muți vi [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~țesc / E: mut] (Pop) 1-2 (D. oameni) A pierde (definitiv sau) temporar facultatea de a vorbi din cauza unei boli, a fricii, a emoției etc. 3 (D. organele vorbirii) A nu mai putea emite sunete articulate. 4 (D. glasuri, zgomote etc.) A scădea în intensitate Si: a amuți.

MUȚI vb. IV v. amuți.

muțì v. a deveni mut. [Lat. MUTESCERE].

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

amuți¹ vt [At: DA / Pzi: ~țesc / E: amuța css] A asmuța.

amuți² v [At: PSALT. SCH. 121/15 / Pzi: ~țesc și (înv) amut / E: lat* am-mutire cf muți] 1-2 vir A(-și) pierde graiul. 3 vi (Fig) A rămâne ca mut. 4 vtrf (Îe) A ~ pe cineva (de gură) A face pe cineva (prin vrajă sau argumente hotărâtoare) să-și piardă graiul sau să tacă din gură.

mut, mută [At: PSALT. 57 / Pl: muți, ~e / E: ml mutus, -a, -um] 1 a (D. oameni) Care este lipsit de facultatea de a vorbi. 2 a (D. organele vorbirii) Lipsit de facultatea de a emite sunete articulate. 3 sm (Îe) A venit ~u la ușă Se spune despre un obiect care se pune în fața ușii, pentru a arăta că nu e nimeni acasă. 4 sm (D. jocurile de cărți; îe) A se juca cu ~ul A juca în absența celui de-al patrulea jucător, împărțind cărțile ca și când acesta ar fi de față. 5 sm (Îe) S-o spui (sau să i-o spui) lui ~u (de la Manutanță) S-o spui cui vrea să te creadă, căci eu nu e de crezut. 6 smf (Ban; Trs; îe) A bate (pe cineva) a ~u (sau a ~a) A bate pe cineva pe înfundate, mutește. 7 smp Ostași cărora li se tăia limba și care erau folosiți ca paznici la curtea împăraților și la palatele dregătorilor bizantini, turci etc. 8 sm (Rar) Călău. 9 a (D. animale) Care nu scoate strigătele caracteristice speciei. 10 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care se face, se petrece în tăcere. 11 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care nu se exprimă prin vorbe. 12 a (Îs) Cor ~ Ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. 13 a (Îs) Film ~ Film cinematografic care înregistrează numai imagini, nu și vorbirea personajelor, sunetele, zgomotele. 14 a (Îs) Scenă ~ă sau joc de scenă ~ Scenă sau joc de scenă dintr-o lucrare dramatică, în care personajele nu vorbesc, ci exprimă idei și sentimente prin gesturi. 15 a (Îs) Literă ~ă Literă care, deși scrisă în cadrul unui cuvânt, nu se pronunță. 16 a (D. sentimente) Care este atât de puternic, încât nu se poate exprima prin cuvinte. 17 a (D. vorbe) Spus în șoaptă Si: șoptit. 18 a (D. voce) Cu ton scăzut. 19 sma (Reg) Dans popular executat numai de feciori și în timpul căruia nici unul dintre ei nu vorbește. 20 sma (Reg) Melodie după care se dansează mutul (19). 21 a (D. oameni) Care, într-o anumită împrejurare, nu scoate nici o vorbă, păstrând tăcerea sau acționând în tăcere. 22 a (D. organele vorbirii) Care, într-o anumită împrejurare nu emite sunete articulate. 23 a (Reg; îs) Apă ~ă Apă adusă de la izvor sau de la fântână de către cineva care în tot timpul acestei acțiuni nu vorbește. 24 a (Reg; pex; îas) Apă neîncepută. 25 a (Îs) Hartă ~ă Hartă geografică pe care nu este scris nici un nume. 26 sf (Îs) Marea ~ă Armată, în care se execută ordinele fără a le comenta. 27 sma (Reg) Conducător secund în ceata călușarilor, care nu vorbește în timpul jocului și care, adesea mascat și îmbrăcat caraghios, reprezintă personajul comic al cetei Si: (reg) cloj, mutulică (6), primicer, zbicer. 28 a (Trs; Mar) Bâlbâit. 29-30 smf, a (Om) morocănos Si: (reg) mutac, mutăreț. 31 a (Pex; d. elemente ale naturii, așezări umane) Liniștit. 32 a (D. elemente ale naturii) Odihnitor. 33 a (D. elemente ale naturii) Senin. 34 a (D. săli de spectacole, de concert etc.) În care vibrațiile sonore nu se repercutează. 35 smf (Reg) Om nepriceput Si: prostălău, tont, idiot. 36 smf {Reg) Om zăpăcit. 37 smf (Reg) Epitet depreciativ pentru soț sau soție. 38 sm (Reg) Flăcău îmbrăcat ca o paparudă. 39 sm (Reg) Măscăciri la nuntă. 40 sm (Trs; Mol; euf) Drac. 41 (Îe) Intră ~ul în el Se spune despre cineva aprig, energic. 42 sf (Mtp; Mol, Buc) Ființă supranaturală malefică. 43 smf (Trs) Pușculiță. 44 a Căruia nu-i place să vorbească mult. 45 a Care este tăcut din fire Si: taciturn. 46 av Fără zgomot.

