MUSTĂREAȚĂ s. f. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor. – Must + suf. -ăreață.

mustăreață sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ter~, ~tir~, ~tur~, mușt~, muștir~ / E: must + -ăreață] 1 (Pop) Sevă a plantelor Si: (pop) mâzgă (1), must (10), (reg) miericică. 2 (Spc) Sevă a arborilor. 3 (Reg) Zeamă scursă din tescovină. 4 (Trs) Băutură îndulcită Si: suc. 5 (Trs) Zeamă care rămâne după spălarea vaselor unse cu miere Vz mursă¹. 6 (Mol) Must (17). 7 (Ban) Usuc.

MUSTĂREAȚĂ, mustărețe, s. f. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor. – Must + suf. -ăreață.

MUSTĂREAȚĂ s. f. (Regional) Suc, sevă. Ierburi cunoscute... fierbe ea într-o căldare, Din altele stoarce mustăreață, Iar din alte-i face scăldătoare. BUDAI-DELEANU, Ț. 210.

mustăreață f. sucul cel dulce ce se află pe mesteacăn primăvara.

mustăreáță f., pl. ețe (d. must). Suc dulce care se scurge din mesteacăn și pe care îl bea copiiĭ. Zeamă scursă din tescovină. – Și mustereață (Ĭașĭ).

mustereață sf vz mustăreață

mustireață sf vz mustăreață

mustureață sf vz mustăreață

muștereață sf vz mustăreață

muștireață sf vz mustăreață

mustereáță, V. mustăreață.

mustăreață (pop.) s. f., g.-d. art. mustăreței

mustăreață (pop.) s. f., g.-d. art. mustăreței

mustăreață s. f., g.-d. art. mustăreței; pl. mustărețe

MUSTĂREAȚĂ s. v. must, sevă, suc, usuc.

mustăreață s. v. MUST. SEVĂ. SUC. USUC.

MUSTĂREAȚĂ s. f. (Ban.) Sevă. Mustĕraczĕ. AC, 355. Etimologie: must + suf. -ăreață.

MUSTĂREAȚĂ s. f. (Atestat prima oară la ANON. CAR.) 1. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor; (popular) mîzgă (1), must (I 6), (regional) miericică (I 3). Din altele [ierburi] stoarce mustăreață, Iar din alte-i face scăldătoare. BUDAI-DELEANU, Ț. 210, cf. id. LEX. Facerea zahărului din mustureață de jugastru (a. 1812). BV III, 61, cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, GHEȚIE, R. M., REV. CRIT. III, 161, I. CR. IV, 188, VI, 29, VICIU, GL., VÎRCOL, V. 96, ALR I 968, ALR II 6 397, A III 1, 5, IV 3. ♦ (Regional) Rășină (de brad) (Valea Lupului-Hațeg). A IV 3. ♦ (Regional) Zeamă scursă din tescovină. Cf. SCRIBAN, D., CV 1951, nr. 6, 28. 3. (Prin sud-vestul Transilv.) Suc, băutură îndulcită; zeamă care rămîne după spălarea vaselor unse cu miere. V. m u r s ă¹ (1). Cf. REV. CRIT. III, 161. 4. (Mold.) Must (I 8). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. A VI 16, 19, 20, 22, 26, GLOSAR REG. 5. (Prin Ban.) Usuc. După Rusalii intră mustăreața din lîna cea bătrînă în carnea oii și apoi pute carnea. MARIAN, S. R. III, 269. Și: (regional) mustereață (ALR I 968/217), mustireáță (ib. 968/522, 574, ALR II 6 397/574), mustureață, muștereață (I. CR. VI, 29, CV 1951, nr. 6, 28, ALR I 968/532, ARVINTE, TERM. 157), muștireață (ALR I 968/558) s. f. – Must + suf. -ăreață.