mura [At: HERODOT (1645), 115 / V: (reg) mora / Pzi: ~rez / E: drr moare] 1 vt A pune legume în saramură sau într-o soluție de oțet, pentru a le face să se acrească și să se conserve. 2 (Gmț; îe) E ~t în varză acră Se spune despre o persoană care a mâncat o bătaie zdravănă. 3 vr (D. legume, rar d. fructe ținute în saramură sau într-o soluție de oțet) A deveni acru și bun de mâncat Si: a se acri. 4 vt (Înv) A pune peștele în saramură. 5 vt (C. i. plante furajere) A însiloza. 6 vt (Reg) A muia în apă plantele textile în cursul procesului de prelucrare Si: a topi. 7 vt (Reg; c. i. piei de animale) A argăsi. 8 vt A uda tare, până la piele. 9 vi (Reg) A ploua. 10 vt A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare.

MURA, murez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la varză, castraveți etc.) A ține într-o soluție de oțet sau în saramură, ca să se acrească. Din partea mea, v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VI_I 485. ◊ Refl. Castraveții s-au murat. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. (Cu privire la plante textile) A pune la topit, a topi. ◊ (Refl. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. POP. 4. Fig. A uda. Era să plec la Neamțu... M-ar fi murat [ploaia] ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108.

A MURA ~ez tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluție specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutrețuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ține (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare

A SE MURA se ~ează intranz. (despre legume, fructe) A deveni bun pentru consum, înăcrindu-se. /Din moare

murà v. a pune legume în oțet sau saramură. [V. mură].

mora v vz mura

mur² sm [At: N. TEST. (1648), 92^r/11 / V: mură (Pl: ~e) sf, (reg) mure sf / Pl: ~i / E: ml morus] 1 (Îrg) Dud (Morus). 2 (Reg șîc ~-negru, ~a-ursului, rug-de-~e] Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau târâtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile Si: (reg) murar² (1), murai, muroi¹ (Rubus). 3 (Bot; reg; îc) ~ea-pădurilor Muma-pădurii (Lathraea Squamaria). 4 (Bot; reg) Rug (Rubus caesius). 5 (Bot; îvr) Sicomor (Ficus sycomorus).

mură³ sf [At: DDRF / E: ns cf mura] (Reg) 1 Saramură. 2 (Spc) Zeamă de varză Si: moare.

mură² sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re, ~ri / E: cf alb mullë] (Reg) 1 Stomac al animalelor rumegătoare Vz moară. 2 Stomac al păsărilor Si: pipotă, rânză. 3 Stomac al omului. 4 Intenstine ale animalelor rumegătoare. 5 (Spc) Intestine de miel sau de vițel înțărcat, care conțin cheagul format în perioada cât animalele sugeau. 6 (Lpl; îf muri) Ciorbă de burtă. 7 (Lpl) Glande, ganglioni de la pieptul sau de la gâtul unor animale Si: momiță (1). 8 (Lpl) Amigdale.

mură⁴ sf vz mur²

mură¹ [At: BIBLIA (1688), 702¹/43 / V: (reg) ~re (Pl și: ~ri) / Pl: ~re / E: ml morum] 1 sf (Bot; îrg) Dudă. 2 sf (Bot; șîc ~re-negrii, ~-neagră, ~-de-pădure, ~-de-rug, ~re-ursești, ~re-românești) Fruct comestibil, negru și lucios al murului². 3 sf (Îas) Fruct al rugului. 4 sf (Îls) ~ în gură Lucru de-a gata, obținut fără osteneală. 5 sf (Reg; îe) A lua cuiva ~ra din gură A-i lua cuiva un lucru de a cărui stăpânire se credea sigur. 6 a (Reg) De culoare neagră, ca mura¹ (2). 7 sf (Trs) Afină. 8 sfp (Reg; îc) ~re-roșii (sau ~de-casă) Zmeură cultivată. 9 sfp (Trs) Frecăței.

mure³ sf vz mură¹

muri² smp vz mură²

MUR³, -Ă, muri, -e, adj. (Rar) Negru-lucios. Ah, ochilor muri, Vii și plini de nuri La căutături. CONACHI, P. 74. Cucule cu pană mură, Ce-am grăit gură la gură Să nu cînți pe tișătură! ȘEZ. XXIII 106.