muta [At: PSALT. HUR. 44^r/11 / Pzi: mut / E: ml mutare] 1-2 vtr (Îvp) A (se) mișca. 3-4 vtr (Îvp) A (se) urni din loc. 5-6 vtr (îvp) A (se) clătina. 7 vr (Trs; d. membrele corpului) A ieși din încheietură Si: a se luxa, a se scrânti. 8 vr (Pex) A pleca. 9 vr (Pex) A merge, apropiindu-se sau depărtându-se de un punct. 10-11 vtr A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc Si: a (se) deplasa, a (se) transfera, (pop) a (se) strămuta. 12 vt (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) fălcile (sau căpriorii) A bate pe cineva tare, lovindu-l peste obraz. 13 vta Termen folosit pentru a îndemna un animal să schimbe piciorul în timp ce este muls, potcovit etc. 14 vt A transfera pe cineva cu serviciul în altă parte. 15 vt (Îvr) A alunga. 16 vt (Jur; înv) A transmite. 17 vr (Trs; Ban; d. boli) A fi contagios. 18 vt (Îvr; fig; udp „la”) A pune pe seama cuiva Si: a atribui. 19 vr (Îvr) A se referi. 20 vt (Reg) A pritoci vinul. 21 vt A schimba locul unei piese pe tabla de șah. 22 vt (Îvp; fig; cu determinări ca: „din viață”, „dintre cei vii”, „din această lume” etc.) A omorî. 23 vr (Îvp; fig) A muri¹. 24 vr (Udp „în”, „la”, „pe”) A se așeza cu locuința în alt loc, a-și schimba domiciliul sau sediul. 25 vt (Fig; înv) A traduce. 26 vt (Îrg) A amâna. 27 vt (Îvp) A înlocui, a schimba cu altceva sau altcineva. 28 vr (Îvp) A se reîncarna. 29 vt (Îvp) A da altă direcție Si: a schimba. 30 vt (Îe) A(-și) ~ gândul A renunța la o idee, la un proiect etc. 31 vt (Îae) A se răzgândi. 32 vt (Îe) A ~ vorba (sau cuvântul) A da o interpretare greșită celor spuse de cineva Si: a răstălmăci. 33-34 vtr (Înv) A (se) transforma.

muța vt [At: LB / Pzi: muț / E: fo cf asmuța] (Trs; d. câini) 1 A întărâta. 2 A asmuți.

muțesc, ~ească a vz mutesc

AMUȚI (-uțesc) I. vb. intr. 1 A deveni mut, a-și pierde graiul: cineva poate să amuțească în urma unei emoțiuni puternice, a unei boale ¶ 2 Fig. A nu mai da semn de viață, a fi în neactivitate: politica predominînd, literatura a amuțit (NEGR.) ¶ 3 A nu mai vorbi cîtva timp, a tăcea de-odată: de-odată amuțirăm cu toții (VLAH.) ¶ 4 Fig. A înceta de a mai face sgomot: cînd sosea în toiul horei, amuțea zarva (DLVR.); pianul amuțește ca prin farmec (CAR.). II. vb. tr. 1 A face pe cineva să ajungă mut: De gură m’au amuțit (SEV.) ¶ 2 Fig. A opri ceva de a mai face sgomot: rîul... amuțindu-și valurile, adoarme sub un mal înalt de piatră (VLAH.). III. ‡vb. refl. A-și opri glasul, a tăcea: amuțește-te, pune mîna ta preste gura ta (BIBL.) [lat. *ammutīre < mutus].

