muschet sn vz muschetă

MUSCHET s.n. v. muschetă.

MUSCHETĂ, muschete, s. f. Armă de foc portativă din Evul Mediu, cu fitil, asemănătoare cu archebuza. [Var.: muschet s. n.] – Din fr. mousquet.

moschetă sf vz muschetă

muschetă sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 512 / V: (înv) muschet sn, mos~ / Pl: ~te / E: fr mousquet] Armă de foc portativă, cu fitil, asemănătoare cu archebuza, folosită în trecut.

mușcheci a [At: PONTBRIANT, D. / V: ~cheț / Pl: ~ / E: scr muskic] (Reg; d. cai) De statură mică, cu corpul și gâtul scurt.

mușcheț¹ a vz mușcheci

MUSCHETĂ, muschete, s. f. Armă de foc portativă din evul mediu, cu fitil, asemănătoare cu archebuza. [Var.: muschet s. n.] – Din fr. mousquet.

MUSCHETĂ, muschete, s. f. Armă de foc lungă și grea, întrebuințată înainte de inventarea puștii și care se descărca prin aprinderea pulberii cu ajutorul unui fitil. (Atestat în forma muschet) Arcul prea cu-anevoiă s-a putut dezrădecina din oastea moldovenească, și nici pînă la 1700 nu-l alungase încă muschetul. HASDEU, I. V. 76. – Variantă: muschet s. n.

MUSCHETĂ s.f. Veche armă de foc cu fitil, portativă, folosită înainte de inventarea puștii. [Var. muschet s.n. / cf. fr. mousquet, it. moschetto].

MUSCHETĂ s. f. veche armă de foc, cu fitil, asemănătoare cu archebuza. (< fr. mousqueton)

MUSCHETĂ ~e f. înv. Armă de foc portativă, cu fitil. /<fr. mousquet^[1]

muschetă f. armă de foc, întrebuințată până la sec. XVII, înaintea puștii (= fr. mousquet).

*muschétă f., pl. e (fr. mousquet, d. it. moschetto și moschetta). Pușcă din vechime maĭ grea de cît archebuza și care, la început, era sprijinită pe o furcă cînd se trăgea.

muschetă s. f., g.-d. art. muschetei; pl. muschete

muschetă s. f., g.-d. art. muschetei; pl. muschete

muschetă s. f., pl. muschete^[1]

muschetă (muschete), s. f. – Armă de foc cu fitil. It. moschetta (sec. XIX). – Der. muschetar, s. m., din fr. mousquetaire; muschetărie, s. f., din it. moschetteria, fr. mousqueterie.

mușcheci adj. (reg.; despre cai) de statură mică, cu corpul și gâtul scurt.

MUSCHET s. n. v. muschetă.

MUSCHETĂ s. f. Armă de foc portativă, cu fitil, asemănătoare cu archebuza, folosită în trecut. Ni s-au dat 160 muschete și patruzeci flinte. BARIȚIU, P. A. II, 512. Ileana cată șă fie o eroină care să mînuiască spada și moscheta ca o amazoană. FILIMON, O. II, 348, cf. PONTBRIANT, D. Arcul prea cu anevoie s-a putut dezrădăcina din oastea moldovenească și nici pînă la 1700 nu-l alungase încă muschetul sau archabusa. HASDEU, I. V. 76, cf. LM, DER. – Pl.: muschete. – Și: (învechit) muschet s. n., moschetă s. f. – Din fr. mousquet.

MUȘCHECI adj. (Regional; despre cai) De statură mică, cu corpul și gîtul scurt. Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 206, H XI 5, 311. – Pl.: mușcheci. – Și: mușchéț adj. H XI 311. – Din scr. muškić.

MUȘCHEȚ¹ adj. v. mușcheci.

MUȘCHEȚ² s. m. v. mușchete.