MĂGULITURĂ, măgulituri, s. f. (Rar) Lingușeală; amăgire, înșelăciune. – Măguli + suf. -tură.

măgulitură sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 168^v/13 / Pl: ~ri / E: măguli + -tură] Lingușeală.

MĂGULITURĂ, măgulituri, s. f. Lingușeală; amăgire, înșelăciune. – Măguli + suf. -tură.

măgulitură (rar) s. f., g.-d. art. măguliturii; pl. măgulituri

măgulitură (rar) s. f., g.-d. art. măguliturii; pl. măgulituri

măgulitură s. f., g.-d. art. măguliturii; pl. măgulituri

MĂGULITURĂ s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

măgulitură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

măgulitură s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

MĂGULITURĂ s. f. Lingușeală; amăgire, înșelăciune. Cf. m ă g u l i (2, 3). Ispiti multe ori. . . cu măgulituri și cu lingăriciuni și nu putu să o mute din gîndul ei. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 168^v/13. Cu glas subțire și jelnic, la picioarili Arsachii, și cu fealuri de măgulituri silindu-o înspre a arăta patima. AETHIOPICA, 19^v/13. Cu măgulituri îl vor trage spre dînșii. VARLAAM-IOASAF, 117^r/20. [Silit] prin îndemnări, măgulituri sau alte chipuri. PRAVILA (1814), 128/19. Încep voroave cu Pașa, Farmachi îl lăuda, Măgulituri și paiele încît se putea îi da. BELDIMAN, E. 90/2, cf. id. N. P. II, 97/6. - Pl.: măgulituri. – Măguli + suf. -tură.