I GRAN DOLORI SONO MUTI (ital.) = Durerile adînci sînt mute.

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără sunete sau vorbirea personajelor. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi, a deveni mut. ♦ Fig. (Despre ființe, p. ext. despre glas) A înceta de a vorbi sau de a se face auzit; a rămîne tăcut (ca mut). Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni uțor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. ♦ Fig. (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. ◊ Tranz. fact. Fig. Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. – Variantă: muți (SADOVEANU, Z. C. 291, C. PETRESCU, C. V. 249) vb. IV.

MUT, -Ă, muți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. (Fig.) N-ai știut că eu sînt oarbă și mută? Oarbă că nu pot ceti și mută că nu pot spune în scris. SADOVEANU, P. M. 62. Mut îmi e mormîntul, și mut orice mormînt. MACEDONSKI, O. I 50. ◊ (Substantivat) Căciula mutului în fundul pămîntului (Găleata). GOROVEI, C. 170. (Expr.) Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe, la dracu-n praznic. Haiti! lipsești dinaintea mea și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău. CREANGĂ, P. 47. Film mut = film cinematografic pe care sînt înregistrate numai imagini. 2. Fig. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care e din fire tăcut. Nu mai e singur alături de acest colonel mut și gras. SAHIA, N. 73. Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută. EMINESCU, O. I 82. Am rămas mut de oțerire și de rușine. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ (Poetic) Iarna însă-l înspăimînta Negura și mutul ger. COȘBUC, P. II 84. Cartea lui Zoroastru... rămînea mută la întrebările lui. EMINESCU, N. 68. ◊ Scenă mută = scenă (într-o piesă de teatru) în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. Celălalt își arătă dinții rîzînd mut. DUMITRIU, B. F. 62. ♦ Care nu se manifestă prin cuvinte. Durere mută. 3. Fig. Tăcut, liniștit. În amurgul mutelor seri de toamnă, din plîngerea singurătății grele se desface tristețea farmecului stins. PĂUN-PINCIO, P. 126. Mută-i noaptea numai rîul Se frămîntă-n pietricele. EMINESCU, O. IV 280. Cetatea era mută și pustie ca un mormînt de urieș. NEGRUZZI, S. I 160. 4. Fig. (Popular) Slut; prost, nătîng. (Substantivat) Săracele sutele, Cum mărită mutele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455.

MUTA, mut, vb. I. 1. Tranz. A deplasa un lucru dintr-un loc în altul. După războiul cu Radu-vodă Basarab, măria-sa Ștefan mutase hotarul de la apa Trotușului cu mult mai la vale, pînă la apa Milcovului. SADOVEANU, F. J. 692. Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locul alteia. EMINESCU, N. 10. Măi, bădițo, buze moi, Mută-ți casa lîngă noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ (Popular) A schimba. Mă rog să mă ascultați, Vorba să nu mi-o mutați. SEVASTOS, N. 324. ◊ Expr. A-și muta gîndul = a se răzgîndi, a renunța. Te-ai gîndit iarăși să faci rost de cărțile din clasa întîia de liceu... Pe urmă ți-ai mutat gîndul.- Erai prea mare, pierduseși rîndul. PAS, Z. I 278. Ercule, dacă văzu care încotro merge treaba, își cam muta gîndul și pleca în ale sale. ISPIRESCU, U. 69. ◊ (Familiar) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă zdravănă. Jandarmii vă suduie și vă mută căpriorii. C. PETRESCU, Î. II 12. ♦ A transfera (pe cineva) dintr-un serviciu în altul. L-a mutat la minister. 2. Refl. A se așeza (cu locuința) în alt loc, a se stabili în altă parte, a-și schimba domiciliul. Începu să observe cu atenție odaia, în care numai de cîteva zile se mutase. VLAHUȚĂ, O. A. 255. A doua zi s-a mutat la curți, care acuma erau ale lor. RETEGANUL, P. V 72. Domnul cu toată curtea se mută la Cotnar. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Tranz. Pe mine mă mută acum într-altă casă. GHICA, A. 560. ♦ A se mișca, a se urni din loc, a-și schimba locul. Coco s-a mutat pe vergele de cîteva ori, s-a suit pe trapez, a ieșit din colivie. ARGHEZI, P. T. 110. Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptiori, știe și hleabul de baba mea, de acasă. CREANGĂ, P. 130. Zoroastru... făcea ca stelele să se mute din loc. EMINESCU, N. 60. 3. Refl. (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «în») A se schimba în..., a lua înfățișarea de..., a se pune în locul..., a se transpune. Cînd te vei muta tu în firea ei, atunci vei fi tu atotștiutori. EMINESCU, N. 55.

