măngăluire sf [At: COSTINESCU / V: ~lire, ~ărlire, ~ărl~, mân~ / Pl: ~ri / E: măngălui] (Reg) 1 Călcare a rufelor cu măngălăul (1). 2 Frecare a rufelor la spălat pe măngălău (2). corectat(ă)

MĂNGĂLUI, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

măngăli v vz măngălui

măngălire sf vz măngăluire

măngălui vt [At: LB / V: ~li, ~ărl~, mângăli, mân~, mângâlui, mângârlui / Pzi: ~esc / E: mg mángol] (Reg; c. i. rufe) 1 A călca cu măngălăul (1). 2 A freca rufele pe măngălău (2).

măngărlire sf vz măngăluire

măngărlui v vz măngălui

măngărluire sf vz măngăluire

mângăli v vz măngălui

mângălui v vz măngălui

mângăluire sf vz măngăluire

mângâlui v vz măngălui

mângârlui v vz măngălui

MĂNGĂLUI, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángoló.

MĂNGĂLUI, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A călca rufele cu măngălăul.

măngăluĭésc și măgluĭésc, v. tr. (d. măngălăŭ și maglă; pol. maglowač, ung. mángolni). Nord. Netezesc rufele cu măngălău (magla).

măngăluire s. f., pl. măngăluiri

măngălui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiesc, 3 sg. măngăluiește, imperf. 1 măngăluiam; conj. prez. 1 sg. să măngăluiesc, 3 să măngăluiască

măngălui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiesc, imperf. 3 sg. măngăluia; conj. prez. 3 să măngăluiască

măngălui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiesc, imperf. 3 sg. măngăluia; conj. prez. 3 sg. și pl. măngăluiască

MĂNGĂLUÍRE s. f. (Regional) Acțiunea de a m ă n g ă l u i. Cf. COSTINESCU, LM. - Și: măngălíre (LM), măngărluíre (ib.), măngărlíre (ib.), mîngăluíre (PONTBRIANT, D.) s. f. – V. măngălui.

MĂNGĂLÍ vb. IV v. măngălui.

MĂNGĂLÍRE s. f. v. măngăluire.

MĂNGĂLUÍ vb. IV. Tranz. (Regional, complementul indică rufe) A călca sau a freca cu măngălăul. Cf. LB, PONTBRIANT, D., DDRF, TDRG. Mîngăluiesc albiturile cu mîngălăul. Com. MARIAN. - Prez. ind.: măngâluiesc. -Și: măngălí (BARCIANU, TDRG, LEXIC REG. 9), măngărluí (LB, TDRG), mîngăluí, mîngălí (LM, GHEȚIE, II. M.), mîngîluí (ap. KLEIN, D. 63), mîngîrluí (ap. id. ib.) vb. IV. – Din magh. mángol.

MĂNGĂRLÍRE s. f. v. măngăluire.

MĂNGĂRLUÍ vb. IV v. măngălui.

MĂNGĂRLUÍRE s. f. v. măngăluire.