muncitorime sf [At: ARDELEANU, V. P. 140 / E: muncitor + -ime] 1 Totalitate a muncitorilor (4). 2 Mulțime de muncitori (4).

MUNCITORIME s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea muncitorilor, mulțime de muncitori.

MUNCITORIME ~i f. (colectiv de la muncitor) 1) Totalitate a muncitorilor. 2) Mulțime de muncitori. /muncitor + suf. ~ime

muncitorime s. f., g.-d. art. muncitorimii

muncitorime s. f., g.-d. art. muncitorimii

muncitorime s. f., g.-d. art. muncitorimii

MUNCITORIME s. f. Totalitatea muncitorilor (I 2), mulțime de muncitori. Jos hoțul muncitorimii ! ARDELEANU, V. P. 140. Soldații coborîră armele de pe umeri. . . în semn de amenințare. Muncitorimea rămase neclintită. SAHIA, N. 37. Condusă de partid . . ., muncitorimea s-a dovedit o forță capabilă să mobilizeze întregul popor la lupta pentru interesele lui. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 274. Muncitorimea minieră și-a însușit politica partidului de industrializare socialistă a țării. ib. nr. 2 390. Le suna. . . în urechi glasul lui fierbinte, cu vibrații metalice, chemînd muncitorimea la asalt. V. ROM. martie 1954, 181, cf. mai 1954, 256. – Muncitor + suf. -ime.