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se liniști. [Var.: muți vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

A AMUȚI ~esc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică. 2) fig. A înceta de a se manifesta; a tăcea. Vocile ~esc. /<lat. ammutire

MUT mută (muți, mute) 1) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de facultatea de a vorbi; care nu poate vorbi. * Unde a dus surdul roata și ~ul iapa undeva departe, unde nu știe nimeni. 2) fig. Căruia nu-i place să vorbească mult; tăcut din fire. 3) Care este lipsit de sonoritate. Film ~. Scenă mută. ◊ Literă mută literă scrisă care nu se citește. 4) fig. poet. Care este absolut liniștit; netulburat de nimeni. 5) (despre sentimente) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte. /<lat. mutus

A MUTA mut tranz. 1) A lua din locul în care se află, punând în alt loc; a mișca (din loc). * ~ (cuiva) fălcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vătămându-i maxilarele. A-și ~ gândul a-și schimba părerea, intențiile; a se răzgândi. 2) A face să se mute. /<lat. mutare

A SE MUTA mă mut intranz. 1) A-și schimba locul; a trece (dintr-un loc în altul); a se transfera. 2) A-și schimba domiciliul; a se stabili (cu traiul) în alt loc. /<lat. mutare

amuțì v. 1. a (se) face mut;. 2. a rămânea mut (de sfială sau sperietură); 3. fig. în curând satul în vale amuțește EM. [Lat. *ADMUTESCERE].

mut a. 1. care nu poate vorbi: de obiceiu cineva e mut, fiindcă e surd; 2. care nu vrea să vorbească: orice i-ai face, el va rămânea mut; 3. care nu se pronunță: vocale mute. [Lat. MUTUS. ║ m. cel ce nu poate vorbi.

mutà v. 1. a schimba: își mută gândul PANN; 2. a (se) transporta dintr’un loc într’altul: a muta scaunele, s’a mutat dela noi. [Lat. MUTARE].

amuțésc v. intr. (lat. ad, la, și mutesco. V. muțesc. Muțesc, devin mut: a amuțit de frică. Nu maĭ ripostez, tac: tunurile dușmanuluĭ aŭ amuțit. V. tr. Fac mut: frica l-a amuțit.

2) mut, a -á v. tr. (lat. mutare, din *movitare, frecŭentativ d. mŏvére, a mișca; it. mutare, pv. cat. sp. pg. mudar, fr. muer. V. strămut, mobil, moțiune). Schimb: a-țĭ muta gîndu. Strămut, duc în alt loc: mut un pat în altă cameră. V. refl. Îmĭ schimb domiciliu: ce te tot muțĭ, ca Țiganu cu șatra? Iron. A muta cuĭva fălcile, a-l lovi în fălcĭ.

1) mut, -ă adj. (lat. mutus, mut; it. muto, sard. mudu, pv. vfr. mut, cat. mud, sp. pg. mudo). Care nu poate vorbi: om mut. Care nu vrea să vorbească orĭ nu poate de emoțiune: a rămînea mut de frică. Care nu se manifestă pin strigăte saŭ cuvinte: marile durerĭ îs mute. Fig. Prost: (de multe orĭ ca epitet bărbatuluĭ saŭ nevesteĭ): mutu cela? Indiferent: a rămînea mut față de durerea cuĭva. Gram. Care nu se pronunță, deși se scrie: literă mută (ca l din omul, cum se scrie greșit și astăzĭ îld. omu). Subst. Om mut: un mut, o mută. Gram. S. f. Literă mută. V. surdo-mut.

