mâzgălit, ~ă a [At: CONTEMPORANUL VI, 32 / V: (reg) ~gâlit / Pl: ~iți, ~e / E: mâzgăli] 1-2 Murdărit (1, 3). 3 Spălat superficial. 4 Muruit (1). 5 Acoperit cu un scris, un desen, o pictură urâte, neglijente.

măzgăli v vz mâzgăli

mâzgăli vt [At: BĂRAC, ap. TDRG / V: (reg) măz~, ~gâli, zmângăli / S și: măsgăli / Pzi: ~lesc / E: mâzgă + -ăli] 1-2 A murdări (1, 3). 3 Pex (Reg) A spăla prost, fără a îndepărta murdăria Si: a mozoli. 4 (Trs) A murui¹ (1) cu pământ. 5 A scrie, a desena sau a picta urât, neîndemânatic, murdărind hârtia, pânza etc. Si: a mânji (4). 6 (Pgn; dep) A scrie. 7 (Pgn; dep) A desena. 8 (Pgn; dep) A picta.

mâzgâli v vz mâzgăli corectat(ă)

mâzgâlit, ~ă a vz mâzgălit

zmângăli v vz mâzgăli

zmângălit^[1], ~ă a vz mâzgălit

MÎZGĂLI, mîzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urît și murdar, a desena sau a picta ceva neîndemînatic, neglijent, mînjind hîrtia sau pînza. Chirilă își scotea carnetul unsuros din buzunar, mîzgtlea în el ceva, apoi îngîna încet. DUNĂREANU, N. 13. ♦ Fig. A scrie, a compune ceva neîndemînatic, fără pricepere, fără talent. Ai mîzgălit și tu trei articole de gazetă. CAMIL PETRESCU, T. II 24. 2. A murdări, a păta, a mînji. Dintr-un grup de oameni se desfăcu brutarul, mîzgălit de cocă și făină. ARGHEZI, P. T. 118. Mîzgălesc păreții. EMINESCU, N. 118. – Variantă: smîngăli (BOGZA, C. O. 340) vb. IV.

MÎZGĂLIT, -Ă, mîzgăliți, -te, adj. Mînjit, murdărit. A fost cît pe-aci să rupi două caiete cu pagini mîzgălite. PAS, Z. I 313.

SMÎNGĂLI vb. IV v. mîzgăli.

ZMÎNGĂLI vb. IV. v. mîzgăli.

A MÂZGĂLI ~esc 1. tranz. 1) A umple de murdărie; a murdări; a păta; a mânji. 2) A scrie urât și murdar. 3) A desena sau a scrie neglijent. 2. intranz. fig. fam. A crea ceva fără talent și fără inspirație. /mâzgă + suf. ~ăli

măzgălì v. a mânji, mai ales hârtia. [Compromis între mâzgă și mânzăli].

smângălì v. a măzgăli. [Alterațiune din mâzgălì].

măzgălésc, V. mîzgălesc.

mîzgălésc v. tr. (rudă cu rut. mazgulĭáti, a mîzgăli, d. mázati, a șterge, a unge. V. mînjesc. Cp. și cu ngr. mazalízo scrobesc, ung. mozgolódni, a se fîțîi, și rom. bîrcîĭ, „rătăcesc” și „mîzgălesc”). Vest. Bîrcîĭ, feștelesc (cu cerneală saŭ cu creĭonu). – Și măzgălesc, mîzgîlesc, zmîngălesc și bîzgîlesc. Și mozgolesc (Năsăud).

zmingălésc, V. mîzgălesc.

mâzgăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălesc, 3 sg. mâzgălește, imperf. 1 mâzgăleam; conj. prez. 1 sg. să mâzgălesc, 3 să mâzgălească

zmângăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zmângălesc, 3 sg. zmângălește, imperf. 1 zmângăleam; conj. prez. 1 sg. să zmăngălesc, 3 să zmângălească

mâzgăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălesc, imperf. 3 sg. mâzgălea; conj. prez. 3 să mâzgălească

mâzgăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălesc, imperf. 3 sg. mâzgălea; conj. prez. 3 sg. și pl. mâzgălească

mîzgăli

mâzgălesc, -leam 1 imp.

mâzgălit, -ă adj. (despre hârtie, caiete, cărți etc.) <rar> mânjit. A aruncat foile mâzgălite la coș.

