MUSCAT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat.

muscat² s vz mușcată¹

muscat¹ ain [At: (a. 1779). FURNICĂ, I. C. 90 / V: (înv) ~ușc~ / E: fr muscat] (D. fructe, mai ales d. struguri sau vinuri) Cu miros de tămâioasă, de nucșoară Si: (reg) mușcățel².

MUSCAT, -Ă, muscați, -te, adj. (Despre struguri sau vin) Tămâios. – Din fr. muscat.

MUSCAT, -Ă, muscați, -te, adj. (Despre struguri sau vin) Tămîios.

MUSCAT s.n. Varietate de struguri cu gust aromat; vin extras din astfel de struguri. [< fr. muscat].

MUSCAT s. m. varietate de struguri cu gust tămâios. ◊ vin din astfel de struguri. (< fr. muscat)

MUSCAT n. 1) Soi de viță de vie, având struguri cu aromă de tămâie. 2) Vin produs din acest soi de struguri. /<fr. muscat

MUȘCA, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec.

mascat² s vz mușcată¹

mașcat¹ s vz mușcată

moscat² s vz mușcată¹

moscată sf vz mușcată²

moșcată sf vz mușcată¹

mucica v vz mușca

muscată sf vz mușcată¹

mușca [At: COD. VOR. 96/24 / V: (reg) ~șica, (înv) mucica / Pzi: mușc / E: nct] 1 vt (Fșa) A-și înfige colții în ceva Si: (reg) a încolți. 2 vt (Fșa) A apuca cu dinții sau cu ciocul și a strânge tare, sfâșiind. 3 vt (Fșa) A răni cu dinții. 4 vt (Îe) A-și ~ mâinile (sau degetele, pumnii etc.) A se căi amarnic de ceea ce a făcut. 5 vt (Îae) A se înfuria. 6 vt (Îe) A-și ~ buzele (sau limba) A-și stăpâni manifestarea unui sentiment puternic de bucurie, durere etc., strângând buzele sau limba între dinți. 7 vt (Îe) (Să) nu te muște șarpele de inimă Nu cumva să... 8 vt (Îe) A ~ pământul (sau țărâna) A cădea la pământ rănit sau mort. 9 vt (Îae; pex) A muri¹ (1). 10 vt A face mișcarea de a apuca cu dinții, fără a prinde ceva. 11 vta (D. animale, mai ales d. câini) A obișnui să atace cu dinții. 12 vi (D. pești) A apuca nada din undiță. 13 vt (Pex; d. insecte) A înțepa. 1 vt (îe) L-a ~t albina de limbă Se zice în glumă despre un om tăcut și prostănac sau despre un om beat. 15 vt (D. plantele urticante) A urzica. 16 vt (Reg; d. vin) A produce o senzație de înțepătură pe limbă Si: a pișca. 17 vt (Fig; d. căldură, frig, foame etc.) A provoca o senzație neplăcută, chinuitoare. 18 vrr (Fig; pop; d. culori) A nu se armoniza. 19 vt (Fig) A ataca cu vorbe răutăcioase Si: a înțepa. 20 vt (Fig; d. sentimente, porniri) A îndemna. 21 vi (Udp „din”, „în”). A apuca și a rupe cu dinții dintr-un aliment, pentru a mânca. 22 vi (Pan; d. lucruri) A desprinde o bucată, o porțiune din ceva Si: a smulge, a sfâșia. 23 vi (Pan; d. lucruri) A străpunge. 24 vi (Fig; d. sentimente) A chinui. 25 vt (Îe) A-l ~ pe cineva inima să... A fi cât p-aci să se lase ispitit.

mușcat⁴ s vz mușcată¹

mușcat³ ain vz muscat¹

mușcat², ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: mușca] Care a fost sfâșiat, rupt, rănit prin mușcare.

mușcat¹ sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: (rar) ~uri / E: mușca] 1-3 Mușcare (1- 3). 4 (Bot; îc) ~ul-broaștelor (sau ~-broaștei) Iarba-broaștelor (Hydrocharis Morsus ranae). 5 (Îc) ~ul-dracului Plantă erbacee cu flori liliachii sau violet-roșietice Si: călugăraș (Knautia arvensis). 6 (îae) Planta Knautia silvaticca. 7 (Îae) Planta Knautia longifolia. 8 (Îae) Plantă erbacee cu frunze lunguiețe și flori liliachii sau albastre (Scabiosa columbaria). 9 (Îae) Plantă erbacee cu flori roșii dispuse în capitule (Scabiosa lucida) Si: (reg) felfe, floarea văduvei. 10 (Îae) Ruin (Scabiosa succisa).

mușcată² sf [At: BARCIANU / Pl: ~te / E: pn muszkat] (Reg) Nucșoară folosită drept condiment.

