mărgăritár n., pl. e (ngr. margaritári, de unde și alb. margaritár. V. mărgărit). Perlă, o bobiță sferică dură și strălucitoare ca sidefu și care se află în niște scoĭcĭ, maĭ ales în stridiĭ, și căreĭa oameniĭ vanitoșĭ îi atribue mare valoare și o poartă ca ornament. Fig. Lucru orĭ ființă excelentă: acest om e un mărgăritar. Dințĭ ca mărgăritarele, foarte albĭ și frumoșĭ. Un fel de bube (după fr. muguet) care seamănă cu aftele și pe care le cauzează în gura copiilor micĭ, răŭ nutrițĭ, o cĭupercă numită oidium álbicans. S. m. Vest. Lăcrămĭoare, o plantă (convallaria majalis). Est. Hurmuz, un copăcel caprifoliaceŭ ale căruĭ fructe îs niște bobițe albe maĭ marĭ de cît mazărea și care seamănă a mărgăritare (symphori carpus racemosus saŭ symphória racemosa). Un fel de vîsc (numit și vîsc de stejar) care face niște bobițe galbene (loranthus europaeus). – Scoĭcile cu mărgăritare se află maĭ ales în marea Roșie, golfu Persic, împrejurimile Ceylonuluĭ și, în general, în oceanu Indian pînă pin Australia. Pescuirea lor se face în timpu liniștiĭ musonilor de nord-est, de la răsăritu pînă la apusu soareluĭ. Cufundătoriĭ, de ordinar negri, se lasă în apă pin ajutoru uneĭ funiĭ de capătu căreĭa e legat un bolovan, pe care-șĭ sprijină picĭoarele. Eĭ culeg în grabă scoĭcile pe care le găsesc, le pun într’o rețea, scutură funia, și alțiĭ îĭ trag afară. Uniĭ cufundătorĭ ajung să poată sta supt apă maĭ multe minute, pe cînd omu neobișnuit de abea ajunge la 40-50 de secunde fără să răsufle.