ind. prez. 3 sg. năzare / năzărește, imperf. 3 sg. năzărea; conj. prez. 3 sg. și pl. năzară / năzărească

NĂZĂRI vb. 1. v. părea. 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)

NĂZĂRI vb. 1. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se părea, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.) 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)

năzări (năzăresc, năzărit), vb. – 1. (Rar) A întrezări, a descoperi. – 2. (Rar) A apărea, a se arăta. – 3. (Refl.) A i se părea, a avea impresia. Sl. nazrĕti „a întrezări” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 469), cf. sl., bg. nazirati. La ultimul sens poate exista o încrucișare cu sl. nazorŭ „bănuială”. – Der. năzăritură, s. f. (închipuire); năzarnic, adj. (cu toane); năzăreală, s. f. (viziune).

năzar, năzaruri, s.n. (reg.) 1. năzărire, viziune. 2. teamă, spaimă. 3. nărav.

Năzar, -e, -i v. Nazarie 2.