mușcată¹ sf [At: BULET. GRĂD. BOT. V, 64 / V: (pop; reg) mascat s, mașcat s, moscat s, mosc~, moș~, muscat s, musc~, mușcat s / Pl: ~te, (pop) ~căți / E: bg мушкато, mg muskáta] 1 (Șîc ~-roșie, ~-roz, ~-ca-nalba, ~-rotată, ~-puturoasă) Plantă erbacee perenă, din familia geraniaceelor, cu tulpina dreptă sau culcată, slab lemnoasă, cu frunze rotunde, păroase pe ambele fețe, cu marginile dințate, cu flori de culoare albă, roz sau roșie, dispuse în umbele și cu fructele în formă de cioc de barză, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) mușcatlă, pirirgoane (Pelargonium zonale). 2 (Șîc ~-creață, ~-încrestată) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor cu tulpina dreaptă, înaltă cam de un metru, cu ramuri având peri lungi glanduloși, cu frunze crestate adânc și cu o inflorescență de obicei din cinci flori, având petalele superioare roz cu o pată pupurie, iar cele inferioare fără pată, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) belagoni (Pelargonium radula). 3 (Șîc ~-care-miroasă, ~căți-ca-măru, ~-ca-țitroana) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor, cu tulpina scurtă, cărnoasă și solzoasă, cu frunze dințate, cu miros tare de lămâie și cu flori mici, albe sau roz, dispuse în umbele, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) indrușaim, mușcatăr-rotund, mușcătură¹, mușcățel¹ (Pelargonium odoratissimum). 4 (Șîc ~-mare, ~-cu-flori-mari) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor, cu tulpina lucioasă, mult ramificată și cu flori mari, cultivată ca plantă decorativă (Pelargonium grandiflorum). 5 (Bot; șîc ~a-jinului) Priboi (Geranium macrorrhizum). 6-9 (Prc) Floare a mușcatei (1-4).

mușica v vz mușca

roșea sf [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: roșu + ea] (Bot; reg) Mușcată (Pelargonium zonale).

MUȘCA, mușc, vb. I. 1. Tranz. A apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec.

MUȘCA, mușc, vb. I. 1. Tranz. A apuca puternic cu dinții și a strînge (provocînd durere, rănind sau sfîșiind). Lăsați cîinii în pace, c-o să vă muște! REBREANU, R. II 30. O lovi după ceafă de era să-și muște limba. ISPIRESCU, L. 208. Cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele. CREANGĂ, P. 294. ◊ Fig. Roțile [tractorului] se înfig în pămînt, nu în pietrele drumului pe care le mușcă. DUMITRIU, V. E. 111. Tîrnăcopul, pila, mîna mușcă stîncă cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. ◊ Expr. A-și mușca mîinile (sau degetele) = a se căi amarnic. Ai să-ți muști mîinile... și ai să te dai cu capul de toți pereții. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. Își mușca fata acum degețelele... de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. CREANGĂ, P. 294. A-și mușca buzele v. buză. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să. Tu cînd îi intra la pasere, să o iei, dar să nu care cumva să te muște de inimă să pui mîna pe cușcă. ȘEZ. IV 172. ◊ Absol. Cîinele cînd mușcă nu mai latră! REBREANU, R. II 73. Calu-i turbă, mușcă, sare Nechezind cu înfocare. ALECSANDRI, P. II 1. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd obiectul sau partea obiectului care se apucă) Mușcă-mă de vîrful degetului, să văz: dorm ori sînt deștept? CARAGIALE, O. III 69. Nevăstuica.. de multe ori mușcă vitele de picioare. ȘEZ. III 204. ♦ Fig. A pricinui durere, usturime; a înțepa. Simte sub tălpi iarna, cum îl mușcă prin încălțăminte. SAHIA, N. 91. ◊ Intranz. Frigul începe a mușca, măntăile coboară de pe poliți. SADOVEANU, O. VI 254. Arșița miezului înflăcărat al zilelor de iulie mușca cu dinți de foc pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 172. 2. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «din») A rupe cu dinții o bucată dintr-un aliment (pentru a mînca). Grigoriță mușcă din o felie de măr și sorbi foarte liniștit din paharul cu vin. HOGAȘ, DR. II 26. ◊ Fig. Al nostru-i pămîntul din care fierul va mușca. BENIUC, V. 111. Numai susurul Prahovei, numai detunătura unei stînci prăvălită din înălțimi, numai izbitura securilor care mușcau din tulpina mustoasă a copacilor, tulburau tihna locului. PAS, E. II 157. 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice.

MUȘCAT s. n. (Neobișnuit) Mușcătură. (Fig.) Buza ta învinețită de-al corupției mușcat. EMINESCU, O. I 29.

