mutacism sn [At: DEX² / Pl: (rar) ~e / E: fr mutacisme] 1 Refuz deliberat de comunicare în virtutea unei tendințe simulatorii sau datorită atitudinii de supraestimare, de opoziționism etc. 2 Pronunțare a unei consoane, mai ales a lui m, b, p, în locul alteia.

MUTACISM s.n. Pronunțarea unei consoane (mai ales a lui m, b, p) în locul alteia. [< fr. mutacisme].

MUTACISM s. n. 1. refuz deliberat de comunicare, ca urmare a unei tendințe simulatorii sau datorită atitudinii de supraestimare, opoziționism etc. 2. pronunțare a unei consoane (m, b, p) în locul alteia. (< fr. mutacisme)

mutacism s. n.

MUTACISM s. n. (< fr. mutacisme): pronunțare a unei consoane în locul altei consoane, ca de exemplu b în locul lui v, în cuvintele bampor (vapor), bagabont (vagabond), bopsea (vopsea), brabete (vrăbete) etc.; g în locul lui c, în cuvântul gabrioletă (cabrioletă); č în locul lui ch, în cuvântul cestiune (chestiune) sau gh’ în locul lui ch’ în cuvântul ghiabur (chiabur); ț în locul lui c, în cuvintele țentru (centru), țifră (cifră), țilindru (cilindru), țiment (ciment) etc.; s în locul lui č, în cuvântul santimetru (centimetru); p (pl) în locul lui f (fl), în cuvintele pasole (fasole), păsui (făsui), potbal (fotbal), pluier (fluier), pluieră (fluieră) etc.; b în locul lui p, în cuvântul bobor (popor) etc. Evident, toate aceste fonetisme sunt neliterare, deci nerecomandabile. Unele au fost însă folosite de către unii scriitori ca mijloace de caracterizare a personajelor.