3 intrări

52 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

muci v vz munci

MUCI-/MUCO- elem. „mucus, mucozitate, mucină”. (< fr. muci-, muco-, cf. lat. mucus)

MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).

MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).

MUNCI, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.

MUNCI, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.

muc [At: ST. LEX. 169v1/3 / V: ~ure sn / Pl: (1-14) muci, (15-44) ~uri / E: ml mucci] 1 sm (Mpl) Secreție vâscoasă și lipicioasă produsă de glandele mucoasei nazale și eliminată prin nări. 2 sm (Reg; îe) A-și lăsa lucrul și a-și lua (sau a-i lua cuiva) ~ul A-și lăsa treburile importante pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate, ale sale sau ale altuia. 3 sm (Reg; îla) Frumos de ~ Foarte frumos. 4 sm (Reg; irn; îe) A-i curge mucii de gras (ce e) Se zice despre cineva foarte slab. 5 sm (Fam; îe) A-i pica (sau a-i cădea) ~ul (sau mucii) undeva sau la cineva Se zice despre cei care se duc într-un loc mai des decât s-ar cuveni sau care zăbovesc prea mult undeva ori la cineva. 6 sm (Fam; îe) A-i pica (cuiva) ~ul (sau mucii) după cineva A-i plăcea cuiva mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. 7 sm (Fam; îe) A fi (încă) cu mucii la nas A fi tânăr, lipsit de experiență, naiv. 8 sm (Reg; îe) A prăji cu muci A fi foarte sărac. 9 sm (Fam; îe) Să nu dai (nici) mucii pe el Se zice despre cineva lipsit de valoare. 10 sm (Îvr; lsg) Mucus. 11 sm (Îvr; lsg) Mucozitate. 12 sm (Reg; lpl) Răpciugă. 13 sm (Trs; Mar) Sevă a copacului Si: (pop) mâzgă (1). 14 sm (Reg) Miez mucilaginos al nucii necoapte. 15 sn (Udp „de”) Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lumânare, de candelă, de lampă etc. 16 sn (Pgn) Fitil întreg Vz feștilă. 17 sn (Îe) A lua ~ul lumânării A se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămâne păcălit, pentru că n-a știut să profite de împrejurări. 18 sn (Îe) A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva ~ul la deget A se afla într-o situație dificilă, a fi în primejdie. 19 sn (Îae) A ajunge la capătul răbdării. 20 sn (Rar; îe) A scrie pe ~ul lumânării A uita repede o binefacere. 21 sn (îae) A nu mai avea trecere la cineva. 22 sn Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată. 23 sn Capăt de lumânare Si: (rar) mucarniță (2). 24 sn Capăt nefumat rămas dintr-o țigară aproape consumată Si: chiștoc. 25 sn (Fam; îe) A ajunge la ~uri de țigări A sărăci cu totul. 26 sn (Pan) Ceea ce rămâne din unele obiecte după ce au ars. 27 sn (Reg; lpl) Resturi de spice rezultate de la treieratul cerealelor Vz pleavă, goz, zoană. 28 sn (Reg) Parte a tulpinii porumbului de la știulete în sus, care se taie, uneori, pentru a grăbi maturizarea plantei. 29 sn (Reg) Capăt subțire, fără boabe sau cu boabe rare, al știuletelui de porumb. 30 sn (Reg) Inflorescență a unor plante, cânepă, papură etc., aflată în vârful tulpinii. 31 sn (Reg; pex) Parte de sus a unor plante. 32 sn (Reg) Mugur al unei plante. 33 sn (Reg) Con de brad. 34 sn (Reg) Moț al curcanului. 35 sn (Bot; reg; îc) ~ul-curcanului Barba-ursului (Equisetum arvense). 36 sn (Reg) Sfârc al sânului. 37 sn (Reg) Vârf al cozii de cal. 38 sn (Reg) Șfichi al biciului. 39 sn (Reg) Prâsnel la fus. 40 sn (Reg) Vârf al sfredelului. 41 sn (Reg) Fir de metal care se desface de pe tăișul cuțitului, al coasei, al secerii etc., printr-o continuă ascuțire. 42 sn (Reg) Scobitură făcută cu dalta într-un lemn, pentru a se introduce capătul altui lemn. 43 sn (Reg) Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 44 sn (Reg) Loc de îmbinare a căpriorilor.