MUȘCATĂ, mușcate, s. f. Plantă decorativă, cu frunze catifelate și păroase, mirositoare, cu flori mici albe sau roșii dispuse în umbele (Pelargonium). Fina zîmbea nepăsătoare, potrivindu-și la ureche mușcata veștedă. SADSOVEANU, M. C. 153. Curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr rîdeau niște mușcate însîngerate. REBREANU, R. I 93. A-nflorit mușcata Din grădina noastră Și-i atît de roșu Macul din fereastră. GOGA, C. F. 65. ◊ Compus: mușcată-creață = pelargonie.

A MUȘCA mușc 1. tranz. 1) A apuca cu dinții strângând (până la durere, rănire, învinețire, rupere etc.). * A-și ~ mâinile a regreta amarnic, considerându-se vinovat de ceva; a se căi. A-și ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pământul (sau țărâna) a cădea la pământ rănit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A înțepa producând o senzație dureroasă; a mânca; a ciupi; a pișca. M-a ~t un șarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzație dureroasă; a pișca. 4) (o bucată dintr-un aliment) A rupe cu dinții pentru a mânca. 5) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe; a înțepa; a înghimpa; a împunge. 2. intranz. (mai ales despre câini) A avea obiceiul de a ataca, rănind cu dinții. /Orig. nec.

MUȘCATĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile sale roșii, roz sau albe, dispuse în inflorescență umbeliformă; pelargonie. /<bulg. muškato, ung. muskáta

mușcà v. 1. a apuca și a rupe cu dinții: câinele mușcă, a mușca din pâine; a-și mușca degetele (buzele), a se căi amarnic de ceva; 2. fig. a critica, a ataca cu vorba. [Vechiu-rom. mucicà, de origină necunoscută].

mușcat n. 1. acțiune de a mușca; 2. mușcatu-dracului, plantă cu florile liliachii sau albastre, crește prin coline și prin fânețe uscate din munți (Scabiosa columbaria).

mușcată f. Tr. Bot. indrișaim: foaie verde de mușcată POP. [Lat. medieval MUSCATUS, printr’un intermediar unguresc].

múcĭc, V. mușc.

mușc, a -á v. tr. (vrom. a mucĭca, it. dial. muccecare, moccecare, a mușca. – Mușc, muștĭ, și [sud] mușcĭ; să mușc, să muștĭ și [sud] să mușcĭ, să muște și [sud] să mușce). Apuc și taĭ saŭ rup saŭ (despre insecte) împung cu dințiĭ saŭ cu mandibulele: m’a mușcat un cîne de picĭor, am mușcat o bucățică dintr’un măr, m’a mușcat un painjin. Fig. Atac cu vorba, împung, pișc. A-țĭ mușca degetele (saŭ mînile), a te căi amar.

mușcát (est) m. și mușcátă (vest) f., pl. e (rus. muškat, fructu unuĭ copac mirositor; germ. muskat, fr. muscat, moscat). Indrușaim, o plantă geraniacee cu tulpina scurtă și cărnoasă, cu frunze rătunde catifelate, cu florĭ de ordinar roșiĭ așezate în umbele micĭ, originară din sudu Africiĭ (pelargónium odoratissimum [béllulum și róseum]). Mușcatu draculuĭ. V. ruĭen.

muscat² s. n.

muscat¹ adj. invar. (struguri ~, vin ~)

muscat¹ adj. invar.

*muscat² s. n.

muscat adj. invar.

mușca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 mușcă; conj. prez. 1 sg. să mușc, 3 să muște

mușcat s. n.

mușcată s. f., g.-d. art. mușcatei; pl. mușcate

mușca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 mușcă; conj. prez. 3 să muște

mușcat s. n.

mușcată s. f., g.-d. art. mușcatei; pl. mușcate

mușca vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 sg. mușcă; conj. prez. 3 sg. și pl. muște

mușcat s. n.

mușcat adj. m., pl. mușcați; f. sg. mușcată, pl. mușcate

mușcată s. f., pl. mușcate

mușc, muști 2, muște 3 conj.

MUSCAT adj. v. tămâios.

MUSCAT adj. busuioc, tămîios, (Ban. și Transilv.) mușcătar, mușcătareț. (Vin ~.)

MUȘCA vb. v. ațâța, chinui, consuma, frământa, îmboldi, îndemna, munci.

MUȘCA vb. 1. (reg.) a încolți. (L-a ~ un câine.) 2. a înțepa.

MUȘCAT s. v. mușcare.

MUȘCATĂ s. v. nucșoară, priboi.

MUȘCATĂ s. (BOT.; Pelargonium) (rar) pelargonie, (reg.) belagoni, indrușaim, mușcătură, mușcățel, rotundă.

NUCĂ DE MUȘCATĂ s. v. nucșoară.