2) muțésc v. intr. (d. mut saŭ lat. mutesco, a. î.). Amuțesc, devin mut.

muți (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțesc, 3 sg. muțește, imperf. 1 muțeam; conj. prez. 1 sg. să muțesc, 3 să muțească

muți (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțesc, imperf. 3 sg. muțea; conj. prez. 3 să muțească

muți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțesc, imperf. 3 sg. muțea; conj. prez. 3 sg. și pl. muțească

amuți (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, 3 sg. amuțește, imperf. 1 amuțeam; conj. prez. 1 sg. să amuțesc, 3 să amuțească

mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mută, pl. mute

muta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mut, 2 sg. muți, 3 mută; conj. prez. 1 sg. să mut, 3 să mute corectat(ă)

amuți (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, imperf. 3 sg. amuțea; conj. prez. 3 să amuțească

mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mută, pl. mute

muta (a ~) vb., ind. prez. 3 mută

amuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, imperf. 3 sg. amuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. amuțească

mut adj. m., s. m., pl. muți; f. sg. mută, pl. muți

muta vb., ind. prez. 1 sg. mut, 3 sg. și pl. mută

amuțesc, -țească 3 conj., -țit prt.

amuți (-țesc, -it), vb. – A deveni mut. – Mr. amuțăscu. Lat. *ammutῑre (Pușcariu 86; Candrea-Dens., 1191; DAR), cf. it. ammutire. Cf. mut. – Der. amuțeală, s. f. (amuțire).

mut (mută), adj. – Silențios, tăcut, care nu vorbește. – Mr., megl., istr. mut. Lat. mūtus (Pușcariu 1144; Candrea-Dens., 1189; REW 5798), cf. v. it. muto, friul., prov., cat. mut, v. fr. mu, sp., port. mudo. – Der. mutul, s. m. art. (Arg., lacăt); mutălău, s. m. (prost, nătîng); mutulică, s. m. (prost); muți, vb. (a rămîne mut), cf. amuți (după Pușcariu 1147 și REW 5786, din lat. *mūtῑre, în loc de mūtescĕre, cf. prov. mudir); muțește, adv. (ca muții; prin semne); muțeală (var. muție, muțenie), s. f. (calitatea de a fi mut); mutism, din fr. mutisme. – Din rom. provin bg. mut (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. mutien (Miklosich, Bg., 127), mag. muta (Edelspacher 19) și ngr. μοῦτος (Murnu, Lehnw., 33).

muta (mutat,at), vb. – 1. A deplasa, a mișca din loc. – 2. A schimba casa de locuit. – 3. A schimba destinația, a primi numire în alt loc. – 4. (Refl.) A se întoarce, a schimba poziția. – Mr. mut, mutare, megl. mut, mutari. Lat. mūtāre (Pușcariu 1145; Candrea-Dens., 1192; REW 5785), cf. it. mutare, prov., cat., sp., port. mudar, fr. muer. – Der. mutăcios, adj. (variabil, schimbător); mutat, s. n. (schimbare de domiciliu; înv., locuință, ședere); mutătoare, s. f. (împărăteasă, Byronia dioica); mutător, adj. (schimbător); strămuta, vb. (a transporta în alt loc, a schimba locul, a deplasa; a schimba; a transpune), cu pref. stră- (după Candrea, din lat. vulg. *extramūtāre, în loc de transmūtare); nestrămutat, adj. (neclintit).

mut, cor ~, execuția cu gura închisă în cântarea corală, având efectul unui murmur discret (în piano*), cu o culoare sonoră aparte. Este folosit adesea pentru marcarea unor momente lirice, diafane. Echiv. it. bocca chiusa*.

muta in (loc. it. „schimbă în”) 1. Indicație de schimbare a acordajului (2) la timpani*. 2. Indicație de schimbare a instr. atunci când pe un portativ sunt scrise mai multe instr. din aceeași familie (ex.: în știma* pentru cl., m.i. cl. basso; la percuție, m.i. triangolo). 3. În știmele vechi de corni* sau trompete* naturale*, indicație pentru schimbarea instr. (ex. corn în fa cu corn în mi; trp. în si bemol cu trp. în do).

a muta lemnele expr. a juca șah.

a râde ca muta la înghețată expr. (d. femei) a practica felația.

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba.

a-i muta (cuiva) nasul din loc expr. (iron.) a răspândi un miros greu, a duhni, a puți.

mut, muți s. m. (peior.) om lipsit de personalitate.

muta, mut v. t. (intl.) a ucide, a omorî.

mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici!

mutu s. invar. (intl., înv.) lacăt; ușă încuiată.

