mârșăvit, ~ă [At: ȘINCAI, HR. I, 129/6 / Pl: ~iți, ~e / E: mârșăvi] (Înv) 1 Vlăguit. 2 Ticăloșit. 3 Pângărit.

mârșăvi v [At: ANON. CAR. / Pzi: ~vesc / E: mârșav] 1-2 vir (Înv) A (se) vlăgui. 4 vir (Reg) A (se) ticăloși. 5 vt (Reg) A pângări.

mârșăvi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, 3 sg. mârșăvește, imperf. 1 mârșăveam; conj. prez. 1 sg. să mârșăvesc, 3 să mârșăvească

mârșăvi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, imperf. 3 sg. mârșăvea; conj. prez. 3 să mârșăvească

mârșăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, imperf. 3 sg. mârșăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. mârșăvească

MÂRȘĂVI vb. v. pângări, profana, slăbi, spurca.

mârșăvi vb. IV. I intr., refl. (în opoz. cu „a se îngrășa”; înv. și reg.; despre ființe sau despre părți ale corpului lor) v. Slăbi. II 1 tr. (reg.; compl. indică memoria, amintirea, reputația etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. Necinsti. Pângări. Profana. 2 intr., refl. (reg.; despre oameni) v. Corupe. Deboșa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deșănța. Dezmăța. Perverti. Strica. Vicia.

mîrșăvi vb. v. PÎNGĂRI. PROFANA. SLĂBI. SPURCA.

MÎRȘĂVI vb. (Ban., Trans. SV) A slăbi. Și trupul mieu mărșevi PSALT. (1651). Mershavesku-mĕ. Macer fio. AC, 353. Etimologie: mîrșav + suf. -i. Vezi și mîrșav. Cf. adevăsi (2), b ă t o g i, nemoști, vitioni, zămorî.

MÎRȘĂVI vb. IV. 1. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A slăbi. Și trupul mieu mărșevi de grăsime. . . Și pelița me schimbă-se derept untură (a. 1651). JAHRESBER. III, 177, cf. ANON. CAR., lb. Slăbise și se mărșevise atîta de mult, încît mă încredința că petrece foarte rău. GORJAN, IV, 44, cf. PONTBRIANT, D., LM. 2. I n t r a n z. și r e f l. (Regional) A se ticăloși, a decădea, a se strica. Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. 3. T r a n z. (Regional) A pîngări, a spurca. Cf. COSTINESCU. Nu-mi mîrșevesc eu mîinile cu. . . tine. PR. DRAM. 199. Cu rușine și cu groază depun aice sceptru sîngeros sub care vă credeați îndrituiți de a păcătui și de a mîrșăvi lumina cerească. I. NEGRUZZI, S. V, 338. Acum, ce valoare aveau codurile, regulamentele și legile ? . . . De la începutul campaniei, acestea erau mîrșăvite sub picioarele comandamentelor. CAMILAR, N. I, 152. – Prez. ind.: mîrșăvesc. – V. mîrșav.

MÎRȘĂVIT, -Ă adj. (Învechit) Ticăloșit, decăzut. Au priceput mîrșăvitul neam că romanii ș-au pierdut curagia. ȘINCAI, HR. I, 129/6. - Pl.: mîrșăviți, -te. – V. mîrșăvi.