MUȘCA vb. (reg.) a încolți. (L-a ~ un cîine.)

mușca vb. v. AȚÎȚA. CHINUI. CONSUMA. FRĂMÎNTA. ÎMBOLDI. ÎNDEMNA. MUNCI.

MUȘCAT s. mușcare.

MUȘCATĂ s. (BOT.; Pelargonium) (rar) pelargonie, (reg.) belagoni, indrușaim, mușcătură, mușcățel, rotundă.

mușcată s. v. NUCȘOARĂ. PRIBOI.

nucă de mușcată s. v. NUCȘOARĂ.

mușca (mușc, mușcat), vb. – A apuca cu dinții. – Var. înv. mucica. Mr. mîșcu, mușcu, mușcare, megl. mucicu, mucicari, istr. mucicu. Origine îndoielnică. Dacă se pornește de la forma înv. și dialectală mucicare, trebuie să se presupună un lat. *muticāre < mutῑre „a mormăi”, formații paralele lat. mussāre › *mussicāre › sp. amusgar (Corominas, I, 196; REW 5776a). Trecerea semantică de la „mormăi” la „mușca” se verifică și în ex. sp., deși numai pe jumătate, căci nu ajunge să exprime decît ideea de „a se pregăti de mușcat”. În general, este preferată pornirea de la un lat. *muccicāre, în loc de *mūccŭlare < mūccus (Candrea, Rom., XXXI, 313; Pușcariu 1136) sau din lat. mucceus încrucișat cu morsĭcāre (Pușcariu, Jb., XI, 61; REW 5767), cf. sicil. muttsikari, napol. muttsękare, abruz. muččęká. Der. mușcător, adj. (care mușcă; coroziv); mușcătură, s. f.; remușcare, s. f. (căință) format după fr. remords.

mușcată (-te), s. f. – Pelargonie (Pelargonium odoratissimum). – Var. mușcat, mușcățel. Germ. Muskat, în parte prin intermediul mag. muskáta (Cihac, II, 517). Din același cuvînt, prin intermediul rus. muškatnyῑ, provine mușcatin, s. n. (înv., nucșoară).

PELARGONIUM L’Herit., MUȘCATĂ, fam. Geraniaceae. Gen originar din Africa și cîteva din sudul Spaniei, peste 175 specii, erbacee, perene, pubescente. Tulpini cu foliaj bogat, suculente. Frunzele verzi, la unele specii cu zone de altă culoare, reniforme, pe margini dințate, lung-pețiolate, cu miros tare și aromatic. Flori (sepale cu pinten) divers colorate, în umbele, terminal pe tije lungi. Fruct, capsulă lungă cu 5 loculi. Plantele înfloresc vara, cît și iarna.

Pelargonium zonale (L.) Ait., « Mușcate obișnuite ». Specie care înflorește în apr.-oct. Flori simple sau învoite (sepale egale, liniare, acuminate, petale inegale, alungit-eliptice, cu vîrf rotunjit, roșii, roz-albe) în umbele, pe peduncul de cca 15 cm înălțime. Frunze alterne, cu pețioli lungi, subrotund-cordate, 7-lobate, crenate, catifelat-pubescente, deseori zona centrală marcată de un verde brun-negricios pe fondul verde-deschis al frunzei. Plantă, cca 90 cm înălțime, groasă, cu ramuri cărnoase, păroase, spre bază mai mult sau mai puțin lemnificate.

SCABIOSA L., MUȘCATA DRACULUI, SIPICĂ, SCABIOZĂ, fam. Dipsacaceae. Gen originar din zonele temperate ale globului, rar în regiuni tropicale, mai ales în regiuni mediteraneene, cca. 78 specii, erbacee, rar sufrutescente, anuale, bienale sau vivace, pubescente, rar glabre, pînă la 1 m înălțime. Frunze, de obicei, partite. Flori mici, foliolelele involucrului ce le înconjoară așezate pe 1-2 rînduri, întinse ca o stea (caliciul extern cu 8 coaste, limb rotund sau campanulat, pergamentos, cel interior poartă în vîrf 5 peri în formă de raze, corolă cu 5 crestături, foarte rar 4-6, stigmat segmentat, 4 stamine, rar 2). Fruct achemă.

a mușca de cur (pe cineva) expr. (vulg.) 1. a defăima (pe cineva), a calomnia (pe cineva). 2. a ironiza în continuu (pe cineva). 3. a cârti împotriva cuiva.

a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie.

a-și mușca mâinile de necaz expr. a fi foarte necăjit.

mușca, mușc (intl.) I. v. t. 1. a fura. 2. a primi, a obține. 3. a câștiga. II. v. i. a începe să recunoască faptele comise.

MASCAT² subst. v. mușcată¹.

MAȘCÁT¹ subst. v. mușcată¹.