mânecuș sn [At: DOSOFTEI, PS. 165/6 / Pl: ~uri / E: mâneca + -uș] (Înv) Zori ai zilei.

mînecúș n. Vechĭ. De mînecuș, de mînecate.

mânecuș s.n. (astron.; înv.) v. Auroră. Crepuscul. Zori¹.

mânecuș s.n. (înv.) zori de zi, dimineața devreme.

MÎNECUȘ s. n. (Învechit; de obicei precedat de prepoziții, cu care formează locuțiuni adverbiale) Zorii zilei. Nice te-nfruntedz de sfară, De mînecuș și de sară. DOSOFTEI, PS. 165/6. Clevetnicii stau de o parte De demineață, din mînecușuri, Pănă-n sară ce mărg la culcușuri. id. ib. 241/13, cf. BUL. FIL. VII-VIII, 98, SCRIBAN, D., IORDAN, STIL. 192. – Pl.: mînecușuri. – Mînecă + suf. -uș.