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului.

MUȚI vb. 1. (MED.) a amuți. 2. a amuți, a dispărea, a înceta, a se liniști, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)

MUȚI vb. 1. (MED.) a amuți. 2. a amuți, a dispărea, a înceta, a se liniști, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)

AMUȚI vb. 1. v. muți. 2. v. înceta.

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul călușarilor.) 2. adj. v. ursuz. 3. adj. v. liniștit.

MUT s., adj. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.

MUTA vb. v. amâna, asasina, clătina, deceda, dispărea, duce, înlocui, metamorfoza, mișca, modifica, muri, omorî, păsui, pieri, prăpădi, preface, prelungi, preschimba, răposa, schimba, sfârși, stinge, sucomba, suprima, transforma, ucide.

MUTA vb. 1. v. clinti. 2. v. mișca. 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. și reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraș.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.) 6. a schimba. (~ baza de operații.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Și-a ~ tabăra în altă parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. și reg.) a strămuta. (Să-ți ~ gândurile cu privire la...)

MUTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

AMUȚI vb. 1. (MED.) a muți. 2. a dispărea, a înceta, a se liniști, a muți, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul călușarilor.) 2. adj. insociabil, morocănos, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 3. adj. liniștit, tăcut. (Natura ~.)

mut s., adj. v. CRETIN. IDIOT. IMBECIL. TÎMPIT.

MUTA vb. 1. a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vîșca. (N-au putut ~ piatra de la locul ei.) 2. a deplasa, a mișca, a plimba. (~ bomboana prin gură.) 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. și reg.) a (se) petrece. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraș.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.) 6. a schimba. (A ~ baza de operații.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Și-a ~ tabăra în altă parte.) 8. a abate, a devia, a schimba. (A ~ cursul unei ape.) 9. a (se) deplasa, a (se) schimba. (Accentul s-a ~ pe ultima silabă.) 10. a schimba, (înv. și reg.) a strămuta. (Să-ți ~ gîndurile cu privire la...)

muta vb. v. AMÎNA. ASASINA. CLĂTINA. DECEDA. DISPĂREA. DUCE. ÎNLOCUI. METAMORFOZA. MIȘCA. MODIFICA. MURI. OMORÎ. PĂSUI. PIERI. PRĂPĂDI. PREFACE. PRELUNGI. PRESCHIMBA. RĂPOSA. SCHIMBA. SFÎRȘI. STINGE. SUCOMBA. SUPRIMA. TRANSFORMA. UCIDE.

mutul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

A amuți ≠ a se auzi

Mut ≠ comunicativ, guraliv, limbut, palavragiu, sonor, vorbăreț

La grande muette (fr. „Marea mută”) – perifrază prin care era denumită armata. De ce mută? Fiindcă, în principiu, militarilor le era interzis pe vremuri (în multe țări, încă și astăzi) să-și exprime păreri politice, să se manifeste public. Armata, în timp de război, nu vorbește decît prin glasul tunurilor, iar în timp de pace, tace și se pregătește. Deci, marea mută! Autorul expresiei a rămas necunoscut. Dicționarele enciclopedice nu-i pomenesc numele. IST.

Les grandes douleurs sont muettes (fr. „Marile dureri sînt mute”) – Vauvenargues (Maxime) recunoaște că omul care suferă într-adevăr nu-și etalează lacrimile și nu-și afișează durerea. Acad. Perpessicius, într-o cronică literară, scrie: „Marile dureri, se spune, sînt mute și totuși tortura, chiar Inchiziția, a filtrat nu o dată gemetele sufletești în cîntece”. (Vezi: Große Seelen dulden still). LIT.

mut, -ă, muți, -te, adj., s.m.f. (reg.) Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel, 1979: 167). – Lat. mutus „mut, tăcut” (MDA). ■ Cuv. rom. > bg. mut (Capidan, după DER), magh. muta (Edelspacher, după DER), ngr. moytos (Murnu, după DER).

mut, -ă, muți, -te, adj., s.m.f. – (reg.) Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel, 1979: 167). – Lat. mutus „mut, tăcut” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. mut (Capidan, cf. DER), magh. muta (Edelspacher, cf. DER), ngr. moytos (Murnu, cf. DER).

mut, muți, s.m. – Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel 1979: 167). – Lat. mutus.