MUZICANT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant.

muzicant, ~ă smf [At: CĂLĂTORIE, I, 31^r/14 / V: (reg) mozga~, moz~ / Pl: ~nți, ~e / E: it musicante, ger Musikant] 1 Persoană care execută piese muzicale la un instrument Si: (reg) mujicaș, (înv) muzic (1), muzicuș. 2 (Îcs) De-a ~nții Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 Persoană care cunoaște și care se ocupă cu muzica (1). 4 Persoană care are talent la muzică (1). 5 (Pex) Compozitor.

MUZICANT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant.

MUZICANT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. Persoană care cîntă lă un instrument muzical; (învechit) persoană cu talent la muzică Erau muzicanți aleși de la Varșovia, cîntînd pe instrumente cu forme ciudate. SADOVEANU, O. VII 90. Natalia mea... este muzicantă din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 75. ◊ Fig. Orchestrația aeriană. și plină de farmec pe care o alcătuiesc... muzicanții înaripați. HOGAȘ, M. N. 116. ◊ (Adjectival) Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mînoase... Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? ALEXANDRESCU, M. 178.

MUZICANT, -Ă s.m. și f. Cel care cîntă la un instrument muzical. [Cf. it. musicante, germ. Musikant].

MUZICANT, -Ă s. m. f. cel care cântă la un instrument muzical ca profesionist. (< it. musicante, germ. Musikant)

MUZICANT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care cântă la un instrument muzical. 2) Persoană care se ocupă cu muzica; specialist în muzică. /<it. musicante, germ. Musikant

*muzicánt, -ă s. (it. musicante, d. musicare, a face muzică, a cînta). Care știe muzica, care compune saŭ execută cîntece: Verdi a fost un mare muzicant. Cîntăreț simplu de stradă.

muzicantă s. f., g.-d. art. muzicantei; pl. muzicante

muzicantă s. f., g.-d. art. muzicantei; pl. muzicante

muzicantă s. f., pl. muzicante

MUZICANT s. v. compozitor.

MUZICANT s. (reg.) mujicaș, (înv.) muzic. (~ într-o fanfară.)

MUZICANT s. (reg.) mujicaș, (înv.) muzic. (~ într-o fanfară.)

muzicant s. v. COMPOZITOR.

MUZICANT. Subst. Muzicant, muzician, muzicuș (reg.), muzicastru (depr.); instrumentist, orchestrant (rar); cîntăreț (rar), lăutar, zicaș (reg.), zicălaș (reg.), zicălău (reg.). Fluieraș, fluierar, trișcar; naist, naingiu, neisan (înv.), muscalagiu (înv. și pop.); buciumaș, tulnicaș; cimpoiaș, cimpoier; surlaș, surlar; flautist; clarinetist; oboist; fagotist; trompet, trompetist, trompetaș (înv.), cornist, gornist, trîmbițaș, trombaș (reg.), trubaci (înv.), trombonist; saxofonist. Organist; flașnetar. Acordeonist, armonist (rar). Violonist, viorist, ceteraș (reg.), scripcar (reg.), diblar (pop.); violoncelist; contrabasist, contrabas, basist; bandurist, bandurar (rar.); chitarist; cobzar. Harpist. Țambalagiu. Pianist. Toboșar, tobaș (reg.), barabanci (înv. și reg.), tambur (ieșit din uz), daragiu (înv.), vuvar (reg.). Adj. Muzical; lăutăresc. Vb. A cînta, a cînta la un instrument, a zice (pop.). A fluiera, a buciuma; a trîmbița, a trompeti; a bate toba, a vuvui (reg.). Adv. Lăutărește. V. artă, artist, cîntăreț, formație muzicală, forme și genuri muzicale, instrumente muzicale.