măciucat, ~ă a [At: PANN, ap. DDRF / Pl: ~ați, ~e / E: măciuca] 1 Cu măciucă (1). 2 (Bot; Mun; Dob; îc) Mei-~ Mei cu bob mare și galben Vz mășcat.

MĂCIUCAT ~tă (~ți, ~te) (despre bâte, bețe etc.) Care are la un capăt măciulie. /Din măciucă

măciucat a. care la un cap are nod: bâtă groasă măciucată PANN.

măcĭucát, -ă adj. Ca măcĭuca, cu o boambă la capăt: bîtă măcĭucată. V. mășcat.

MĂCIUCÁT, -Ă adj. 1. Cu măciucă (I 2). Veni îndată în mînă c-o bîtă groasă, măciucată. PANN, ap. DDRF. 2. (Bot. ; prin Munt., Dobr. în sintagma) Mei măciucat = mei cu bob mare și galben. V. m ă ș c a t. Meiul e de 2 feluri: măciucat cu bob mare și galbăn, și mei negru. H II 281, cf. I 284. – De la măciucă.