munci [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Ban) muci / Pzi: ~cesc / E: slv мѪчити (сѧ)] 1 vt (îvp) A supune la munci (1) Si: a tortura, a chinui, a căzni. 2 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) dracul A avea convulsii epileptice. 3 vt (Înv) A pedepsi, a condamna. 4 vt (Fam; rar) A masa1. 5 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc. A provoca cuiva suferințe fizice sau morale Si: a chinui. 6 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc.) A preocupa în mod intens pe cineva Si: a consuma. 7 vr (Îe) A se ~ cu gândul A se gândi intens și cu neliniște la ceva Si: a se frământa. 8 vir (Îvp) A îndura chinuri fizice sau morale Si: a pătimi, a suferi. 9 vr A depune eforturi Si: a se strădui, a se trudi. 10 vr (Îvr) A se lupta. 11 vr (Reg) A se screme. 12 vi A desfășura o activitate fizică sau intelectuală Si: a lucra. 13 (Îlav) Pe nemuncite Fără muncă. 14 vt (C. i. o persoană) A istovi. 15 vt (C. i. o persoană) A da de lucru. 16 vt (Îvr) A potoli. 17 vt A efectua lucrări agricole.

MUC1, muci, s. m. (Popular, mai ales la pl.) Lichid cleios care iese din nările omului și (rar) ale animalelor. Calul a sforăit deodată și, tușind scurt, a împrăștiat un smoc de muci în toate părțile. PREDA, Î. 131. Are nasul uscat, fără muci. ȘEZ. IV 27. ◊ Expr. (Familiar) A fi cu mucii la nas = a fi copil, a nu avea experiență.

MUNCI, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A depune un efort fizic și intelectual pentru a produce, a crea, a pregăti sau a prelucra ceva; a face o muncă, a depune o activitate; a lucra. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. A. II 10. S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Cei ce muncesc = oamenii muncii. ♦ Tranz. (Cu privire la pămînt, cîmp, ogor) A lucra, a efectua munci agricole. Învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73. ♦ Tranz. (Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului) A prelucra, a modifica; a meșteri, a meșteșugi. Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129. 2. Tranz. A supune la cazne, la tortură; a provoca suferințe morale, a chinui, a necăji, a supăra. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240. ◊ Absol. Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73. 3. Refl. A suporta suferințe fizice, a se chinui, a îndura, a suferi. A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6. Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta mînele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Cu sens atenuat) A se strădui, a se sili, a se frămînta, a se osteni, a se obosi. Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. E. 120. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246. Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170. ◊ Expr. A se munci cu gîndul (mai rar cu gîndurile) = a fi chinuit, preocupat de un gînd. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 4. Tranz. (Rar) A cîștiga ceva cu osteneală, cu muncă. Banii mei, munciți de mine. DELANVRANCEA, O. II 365.

MUC2 muci m. mai ales la pl. pop. Substanță secretată de mucoasa nazală și eliminată prin nări. /<lat. mucus

A MUNCI ~esc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obține un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (ființe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferințe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monțiti

A SE MUNCI mă ~esc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monțiti

MUNCI vb. (Mold., ȚR) A desfășura o activitate, a lucra. A: Cela ce au muncit acolia ... să-și piiardă toată usteneala. PRAV. B: Să n-aibă treabă cu dînsele cela ce au muncit acolea. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. mǫčiti(sę). Vezi si muncă.

muc m. (pl. muci) 1. unsoare cleioasă ce iese din nas: a-și șterge mucii; 2. pl. boală la cai: răpciugă. ║ n. (pl. mucuri), 1. partea feștilei ce arde: muc de lumânare; 2. bucățică rămasă dintr’o lumânare arsă. [Lat. MUCUS].

muncì v. 1. a chinui: o presimțire dureroasă ’mi muncește sufletul AL.; 2. a lucra din greu, a lucra din răsputeri. [Asociațiune de idei analogă cu cea din sinonimul agonisi].

muc m. uzitat numaĭ la pl. (lat. mucus și mŭccus, muc, vgr. myktér, nară; it. móccolo, muc, pv. moc, vfr. moche, cat. moch, sp. moco, pg. monco). Substanță cleĭoasă care se scurge din nas. S. n., pl. urĭ. Acea parte a fitiluluĭ care arde. Rest de lumînare. Economie de mucurĭ de lumînărĭ, economie la lucrurĭ fără valoare.

