mâlcomișare sf [At: CORESI, EV. 195 / Pl: ~șări / E: mâlcomiș] (Îvr) 1 Blândețe. 2 Smerenie.

mâlcomișare s.f. (înv.) blândețe, smerenie, îngăduință.

MÎLCOMIȘÁRE s. f. (Învechit, rar) Blîndețe, îngăduință, tact; smerenie. Precepu pre ei Nicodim că sînt călcători legiei. Și arătă lor însă cu coperimînt și cu mălcomișare. CORESI EV. 197, id. ib. 241. Învață pre noi nu curînd de la rugă să ne ducem, ce încă mai vîrtos noapte să facem aceasta, că atunce iaste fără voroavă și cu mîlcomișare multă. id. ib. 265. - Din mîlcomiș.