MURĂ, mure, s. f. 1. Fructul comestibil, negru și lucios, asemănător cu smeura, al murului¹. Văd în zori cum merg s-adune Mure fetele. COȘBUC, P. I 262. Ea culege fragi și mure De sub brazi, de prin tufari. ALECSANDRI, P. A. 154. Spun lămurit Cum au mers urșii la o bătaie Și cîte mure ei au jertfit. ALEXANDRESCU, M. 349. Frumos e badea la gură, Ca și roua de pe mură. HODOȘ, P. P. 62. (în metafore și comparații) Mai mare dragul să fi privit pe Davidică... cu ochii mari, negri ca murele și scînteietori ca fulgerul. CREANGĂ, A. 95. Din ochi negri îți dă mure, Ce știu mințile să fure. BELDICEANU, P. 85. Pentru ochi ca murele Ocolesc pădurile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. Ochișorii lin, Mura cîmpului! ALECSANDRI, P. P. 3. ◊ Expr. (În construcție cu verbele «a da», «a pica», «a aștepta», «a vrea» etc.) Mură în gură = fără muncă, fără oboseală, de-a gata. Cum să-i pice lui mură în gură o bucățică așa de bună. ISPIRESCU, M. V. 35. 2. Mur¹. Rugii murelor cu flori tîrzii și albe atîrnau între crăpăturile catifelate de mușchi. C. PETRESCU, S. 215. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54.

MURĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colțul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziția velierului în raport cu vîntul. [< it. mura].

MURĂ s. f. (mar.) 1. parâmă care fixează colțul de vânt al unei vele (la velierele mari). 2. parâmă care întinde spre pupă colțul de jos al velei. ♦ ~ la tribord (sau la babord) = poziție a unui velier care primește vântul din tribord (babord). (< it. mura)

MURĂ ~e f. Fructul murului. * Mura-n-gură ceva obținut fără osteneală, de-a gata. /< lat. mora

mură f. 1. rodul murului; 2. Tr. dudă: ochi negri ca murele; 3. pl. murele gâtului, amigdale; 4. rânză (la bou). [Lat. MORA].

mură f. saramură în care se pune varza ce se înăcrește pentru iarnă. [Mold. moare = lat. MURIA].

1) múră f., pl. e (lat. môrum, pop. môra, a. î.; it. cat. sp. mora, vfr. meure, nfr. mûre, pg. amora). Fructu muruluĭ: o cofă de mure. Ochĭ ca murele, ochĭ negri și frumoșĭ. A aștepta mură’n gură, a aștepta cîștig fără muncă, pară mălăĭață. Amigdală (ghindură) la gîtu vitelor. V. momiță 2.

2) múră f., pl. e și ĭ ca gurĭ (orig. nest.). Munt. Mesenter (în măcelărie).

3) *múră f., pl. e și ĭ ca gurĭ (it. mura). Mar. Funia care ține fix vîrfu anteneĭ la prora bărciĭ și care se numește și banie. V. scotă.

muréz v. tr. (d. moare, lat. mŭria. V. muriat). Pun în salamură saŭ în oțet ca să se acrească și să se conserve, vorbind de legume: a mura castravețĭ, varză. V. marinez.

mura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. murez, 3 murează; conj. prez. 1 sg. să murez, 3 să mureze

mura (a ~) vb., ind. prez. 3 murează

mura vb., ind. prez. 1 sg. murez, 3 sg. și pl. murează

mură s. f., g.-d. art. murei; pl. mure

mură s. f., g.-d. art. murei; pl. mure

mură (glandă, fruct, parâmă) s. f., g.-d. art. murei; pl. mure

mura (mure), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).

MUR (MURA), râu în Europa Centrală (Austria, Slovenia și Croația), afl. dr. al Dravei; 449 km. Izv. din M-ții Tauern Înalți, trece prin Leoben și Graz, iar în cursul inf., pe o mică porțiune, formează granița între Croația și Slovenia. Hidrocentrale.

MURĂ subst. 1. Mura, Ioan, act.; – f. (Băl I). 2. Murea (B răz 47). 3. Cu alte sufixe: Murinel, moșn. (17 B III 4); Murașa b. (16 A I 10).

mura, murez I v. t. (eufem.) a uda cu urină (mai ales un așternut, scutece etc.). II v. r. (eufem. – d. copiii mici) a urina (în pat, în scutece etc.).

a aștepta să-i pice mură-n gură expr. (pop.) a nu acționa pentru atingerea unui scop; a rămâne impasibil într-o situație în care s-ar impune o acțiune imediată

a se mura până la oase expr. a se uda până la piele (pe ploaie).

a-i da cuiva mură-n gură expr. a-i da cuiva aproape integral soluția unei probleme pe care ar trebui s-o rezolve singur.

mură-n gură expr. lucru fără muncă / fără osteneală / de-a gata.

MURA vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

MURA vb. v. topi.

mura vb. v. TOPI.

MURA vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

MURĂ s. v. dudă, pipotă, rânză, saramură, stomac măcinător.

MURĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

mură s. v. DUDĂ. PIPOTĂ. RÎNZĂ. SARAMURĂ.

MURĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

murá, murez, v.t.r. 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. – Der. regr. din moale (DEX, MDA).

mura, murez, vb. tranz, refl. – 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. – Der. regr. din moale (DEX, MDA).

