mâniecitură sf [At: DOSOFTEI, ap. JAHRESBER. V, 115 / Pl: ~ri / E: cf mâniecie] (Îvr) Cuvânt injurios.

mâniecitură s.f. (înv.) cuvânt de ocară, injurie.

MÎNIECITURĂ s.f. (Mold.) Bufonerie, maimuțăreală. Fu poruncit de la boearinul să batgiocurească botedzul cu mîniecituri. DOSOFTEI, VS. Etimologie: cf. mîniecie. Vezi și mîniac, mîniecie. Cf. mascara (1), p e l i v ă n i e, ș a g ă, ș e g a n i e, ș o z i e, t ă m a ș a g, t ă m ă ș e a l ă.

MÎNIECITURĂ s. f. (Învechit, rar) Cuvînt de ocară, de injurie. Fu poruncit de la boearinul să batgiocurească botedzul cu mîniecituri. dosoftei, ap. JAHRESBER. V, 115. - Pl. : mîniecituri. – Cf. m î n i e c i e.