mânzălău sm [At: PAMFILE, I. C. 280 / V: ~zal~, ~njă~ / Pl: ~ăi / E: mânz + -ălău] (Reg) 1 Mânz (1) de doi ani Si: (reg) mânzotean. 2 (Pop; îe) A umbla ~ după cineva A nu se dezlipi de cineva. 3 Vițel care este aproape de a fi înțărcat. 4 Vițel de un an Vz mânzat (1). 5 (Irn) Burlac bătrân. 6 Mânz (14).

mânzălău n. Tr. 1. vițel de un an; 2. firele ce rămân afară din spată pe răsboiu. [V. mânz și mânzală].

mânjălâu² sm vz mânzălău

mânzalău sm vz mânzălău

mânzălău s.m. (țes.; reg.) <reg.> lătunoi, mânz, mânzoc, otic, otinc, sânzalău, turnătoare (v. turnător), urioc.

mânzălău, mânzălăi, s.m. (reg.) vițel de un an.

mânzălắu, mânzălăi, s.m. (reg.) 1. Mânz, cal tânăr. 2. Copilandru. – Din mânz + suf. -ălău (MDA).

MÎNZĂLĂU s. m. (Regional) 1. Mînz (1) de doi ani; (regional) mînzotean. Cf. CABA, SĂL. ◊ E x p r. A umbla mînzălău după cineva = a se ține mînz, v. m î n z (1). Nu umbla umbla mînzalău după mińi dinapoi. CV 1951, nr. 3-4, 46, cf. MAT. DIALECT, I, 80. ♦ Vițel care este aproape de a fi înțărcat; vițe de un an. V. mînzat (I 1). Cf. H XVIII, ȘĂINEANU, D. U., VAIDA, com. MARIAN, VICIU, GL. 2. Epitet dat unui burlac bătrîn (ARAD). ALRM I/II H 386/56. 3. Mînz (3). Lătunoaiele și otincele fac pe gospodină de rîs, întocmai ca și mînzul sau mînjălăul, adecă firele ce nu au loc prin spate. PAMFILE, I. C. 280, cf. ȘĂINEANU, D. U., VICIU, GL., ALR I 1 291, A I 12, 13, 17, 20, 21, 22, 23, 24, 26, 34, 35, II 12, MAT. DIALECT, I, 80. – Pl.: mînzălăi. – Și: mînzalâu, mînjălău, s. m. – Mînz + suf. -ălău.