MURĂ s. f. (Ban.) Cheag. Murĕ. Intestinum constius. (i. l. d. crassius). AC, 354. Etimologie: cf. alb. mullë.

mură² s.f. sg. (reg.) saramură în care se pune varza la acrit pentru iarnă.

MURA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică legume, rar fructe) A pune în saramură sau într-o soluție de oțet, spre a face să fermenteze, să se acrească și să se conserve. Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Din partea mea v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VII, 485. Eu murez curechiu. ALR I 753/148, cf. MAT. DIALECT, I, 81. ♦ E x p r. E murat în varză acră, se zice, glumeț, despre o persoană care a mîncat o bătaie zdravănă. Cf. ZANNE, P. IV, 170. ♦ R e f l. (Despre legume, rar despre fructe) A fermenta și a se acri (în saramură sau într-o soluție de oțet). Curekiu s-o murat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Am pus [varza] să se moreze. ALR I 753/249, cf. 754/508, 532, 536, 571, ALR SN I h 190. 2. (Învechi t; complementul indică pește, carne etc.) A saramura. Peștii unii îi usucă la soare și-i mănîncă, alții îi murează. HERODOT (1645),115. 3. (Complementul indică plante furajere) A însiloza. Cf. DL, DM. 4. (Regional ; complementul indică plante textile) A topi. R e f l. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/1. ◊ R e f l. O băgai în baltă cînepă de vară. . . Se mură cînepă de vară. MAT. FOLK. 538, cf. ALR I 1 303, A VI 26. 5. (Regional ; complementul indică piei de animale) A argăsi. Cf. CADE, ALRM SN I h 349. 6. (Cu subiectul „ploaia”, exprimat sau subînțeles; complementul indică oameni) A uda foarte tare. Era să plec la Neamțu . . . M-ar fi murat ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108. Are să ne răstoarne furtuna la pămînt și are să ne mureze ca pe niște șoareci. HOGAȘ, DR. I, 108. Zdravăn te mai mură, nene. C. PETRESCU, A. R. 57. Se întărește ploaia, se face întuneric, ne murează pînă la ciolane. SADOVEANU, O. III, 69. Ploaia m-o murat pînî la k'eli. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Te-o morat ploaia. ALR II 2 536/260, cf. ALR SN III h 844. ♦ I n t r a n z. (Regional) A ploua (Semlac-Sînnicolau Mare). ALR I 1 266/51. – Prez. ind.: murez. – Și: (regional) morá vb. I. – Derivat regresiv de la moare.

