MÂNECAT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca.

mânecat², ~ă a [At: (a. 1803) URICARIUL IV, 168/10 / V: (reg) ~nic~ / Pl: ~ați, ~e / E: mâneca] 1 (Înv) Care s-a sculat în zori. 2 (Înv) Care a plecat în zori. 3 (Înv) Grabnic. 4 (Reg) Întârziat.

mânecat¹ sn [At: BARCIANU / V: ~nic~ / Pl: ~uri / E: mâneca] 1 (Înv) Mânecare (1). 2 (Îrg) Zori ai zilei. 3 (Îvr) Dimineață. 4 (Reg) Utrenie.

MÂNECAT s. n. Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca.

MÂNECAT n. 1) v. A MÂNECA. 2) Zorii zilei. * Pe (la) ~e dimineața foarte devreme. /v. a mâneca

mânecat n. 1. serviciu divin public de dimineață; 2. pe mânecate, tare de dimineață.

mănica v vz mâneca

mâineca v vz mâneca

mâneca [At: N. TEST. (1648), 98^v/25 / V: mănica, mânica, (nob) mâineca v / Pzi: mânec / E: ml manicare] 1 vr (Îvp) A se scula dis-de-dimineață. 2 vr (Îvp; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 3 vr (Îvp) A porni dis-de-dimineață. 4 vr (Îvp) A porni. 5 vi (Îvp) A pleca. 6 vi (Îvp) A se îndrepta spre... 7 vi (Îvr) A se grăbi. 8 vi (Reg; d. albine) A cutreiera câmpul.

mânica v vz mâneca

mânicat¹ sn vz mânecat¹

mânicat², ~ă a vz mânecat²

DEMÎNECATE 👉 MÎNECAT.

MÎNECA, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînica (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.

MÎNECAT s. n. Faptul de a mîneca. ◊ (Mai ales în loc. adv.) De (sau la, pe, cu etc.) mînecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Avuse grijă, de mînecate, să-i pună dinainte un alt maldăr de iarbă proaspătă și înflorită. HOGAȘ, M. N. 150. Te-ai pornit prea cu mînecate. SBIERA, P. 240. A doua zi, de mînecate, își chemă copiii. ISPIRESCU, L. 211. – Formă gramaticală: (în loc. adv.) mînecate.

MÎNICA vb. I v. mîneca.

A MÂNECA mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare

mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].

mînec, a -á v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V. mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ. Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ. De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n. mînec, zorĭ: a porni de mînec.

mînecáte, V. mînec.

mânecat (de ~) (pop.) loc. adv.

mânecat (zori) (pop.) s. n.

!mânecat (pop.) s. n.

mânecat s. n., pl. mânecate (în loc. de ~, la ~, pe ~)

mâneca (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 2 sg. mâneci, 3 mânecă; conj. prez. 1 sg. să mânec, 3 să mânece corectat(ă)

mânecate (de/la/pe ~) (înv., reg.) loc. adv.

mâneca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mânecă

!mânecate (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.

mâneca vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă

mîneca (mînec, mînecat), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).

MÂNECAT s. v. mânecare.

mânecat s.n. I (înv. și pop.) <înv. și pop.> mânecare. II 1 (înv. și reg.) v. Dimineață. 2 (relig.; reg.) v. Utrenie. 3 (astron.; înv.) v. Auroră. Crepuscul. Zori¹.

mâneca vb. I. (despre oameni) 1 refl. (înv. și pop.; adesea cu indicarea direcției) v. Duce. Ieși. Merge. Pleca. 2 intr. (înv. și pop.; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) v. Pleca. Porni. 3 refl. (înv. și reg.) v. Grăbi. Zori.

mînecat s. v. MÎNECARE.

mânecat², mânecată, adj. (înv.) care s-a sculat în zori.

MĂNICÁ vb. I v. mîneca.

