MURI, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a-și pierde viața, a răposa, a deceda. Băiatul vioi, tînărul plin de avînt și de vise, prietinul tinereții mele murise! SADOVEANU, O. VIII 20. De-oi muri... al meu nume or să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I 133. ◊ Fig. Mor azi zîmbetele mele, Moare-ntreagă vraja firii. GOGA, C. P. 114. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd cauza morții) Niciodată n-a crezut că într-adevăr se poate muri de foame. C. PETRESCU, C. V. 129. Ei, bine ar fi să poată muri omul cînd vrea; dar.. nu moare nimeni de asta! CARAGIALE, O. I 64. ◊ (În imprecații și jurăminte) Să mor dacă-nțeleg ceva. CARAGIALE, P. 136. ◊ (La viitor, în construcții negative, ca încurajare la o acțiune, adesea ironic) Te-ai deprins tot la leș... Mai șezi și pîn ținut, că nu-i muri. ALECSANDRI, T. I 183. ◊ Expr. A muri cu zile = a muri în urma unei boli neîngrijite sau în împrejurări neprevăzute. (Învechit și popular) A muri cu moarte = a muri condamnat la moarte și executat. După datinele noastre, cu moarte trebuie să mori. ISPIRESCU, L. 76. ◊ Tranz. (Cu complement intern) A muri moarte de erou. ♦ Fig. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. COȘBUC, P. II 276. 2. (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a fi la capătul puterilor, a se simți covîrșit (de o senzație dureroasă, de o stare psihică, de un sentiment apăsător etc.). V. consuma. Tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame! ISPIRESCU, I. 174. Striga cît îl lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Să moară de ciudă celelalte fete. ALECSANDRI, T. I 36. ◊ (Urmat de un conjunctiv prin care se exprimă o dorință) Murea să afle toate despre toți și să clevetească. REBREANU, R. I 178. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «după») A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a iubi cu patimă, a nu se putea lipsi de ființa sau de obiectul iubit. Fete mari și mititele, Moare neică după ele. ANT. LIT. POP. I 105. Sfîntul soare, dacă-i soare, Și tot după tine moare; Dară eu fecior sărac, Cum să nu mor de-al tău drag? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit, a se pierde, a se stinge treptat. De pe dealuri depărtate răspundeau melodii de bucium, treceau ca vîntul serii și mureau în depărtări. SADOVEANU, O. I 101. Drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. HOGAȘ, DR. II 3. Focul ce murea în sobă c-o albastră vîlvătaie. MACEDONSKI, O. I 84.