MURĂ¹ s. f. I. (Bot.) 1. (Învechit și regional) Dudă. Și au arătat sînge de struguri și de mure (d u d e B 1938), ca să-i tocmească pre ei la râzboiu. BIBLIA (1688), 702¹/43. Mure de dud. ALR I 866/922, cf. ALRM SN I h 150. 2. Numele a două fructe comestibile de pădure: a) (și în sintagmele mure negrii, PANȚU, PL., mură neagră, mură de pădure, mură de rug, mure ursești, ALR I 866/900, mure rumânești, ib.) fructul murului² (2); b) fructul rugului. Cf. ANON. CAR., COTEANU, PL. 23, ALEXANDRESCU, O. I, 228. Ea culege fragi și mure, De sub brazi, de prin tufari. ALECSANDRI, POEZII, 257, cf. COȘBUC, P. I, 262. Pe sub poale de pădure Merg copilele la mure. ALECSANDRI, P. P. 365, cf. 53. Dragă mi-i crîșma-n pădure, Că beau vin și mînc la mure. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Frunză verde, mură neagră. DOINE, 10, cf. 41. Mure coapte-n postu mare, Gheață rece-n miez de vară Și caș dulce-n miez de iarnă. ȘEZ. I, 13. Frumos e badea la gură, Ca și roua de pe murî. HODOȘ, P. P. 62, cf. PĂSCULESCU, L. P. 197, 205, 206, GR. S. VII, 165. Rugul care face mure. GREGORIAN, CL. 60. Muri di păduri. ALR I 866/536. Mure negre. ib. 866/131. Mură de rug. ib. 866/18. [Rachiu] din mure. ALR II 6 347/848. Mura, de sine, în gura omului nu se bagă (= omul trebuie să muncească). ZANNE, P. IX, 493, cf. I, 223, IV, 2. Pe-o potecă șovăită Merge mierla-nsovonită. Suflet n-are, sînge are (Mura). GOROVEI, C. 235. Lung e, funie nu e. Gheare are, pisică nu e. Mărgele are, salbă nu Ce e ? (Rugul cu mure). ȘEZ. XVI, 147. ◊ (Ca termen de comparație, pentru culoarea neagră, în special pentru culoarea ochilor) [Sprîncenele] încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I, 44. Are ochii mari și negri ca murele. FILIMON, O. I, 117. Ochi ca două mure. ALECSANDRI, P. I, 16. Ochii mari, negri ca murele. CREANGĂ, A. 85, cf. ISPIRESCU, L. 78. Negru ca murea sau mura . . . sau albastru întunecat ca murea. MARIAN, CH. 51, cf. id. O. I, 300. Ochii ca de mură. MACEDONSKI, O. I, 213. Parcă era mai albă în îmbrăcămintea-i de catifea ca mura. SADOVEANU, O. V, 553. Ochii lor mă privesc ca murile coapte din tufiș. BENIUC, V. 22. Cu ochi negri ca mura. POP., ap. GCR II, 295. Ochișorii lui, Mura cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 3, cf. TEODORESCU, P. P. 309. Pentru ochi ca murele, Ocolesc pădurile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 18. Ochii i-s ca două mure, Care-s mai coapte-n pădure. BÎRLEA, C. P. 26. Negru ca mura. ALR II 3 399/95. Are ochi de mură, Cari inima-ți fură. ZANNE, P. II, 361. ◊ E x p r. Mură în gură = lucru de-a gata, (obținut) fără osteneală. A aștepta să-i pice mură în gură. BARONZI, L. 47. Nu mai atîrnați să vă dea toate mură-n gură stăpînirea și dregătorii ei. JIPESCU, O. 83. Ar fi poftit dumnealui ca tot Ercule să meargă să i le dea în mînă, cum am zice mură în gură. ISPIRESCU, U. 70. Vrea mură-n gură (de-a gata). PAMFILE, J. II, 155. Stâpînul. . . era un perghe-vară, care aștepta sâ-i dăie șineva mură în gură. POP., ap. GCR II, 262, cf. ALR I 866/540. (Regional) A lua cuiva mura din gură = a-i lua cuiva un lucru de a cărui stăpînire se credea sigur. Cf. ZANNE, P. I, 223. ♦ (Adjectival; regional) De culoare neagră (ca mura¹ I 2). Ah, ochilor muri, Vii și plini de nuri La căutături. CONACHI, P. 74, cf. 82. Cucuie cu pană mură, Ce-am grăit gură la gură Să nu cînți pe tișitură. ȘEZ. XXI, 51. La puicuța-n bătătură, Să crească o floare mură. PAMFILE, C. Ț. 167. Bubî cafinii, Bubî murî. GR. S. VI, 252. Hultur mur, Hultur sur. ib. 279. 3. (Prin Transilv.) Afină, LB, cf. BARCIANU. 4. (Regional; la pl.; în sintagma) Mure roșii (sau de casă) = zmeură (cultivată). Cf. ALR I 867/339, ALR II 6 257/36. II. (Prin Transilv.; la pl.) Frecăței. Cf. CHEST. VIII 32/22, com. din URCA-CÎMPIA TURZII. – Pl.: mure. – Și: (regional) mure (pl. și muri) s. f. – Lat. morum sau mur² + suf. -ă.

MURĂ⁴ s. f. v. mur².

MURĂ² s. f. (Regional) 1. Stomacul animalelor rumegătoare. V. m o a r ă. Părțile dinăuntru ale boului sînt: mura sau rînza, bojocii. DAMÉ, T. 32. Murii de bou e bine să-i pui la fiert noaptea. . . (trebuie să fiarbă mult). DR. V, 620, cf. ALR I 866/180, ALR II/812, A IX 2, 5. ♦ Stomacul păsărilor; pipotă, rînză. Cf. ALR SN II h 364, ALRM SN I h 246. ♦ Stomacul omului (Bogdănești-Fălticeni). I. CR. I, 133. Mă mir că nu-ți crapă mura-n tine de groază. ib. 2. Intestinele animalelor rumegătoare; s p e c. intestine de miel sau de vițel înțărcat (care conțin cheagul format în perioada cît animalele sugeau). Cf. ANON. CAR., DR. V, 620. 3. (La pl.; în forma muri) Ciorbă de burtă. [Cuvîntul] e cunoscut și în Bran (jud. Brașov), unde „muri este ciorbă de burtâ”. DR. V, 620. 4. (La pl.) Glande, ganglioni de la pieptul sau de la gîtul unor animale, momiță¹ (1); amigdale. Cf. POLIZU, PONBRIANT, D., COSTINESCU. [Vîrstă calului] se mai deduce. . . după mure. DR. V, 287, cf. ALR II/I MN 22, 6 950/899, 928, ALRM II/I h 88. – Pl.: mure și muri. Cf. alb. m u l l ë.

MURĂ³ s. f. (Regional) Saramură; s p e c. zeamă de varză, m o a r e. Cf. DDRF, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. – Probabil postverbal de la mura.