MÎNECÁ vb. I. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) 1. A se scula în zori, dis-de- dimineață. Ce-ți voiu adaoge cîntec Din zuori, de cînd mă mînec. DOSOFTEI, PS. 232/8. Mînecă Avimeleh dimineața și chemă pre toate slugile lui. BIBLIA (1688), 13²/27, cf. 106²/2. Eu m-am mănicat să mă spăl, să mă curâțăsc (a. 1784). GCR II, 137/10. M-oiu mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26, cf. id. N. 12. S-o mînicat. . . Gras și frumos, Bun sănătos. ȘEZ. XXIII, 23. M-am sculat, M-am mânecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II, 68/5. Cine mînecă mai dimineață mai departe ajunge ! F (1867), 146, cf. MARIAN, D. 7, id. NU. 100. ◊ E x p r. (I m p e r s.) A se mîneca de ziuă = a se face ziuă. IORDAN, STIL. 192. 2. A porni dis-de-dimineață, a pleca în zori; p. g e n e r. a porni, a pleca, a se duce, a se îndrepta spre . . . Către tire mărecu. PSALT. 118. De noapte mînecă d[u]hul mieu cătră tine. CORESI, PS. 426/8. Toți oamenii mineca cătră el să auză pre el. N. TEST. (1648), 98^v/25. Mînecă Avraam demineața la locul unde sta înaintea D[o]mnului. BIBLIA (1688), 13¹/18. La opt ceasuri. . . au mînecat să-și ia ziua bună. M. COSTIN, LET. I, 297/37. Și i-au audzit acel capitan vorovind ei în de ei, dzicînd: „Să ne mînecăm dimineață să-i prindem”. NECULCE, L. 214. De vei vedea pre cel înțelept, să mîneci la dînsul. ȚICHINDEAL, F. 230/27. Deacă simțesc numai ceva zi bună, o dată cu ziua mînecă la cîmp. TOMICI, C. A. 103/10. Alerg, mînec pînâ-n zori, Ca cîinii strejuitori. MUMULEANU, C. 90/16. L-am privit ieșind la lanul boieresc prin sila zapciilor, iar nu mănicîndu-să dis-de-dimineață cu noaptea în cap, ca atunce cînd să duce la ogorașul său. I. IONESCU, C. 0100/21. Mînecînd de la Sibiiu cu două mii de călăreți, îi merse într-ajutoriu. BARIȚIU, P. A. I, 241. Trecătorul ce s-ar fi mînecat pe drumul larg și drept . . . ar fi văzut. . . pe un bătrîn. HOGAȘ, DR. II, 111. Pe N. în brațe-am luat, Pe cale m-am mînecat. MARIAN, NA, 377, cf. id. INS. 65. Dimineață mînecai Pe rouă nescuturată, Pe potecă necălcată. REV. CRIT. V, 91. Foaie de-alunică Cine se mînicâ Și se întunică Joi de dimineață Pe rouă, Pe ceață ? PAMFILE, C. Ț. 55. ◊ F i g. Mînecînd din toate acestea temeiuri, națiunea română nu poate primi. . . valoarea legei electorale din a. 1848. BARIȚIU, P. A. III, 18. Numai calea aceea ne poate duce la progresul literar, care mînecînd din temelia poporală, ține cont și de cerințele latinității noastre. F (1883), 234, cf. ib. (1884), 65. ♦ I n t r a n z. (Învechit, rar) A se grăbi. Îndată după intrarea umilinței noastre în scaunul arhiepiscopiei. . . am mînecat de a satisface acestei recerințe simțitoare (a. 1881). CAT. MAN. I, 571. ♦ I n t r a n z. (Regional, despre albine) A cutreiera címpul. CHEST. VI 15 supl. – Prez. ind.: mînec. - Și: mînicá, mănicá, (neobișnuit) mîinecá (CIHAC, I, 154) vb. I. – Lat. manicare.

MÎNECÁT², -Ă adj. 1. (Învechit) Care s-a sculat sau a plecat în zori, dis-de-dimineață. De-unde vii tu mânecată Și-ncotro, albino mică? ASACHI, S. L. I, 53. ◊ (Substantivat) Cei mânecați apucă înaintea celor nemînecați. LM. ♦ Grabnic. Griji care cer necontenita noastră luare aminte și mînicată sîrguială (a. 1803). URICARIUL, IV, 168/10. 2. (Regional) Întîrziat, rămas în urmă (Dăieni-Hîrșova). H II 264. Cînd cineva rămîne tîrziu de la vreo treabă se zice mînicat. ib. – Pl.: mînecați, -te. - – Și: (regional) mînicát, -ă adj. – V. mîneca.

MÎNECAT¹ s. n. 1. (Învechit) Mînecare (1). Nu-mi place mînecatul vostru pre asemine temp rău. LM, cf. BARCIANU. (2. Învechit și regional; adesea precedat de prepoziții, cu care formează locuțiuni adverbiale) Zorii zilei. Să facem întru streaja cea de mînecat. BIBLIA (1688); 45²/35. și fu a treia zi, fiind de cătră mînicate. ib. 53¹/18. Deștepta-mă- voi la mînecate. ib. 417²/27. Măsura vremii de seară pănă la mînecate (sec. XVIII), CAT. MAN. I, 81. În ce chip să cuvine a treace vreamea cea de la mînecate pănă dimineața (a. 1793). ib. ii, 102. [Un bal] carile cu voioasă petrecire au urmat pănă la mânecate, AR (1829), 33²/17. Așa de mînecat sculată ! NEGRUZZI, S. III, 149, cf. POLIZU. A doua zi, de mânecate, își chemă copiii. ISPIRESCU, L. 211. De mînecate pornim călări din Cîineni. VLAHUȚĂ, R. P. 94, cf. DDRF, JUN. LIT. I, 192. Avusese grijă, de mînecate, să-i pună dinainte un alt maldăr de iarbă proaspătă. HOGAȘ, M. N. 150. Trebuie să pornim de mînecate. SADOVEANU, O. III, 171, cf. SCL, 1960, 395. Ciobanii împart ziua așa: dimineață, prînz, amiază, chindie, seară, decuseară, miazănoapte, cîntători, mînecate. H VIII 127, cf. ib. I 62, VIII 46, 120, 157, X 21, 68, XV 100, 408, 425, XVI 321, SBIERA, P. 240, ȘEZ. VIII, 190, VICIU, GL. ♦ Dimineață. Mîine dînz-de-mînecate. . . Ne vom porni noi mai departe. DONICI, ap. TDRG. 3. (Regional) Utrenie. Cf. ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: mînecate. – Și: mînicát s. n. – V. mîneca.