mânzire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: mânzi] (Rar) 1 Fecundare a femelei. 2 Împreunare a cailor, măgarilor.

mănza v vz mânzi

mănzi v vz mânzi

mânza v vz mânzi

mânzi [At: GORJAN, H. II, 9/20 / V: (reg) mâ~, mi~, ~za v / Pzi: 3 ~ește / E: mânz] (Pop; c. i. armăsari, măgari) 1 vt A fecunda. 2 vrr A se împreuna.

minzi v vz mânzi

mînzésc v. intr. (d. mînz). Se zice despre ĭepe cînd îs în căldurĭ.

mânzi vb. IV. (biol.; pop.) 1 tr. (despre masculii animalelor; compl. indică femele) v. Fecunda. 2 refl. (recipr.) (despre ființe) v. Acupla. Copula. Cupla. Împerechea. Împreuna. Încrucișa,

mânzi, pers. 3 sg. mânzește, vb. IV (reg.) a fecunda (o iapă), a se împerechea.

MĂNZA vb. I v. mînzi.

MĂNZÍ vb. IV v. mînzi.

MINZÍ vb. IV v. mînzi.

MÎNZI vb. IV. Tranz. (Popular, complementul indică armăsari, măgari) A fecunda; (r e f l. r e c i p r.) a se împreuna, a se împerechea. Cîte 20 de iepe mă[n]ziia un harmasar. HERODOT (1 645), 79. Ieșea un armăsariu din marea și se mînzea iapa cu dînsul. GORJAN, J. II, 9/20, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, CIHAC, I, 157, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., H XVII 228,. CHEST. V 33/61, com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ, ALR I 1 104, ALR II 5 532. - Prez. ind. pers. 3: mînzește. – Și: (regional) mănzí, minzí (ALR I 1 104/772) vb. IV, mînza (ALR I 1 104/144) vb. I. – V. mînz.

MÎNZÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (s e) m î n z i. Cf. COSTINESCU, LM. - V. mînzi.