MUEZIN s. m. Preot musulman care cheamă credincioșii, din vîrful minaretului, la rugăciunile zilnice. Peste Brusa domnitoare Astfel cînt-un muegin. BOLINTINEANU, P. I, 343. Strigătul plîngător al muezzinului, care striga din vîrful minaretului pe credincioși la rugăciune, îl adormea. CONV. LIT. XVIII, 25, cf. ȘĂINEANU, D. U., DL. – Scris și: muezzin. - Pl.: muezini. – Și: (învechit) muegin s. m. – Din tc. müezzin.

MUEZIN, muezini, s. m. Musulman însărcinat să anunțe din minaret ora fiecăreia dintre cele cinci rugăciuni rituale zilnice. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin.

muezin sm [At: BOLINTINEANU, P. I, 343 / V: (înv) ~egin / S și: muezzin / Pl: ~i / E: tc müezzin] Preot musulman care cheamă credincioșii, din vârful minaretului, la rugăciunile zilnice.

MUEZIN, muezini, s. m. Preot musulman care anunță din minaret ora rugăciunii. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin.

MUEZIN, muezini, s. m. Slujitor al bisericii mahomedane care vestește credincioșilor, din minaret, ora rugăciunii.

muezin m. strigător care, din vârful minarelii, vestește mahomedanilor ora rugăciunii. [Turc. MUEZZIN].

*muezín m. (turc. ar. müezzin). Preut musulman care, din turnu geamiiĭ, anunță credincĭoșilor ora rugăcĭuniĭ.

muegin sm vz muezin

muezin (desp. mu-e-) s. m., pl. muezini

muezin (mu-e-) s. m., pl. muezini

muezin s. m. (sil. mu-e-), pl. muezini

muezin, -ni.

muezin (muezini), s. m. – Preot musulman care anunță ora rugăciunii. – Mr. muezin. Fr. muezzin, din tc. müezzin; în mr., direct din tc., cf. ngr. μουεζίνος, bg. mjuezin. Cf. Lokotsch 1485.