năslap sm vz nahlap

năsláp V. nahlap.

mahlap sm vz nahlap

nahlab sm vz nahlap

nahlap [At: VLAHUȚĂ, R. P. 84 / V: ma~ sm, ~ab sn, nădlab sm, năh~, năl~ sn, năs~, / Pl: ~i, ~e / E: ns cf bg слап, srb slap] 1-2 sm (Reg; mpl) (Vârtej sau) val mare făcut de o apă curgătoare. 3 sn (Reg) Loc de pe parcursul unui râu unde sunt stânci sub apă. 4 sn (Reg; îf nahlab) Lucru mare și urâcios. 5 sn (Buc) Bucată de lemn, mămăligă, pâine, piatră etc. 6 sn (Reg) Troian de zăpadă. 7 sn (Ban; îf nălap) Noroi mare Si: mâl.

nădlab sm vz nahlap

năhlap sm vz nahlap

nălap sn vz nahlap

NAHLAP sm. Mold. Val de apă curgătoare: Jiul trece maiestos, sunîndu-și ~ii de stînci, c’un sgomot de fanfară (VLAH.); cînd îI bat ~ii și furtunile, fuge la mal și s’ascunde în covru de piatră (SAD.).

NAHLAP, nahlapi, s. m. (Mai ales la pl.) Vîrtej mare într-o apă curgătoare. Cînd vin nahlapi... apoi parcă au gheare, așa apucă și duc cu ei. SADOVEANU, N. P. 152. Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cîntă volbura la Toance. TOPÎRCEANU, M. 73. Bistrița, vijelios bătîndu-și nahlapii de stînci. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Undă. (Atestat în forma năhlap) Și-i plăcea liniștea în care nu se auzea decît clipocitul năhlapilor de pe lîngă mal. POPA, V. 180. – Variantă: năhlap s. m.

NĂHLAP s. n. v. nahlap.

nahlap n. Mold. vârtej de apă curgătoare. [Origină necunoscută].

nahláp și năhláp m. (aspect ung. Cp. și cu vsl. hlapati, a pleoscăi). Mold. nord. Pl. Val mare: nahlapiĭ Bistrițeĭ. – În Suc. (rev. I. Crg. 13, 151) nahlap, bulgăre mare de pămînt saŭ de omăt. În Bc. (rev. I. Crg. 6, 315), nahlab (probabil, neutru), lucru mare și uricĭos. În Meh. (Boc.) năslapĭ, valurĭ de apă. Vechĭ și nădlabĭ.

năhláp V. nahlap.

nahlap (reg.) (desp. na-hlap) s. m., pl. nahlapi

nahlap (reg.) (na-hlap) s. m., pl. nahlapi

nahlap s. m. (sil. -hlap), pl. nahlapi

nahlap (nahlapi), s. m. – Tălăzuire, contracurent. Origine suspectă. Pare legat de sl. chlapati „a face valuri mici” (Tiktin) sau mai curînd var. a lui năvrap.

NĂSLAP s. m. v. nahlap.

MAHLÁP s. m. v. nahlap.

NAHLAP s. m., s. n. 1. s. m. (Regional; mai ales la pl.) Val sau vîrtej (mare, făcut de o apă curgătoare). Jiul trece maestos, sunîndu-și nahlapii de sănci. vlahuță, r. p. 84. Plutașii care prăvăleau din munți buștenii și îi duceau pînă la vărsătura Siretului își aflau adesea moartea in nahlapii furtunoși ai Bistriței. i. botez, șc. 12, cf. id. b. i, 7. Și-i plăcea liniștea în care nu se auzea decît clipocitul năhlapilor de pe lîngă mal. popa, v. 180. [Lemne] pe care le strîng în plute și le dau drumul de-a rostogolul pe Bistrița, peste nahlapi și genuni. călinescu, i. c. 8. Cînd vin nahlapi... apoi parcă au gheare, așa apucă și duc cu ei. sadoveanu, n. p. 152, cf. șez. ii, 42. Dunărea vine cu năslapi. boceanu, gl., cf. alr sn iii h 835/2, a v 2, 13, 31. ◊ Fig. Să se adune [avuția lor] în undele și nădlabii și în valurile diavolului. ap. tdrg. 2. s. n. (Regional) Loc de pe parcursul unui rîu unde sînt stînci sub apă (Poiana Grin-țieșului-Borsec). glosar reg. 3. s. n. (Regional; în forma nahlab) „Lucru mare și urîcios” (Larga-Tîrgu Ocna). i. cr. vi, 315. 4. s. n. (Prin Bucov.) Bucată (de lemn, mămăligă, piatră, pîine etc.). cf. a v 14, vi 4. 5. s. n. (Regional) Troian de zăpadă (Vînă-tori Neamț-TIrgu Neamț). cf. a vi 33. 6. s. n. (Prin Ban.; în forma nălap) Noroi mare, mîl (1). cv 1951, nr. 5, 28, cf. alr ii 2 503/36. – pl.: (1) nahlapi, (2-6) nahlape. – Și: nahlab s. n., năhlap, nădlab s. m., nălap (pl. nălapuri) s. n., năslap, mahlap (i. cr. ii, 302) s. m. – Etimologia necunoscută. cf. bg. слап „val”, scr. slap.