mâitură sf vz mânătură

MÂNĂTURĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitură s. f.] – Mână + suf. -ătură.

măietură² sf vz mânătură

mânătură sf [At: LB / V: măiet~, mâit~ / Pl: ~uri / E: mâna¹ + -(ă)tură] 1 (Trs) Dirijare. 2 Îmboldire la drum. 3 (Mol) Mers rapid. 4 (Mol) Goană. 5 (În superstiții) Boală pricinuită de o vrajă. 6 (Pop) Fantomă.

MÂNĂTURĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală pricinuită de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitură s. f.] – Mână + suf. -ătură.

MÎITURĂ s. f. (Popular) Mers întins, fugă, goană (în special la vînătoare, în urmărirea vînatului). Ș-o mers toată noaptea și mîitură a fost aceea c-a doua zi... o fost în Tătărași. ȘEZ. VIII 57.

mânătură (pop.) s. f., g.-d. art. mânăturii; pl. mânături

mânătură (pop.) s. f., g.-d. art. mânăturii; pl. mânături

mânătură s. f., g.-d. art. mânăturii; pl. mânături

mânătură s.f. (reg.) 1 v. Alergare Alergătură. Fugă. Fugăreală. Goană. Umblătură. Umblet. 2 (în credințe și superstiții) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 3 (mitol. pop.) v. Apariție. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică¹. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune.

mânătúră, mânături, s.f. (reg.) Făcătură, vrajă: „Ci mereț' la Ion, / Și luați mânătură, / Făcătură...” (Papahagi, 1925: 298). – Din mâna + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).

mânătură, mânături, s.f. – (reg.) Făcătură, vrajă: „Ci mereț’ la Ion, / Și luați mânătură, / Făcătură...” (Papahagi, 1925: 298; Săpânța). – Din mâna + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).

MĂIETURĂ² s. f. v. mînătură.

MÎITURĂ s. f. v. mînătură.

MÎNĂTURĂ s. f. 1. (Prin Transilv.) Acțiunea de a mîna¹ (1); îmboldire (la drum). Cf. LB. 2. (Prin Mold.) Mers întins, goană. Ș-o mers tătî noaptea – șî mîiturî o fost aceia, c-a doua dzî pi-nsarati ii o fost în Tătăruși. ȘEZ. VIII, 57. 3. (În credințe populare) Boală pricinuită de un farmec, de o vrajă (făcută asupra cuiva). Într-un descîntec de mînăturâ din Crușovăț (Banat) se poroncește boalei să fugă. ȘEZ. XX, 49. Se descîntă de mînătură cu 9 feluri de bucate. CANDREA, F. 432. Bubă din țipătură, bubă din mînătură. . . Și acolo să te duci. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 27. Voi făcături, Voi, mînâturi, Voi îți fi minate. DENSUSIANU, Ț. H. 283. Fugi, potcă cu măietură, Fugi, potcâ cu făcătură. T. PAPAHAGI, M. 130. Mînătură curată, Mînătură spurcată. ARH. FOLK. III, 113, cf. 114, 121. 4. (În superstiții) Fantomă, strigoi, nălucă. Cf. CV 1950, nr. 11-12, 38, ALR I 1397/80, 1938/535. – Pl.: mînâturi. – Și: mîitúră, măietúră s. f. – Mîna¹ + suf. -(ă)turâ.