MÂZGĂLI vb. 1. (rar) a mânji. (~ hârtia.) 2. (reg.) a tămânji. (~ un portret.)

mâzgăli vb. IV. 1 tr. (compl. indică hârtie, caiete, cărți etc.) <rar> a mânji, <reg.> a măzălui. A mâzgălit câteva foi de hârtie. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părți ale corpului lor) a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) păta, a (se) umple, <înv. și pop.> a (se) unge, a (se) vopsi, <pop.> a (se) tăvăli, <reg.> a (se) breza, a (se) cârcăli, a se corfeli, a se ima, a se imăla, a se imoșa, a (se) împospăia, a (se) mozoli, a (se) percea, a (se) tămânji. Și-a mâzgălit mâinile cu păcură. Reparând mașina, mecanicul s-a mâzgălit de ulei pe haine. 3 tr. (pop.; deprec.; compl. indică rufe, lucruri etc.) v. Mozoli 4 tr. (a. plast.; fam.; deprec.) v. Picta.

MÎZGĂLI vb. 1. (rar) a mînji. (~ hîrtia.) 2. (reg.) a tămînji. (~ un portret.)

MĂZGĂLl vb. IV v. mîzgăli.

MÎZGĂLÍ vb. IV. T r a n z. 1. A murdări, a mînji, a păta. Pentru ce pricină v-ați mîzgălit obrazele cu cenușă și cu cărbuni negri? BĂRAC, ap. TDRG, cf. POLIZU. Căprarul se opri lîngă tulpina unui brad foarte gros, cu coaja crestată și mîzgălită de rășină. REBREANU, NUV. 289. Dintr-un grup de oameni se desfăcu brutarul, mîzgălit de cocă și făină. ARGHEZI, P. T. 118. Și-a măzgălit cămașa. ALR II 3 363/182, 272, 284, 349. (R e f l.) Spală-ți mînile, că tot te-ai mîzgălit. BREBENEL, GR. P. M-am mâzgălit dă sînge. ALR II 3 477/310, 334, cf. 3 209/325. ◊ F i g. S-au dat spre curvie și beție, drept aceea s-au otrăvit de aceia ale cărora muieri și fete le măsgălise. ȘINCAI, HR. II, 25/1. ♦ P. e x t. (Regional) A spăla prost, fără a îndepărta murdăria, a spăla de mîntuială, a mozoli (3). Numa l-a mîzgîlit. N-a spălat bine. ȘEZ. IX, 149. ♦ (Prin Transilv.) A murui¹ (1) (cu pămînt). Cf. ALRM II/I h 279, A I 12, 13. 2. A scrie, a desena sau a picta urît, neîndemînatic, murdărind hîrtia, pînza etc., a mînji; p. g e n e r. (adesea depreciativ sau glumeț) a scrie, a desena sau a picta. Mîzgăiesc păreții. EMINESCU, N. 118. Își scotea carnetul unsuros din buzunar, mîzgălea în el ceva, apoi îngîna încet. DUNĂREANU, N. 13. Mîzgălise versuri spre a-și ușura inima. REBREANU, I. 136. Ai mîzgălit și tu trei articole de gazetă și acum vorbești de arta nouă. CAMIL PETRESCU, T. II, 24. Condica de consultații de la spital era toată mîzgălită de schițe admirabile. BART, E. 172. Inspectorul a scos un teanc de hîrtii. A început a mîzgăli hîrtia. STANCU, D. 303, cf. id. R. A. IV, 39. Potrivi pe genunchi o hîrtie și începu să mîzgălească la întîmplare niște semne fără înțeles. V. ROM. aprilie 1 954, 133. Omul nu mai îndrăznește. . . să spună că bărzăunii au fost mîzgâliți chiar de domnul Mihalache pe recipisă. PAS, Z. I, 154. Tocmai începuse să mîzgălească cu degetul niscai figuri pe aripa prăfuită a trăsurii. GALAN, Z. R. 10. ◊ A b s o l. Să nu mîzgălească mult. Note concise, vibrante, asta trebuie. REBREANU, R. I, 183. ◊ F i g. Vîrfurile cele mai înalte zgîrie cerul pe alocuri, zmîngălind cu calcarul lor cîteva stele albe. BOGZA, O. 340. – Scris și: mîsgăli. – Prez. ind.: mîzgăiesc. – Și: (regional) mîzgîlí, măzgălí, zmîngăli vb. IV. – Mîzgă + suf. -ăli.

MÎZGĂLlT, -Ă adj. 1. Murdărit, mînjit, pătat. Cf. m î z g ă l i (1). Mîzgîliți și nespălați, ei nu îndrăzneau să intre în cîrcimele elegante. CONTEMPORANUL, VI_I, 32, cf. ALR I 639/164, 283, 285. 2. Acoperit cu un scris urît, neglijent. Cf. m î z g ă l i (2). Un umbrar de scînduri, mîzgălit de iscălituri. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Adună de pe dușumea maldărele de foi mîzgălite, le rîndui și le așeză pe masă. STANCU, R. A. II, 7. Erai descurajat și a fost cît pe-aci să rupi două caiete cu pagini mîzgălite. PAS, Z. I, 313. – Pl.: mîzgăliți, -te. - Și: (regional) mîzgîlit, -ă adj. – V. mîzgăli.