multar sn [At: F (1882), 92 / V: ~iu / Pl: ~e / E: mult + -ar] (Grm; înv) Număr plural.

maldăr² sn vz maltăr

maldără sf vz maltăr

maltăr sn [At: PĂCALĂ, M. R. 403 / V: ~dăr, ~ldără sf, ~der, ~tără sf ~ter, ~tor, ~tur, măltără sf moal~, moalter, mul~ / E: ger Malter, mg malter] (Reg) Mortar. corectat(ă)

maltără sf vz maltăr

malter sn vz maltăr

maltor sn vz maltăr corectat(ă)

maltur sn vz maltăr

măltăra sf vz maltăr

moaltăr sn vz maltăr

moalter sn vz maltăr

multariu sn vz multar

multăr sn vz maltăr

MALTĂR, maltăre, s. n. (Regional) Mortar.

MALTĂR, maltăre, s. n. (Reg.) Mortar. – Germ. Malter.

MALTĂR s. v. mortar, tencuială.

maltăr s.n. (constr.; reg.) 1 v. Mortar. 2 v. Tencuială.

maltăr s. v. MORTAR. TENCUIALĂ.

multar, multare, s.n. (înv.) numărul plural.

máltăr, (malter), s.n. (reg.) Mortar: „...țăranu-i arde una românească la doctor de și cade maltărul di pă părete, unde-a dat cu capu” (Bilțiu, 2007: 373). – Din germ. Malter „mortar” (DLRM, MDA); din magh. malter (MDA).

maltăr, (malter), s.n. – (reg.) Mortar. – Din germ. Malter „mortar” (DLRM, MDA); din magh. malter (MDA) (< germ. Mörtel).

maltăr, s.n. – Mortar. – Din magh. malter (< germ. Mörtel).

MULTAR s. m. (Gram.; învechit, prin Transilv. și Maram.) Numărul plural. Nu singur acest substantiv formează multariul în -ă . . . , ci posedăm de aceste cu zecile. F (1882), 92, cf. T. PAPAHAGI, M. 226. – Pl.: multare. – Și: multariu s. n. – Mult + suf. -ar, după modelul lui singular.

MALDĂR² s. n. v. maltăr.

MALDĂRĂ s. f. v. maltăr.

MÁLDER² s. n. v. maltăr.

MÁLTĂR s. n. (Transilv., Ban., rar Bucov.) Mortar. Temelia se face din cea mai bună piatră de munte, căreia i se mai adaugă maltăr (mortar), pentru a se astupa golurile dintre pietre și spre a i se da o legătură durabilă. PĂCALĂ, M. R. 403. Bine cunoscutul maltăr sau papalașca nu este altceva decît mortarul. CV 1949, nr. 7, 31, cf. TODORAN, GL., CHEST. II 128/1, 3, ALRM II/I h 281, ALR I 1677, A I 12, 26, 31, 35, 36, III 2, 7,16,17,18, IV 5, V 15,16. ♦ (Regional) Noroi, glod (Negrileasa-Gura Humorului), A VI 4. - Și: málter (CHEST. II 128/1, 279/1, ALRM II/I h 281, ALR I 1677/315, 333, A V 15), máltor (ALRM II/I h 281), máltur (A V 14), máldăr (CHEST. II 128/9, 409, ALRM II/I h 281, ALR I 1677/9, 28, 51, 59, 63, 308, 375), málder (CHEST. II 128/408), moáltăr (ALRM II/I h 281, MAT. DIALECT, I, 180), moálter (CHEST. II 128/331), málter (com. din Transilv.), múltăr (ALR I 1677/215) s. n.; máltără (CHEST. II 128/387), máltără (ALRM II/I h 281, A I 12, 13, 17, 22), máldără (ALRM II/I h 281) s. f. – Din germ. Malter. – Moaltăr, moalter < magh. málter.

MÁLTER s. n. v. maltăr.

MÁLTOR s. n. v. maltăr.

MÁLTUR s. n. v. maltăr.

MULTĂR s. n. v. maltăr