mărghilă sf [At: SADOVEANU, N. P. 304 / V: mar~, mârhilă / A și: măr~ / Pl: ~le / E: nct] (Trs; Mol) 1 Mlaștină. 2 Baltă.

MĂRGHILĂ, mărghile, s. f. (Regional) Loc apătos, mlăștinos. În jumătate de ceas au ajuns la lucirile glodurilor, între mărghile moi și fîntîni de apă stătută. SADOVEANU, N. P. 304.

marghilă sf vz mărghilă

mârhilă sf vz mărghilă

morghilă sf vz mărghilă

mărghilă (reg.) s. f., g.-d. art. mărghilei; pl. mărghile

mărghilă (reg.) s. f., g.-d. art. mărghilei; pl. mărghile

mărghilă s. f., g.-d. art. mărghilei; pl. mărghile

mărghilă (mărghile), s. f. – Mlaștină, teren mlăștinos. Germ. Mergel „marnă” (Candrea). În Trans.

MĂRGHILĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

mărghilă s.f. (geomorf., hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcoviște. Mlaștină. Mocirlă. Smârc.

mărghilă s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.

MĂRGHÍLĂ s. f. (Transilv., Mold.) Loc apătos, mlaștină, mocirlă, baltă. În jumătate de ceas am ajuns la lucirile glodurilor, între mărghile moi și fîntîni de apă stătută. SADOVEANU, N. P. 304. Ne-am întors urechile spre șesul rîului, rămășiță a unui vechi lac alpin, rupt de turbării, mărghile și sorburi, unde se primejduiau, uneori, oameni și vite. V. ROM. iulie 1954, 6, cf. VICIU, GL., PAȘCA, GL., CHEST. IV 63/132, ALR II 5 059/130,141, ALR SN III h 831, A II 2,6, 7, 10. - Accentuat și: mărghilă. CADE. – Pl.: mărghile. – Și: marghílă (FRÎNCU-CANDREA, M. 102, A II 8), mîrhílă (ALR I 395/156) s. f. – Etimologia necunoscută.

MÁRGHILĂ s. f. v. mărghilă.