măguiață [At: MARIAN, O. II, 99 / V: ~găi~ / Pl: ~iețe / E: ns cf măgăoaie] (Reg) 1 Formă nedeslușită Si: mogâldeață (4), nălucire, vedenie. 2 Monstru. 3 (Pex) Persoană urâtă, antipatică. 4 Ridicătură de pământ Si: mușuroi (6), mogâldeață (1).

MĂGUIAȚĂ, măguiețe, s. f. (Mold.) Mogîldeață. Cînd ajunse la pod... iată că-i iesă înainte o măguiață și-i sparie caii. MARIAN, O. II 99.

MĂGUIAȚĂ, măguiețe, s. f. (Reg.) Mogîldeață.

măguĭáță, V. mogîldeață.

măgăiață sf vz măguiață

mogîndă (Trans.) f., pl. e, mogîndeáță, mogîld- și mogîrd- f., pl. ețe (ca și măgădan, mogîldan, mocîrțan. Cp. și cu ung. magandok, maganc, solitar, sihastru). Fam. Matahală, momîĭe, monstru cu forme confuze (ca pin întuneric orĭ de departe). – În nord măgăĭáță, măguĭáță (pl. ĭețe), mohondeață; la Agîrb. Int. 114, mohîndeață. Și măhúĭe, stahie.

măguiață, -iețe.

MĂGUIAȚĂ s. v. mogâldeață, mușuroi.

măguiață s.f. (reg.) v. Mogâldeață. Mușuroi¹.

măguiață s. v. MOGÎLDEAȚĂ. MUȘUROI.

MĂGUIÁȚĂ s. f. (Regional) 1. Formă nedes lușită; vedenie, nălucire, mogîldeață. Cînt ajunse la pod și dete să treacă peste dînsul iată că-i iesă înainte o măguiață și-i sparie caii. MARIAN, O. II, 99. Atunci au răcnit căprariu deodată! „Stăi tu, măguiață neagră”. SBIERA, R 148. ♦ Monstru (ALEXI, W.) ; p. ext. persoană urîtă, antipatică (BARCIANU). 2. Ridicătură de pămînt ; mușuroi, mogîldeață. Cînd am trecut pe lîngă el, nici nu l-an băgat în samă, că-i numai ăt o măguiață. Com din PIATRA NEAMȚ. - Pl.: mâguiețe. – Și: măgăiáță s. f. TDRG. – Etimologia necunoscută. Cf. m ă g ă o a i e.

MĂGĂIÁȚĂ s. f. v. măguiață.