muncésc v. tr. (vsl. mončiti, sîrb. mučiti, rus. múčitĭ). Chinuĭesc, torturez: conștiința necurată îl muncea. V. intr. Lucrez, îmĭ cîștig pînea, execut o lucrare: țăraniĭ muncesc la cîmp. V. refl. Îmĭ daŭ osteneală, mă chinuĭesc: m’am muncit treĭ zile pîn’am dres mașina. Mă muncesc cu gîndu, mă tot gîndesc la ceva ca să mă hotărăsc, ca să aflu.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

muc2 (secreție nazală) s. m., pl. muci

munci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncesc, 3 sg. muncește, imperf. 1 munceam; conj. prez. 1 sg. să muncesc, 3 să muncească

muc1 (secreție nazală) s. m., pl. muci

munci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncesc, imperf. 3 sg. muncea; conj. prez. 3 muncească

munci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncesc, imperf. 3 sg. muncea; conj. prez. 3 sg. și pl. muncească

muc, muci (a-și șterge mucii) și mucuri (de țigări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MUC s. v. mucus, pituită, sevă, suc.

MUC s. 1. (rar) mucarniță. (~ de lumânare.) 2. chiștoc. (~ de țigară.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glumeț) untură. (Îi curg ~ii din nas.)

MUNCI vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație,) 2. v. activa. 3. v. strădui. 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 5. v. tortura. 6. v. chinui.

MUNCI vb. v. căuta, căzni, încerca, pătimi, screme, sili, strădui, suferi.

MUC s. 1. (rar) mucarniță. (~ de lumînare.) 2. chiștoc. (~ de țigară.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glumeț) untură. (Îi curg ~ din nas.)

munci vb. v. CĂUTA. CĂZNI. ÎNCERCA. PĂTIMI. SCREME. SILI. STRĂDUI. SUFERI.

MUNCI vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație.) 2. a activa, a lucra. (~ în cercetare.) 3. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 5. a canoni, a căzni, a chinui, a schingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 6. a chinui, a consuma, a frămînta, (fig.) a apăsa, a măcina, a mușca, a roade. (Îl ~ o dragoste neîmpărtășită.)

A munci ≠ a (se) odihni, a trândăvi, a trântori

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MUCI- „mucus, mucozitate”. ◊ L. mucus „secreție nazală” > fr. muci-, it. id., engl. id. > rom. muci-.~fer (v. -fer), adj., care conține mucilagii; ~par (v. -par), adj., care secretă mucus.

MUCO- „mucozitate, mucină”. ◊ L. mucus „secreție nazală, mucus” > fr. muco-, engl. id., it. id. > rom. muco-.~cel (v. -cel2), s. n., formațiune chistică plină cu mucus, rezultată din închiderea canalelor excretoare ale unor glande mucoase; ~clază (v. -clază), s. f., operație chirurgicală de ridicare a unei suprafețe mucoase; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu mucina; ~litic (v. -litic2), adj., s. n., (substanță) cu acțiune distructivă asupra mucusului bronhic; ~metru (v. -metru2), s. n., acumulare de mucus în cavitatea uterină.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Learn to labour and to wait (engl. „Învață să muncești și să aștepți”) – ultimul vers din A psalm of life (Un psalm al vieții) de poetul american Henry Longfellow. Se citează ca un îndemn la muncă, la răbdare și perseverență. LIT.

Sic vos non vobis (lat. „Astfel voi (munciți), dar nu pentru voi”) – Vergiliu scrise pe zidurile palatului imperial două versuri nesemnate care au plăcut mult lui August. Un poet mediocru, Bathil, și-a atribuit paternitatea lor, ceea ce l-a supărat pe adevăratul autor. Vergiliu a notat atunci numai capetele altor patru versuri, care începeau toate cu aceste patru cuvinte: Sic vos non vobis... Împăratul August a cerut lui Bathil să le termine, dar acesta n-a reușit. Vergiliu, ieșind din anonimat, le-a completat: Sic vos non vobis nidificatis, aves; Sic vos non vobis vellera fertis, oves; Sic vos non vobis mellificatis, apes; Sic vos non vobis fertis aratra, boves. (Astfel voi clădiți cuibul, dar nu pentru voi, păsărilor;/ Astfel voi purtați lîna, dar nu pentru voi, oilor;/ Astfel voi faceți mierea, dar nu pentru voi, albinelor;/ Astfel voi trageți plugul, dar nu pentru voi, boilor). Se citează cînd cineva primește o răsplată care nu i se cuvine. În situații similare se mai poate folosi: tulit alter honores (Altul culege onoarea), emistihul lui Vergiliu care precedă cele patru versuri de mai sus. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

muci s. m. pl. (er., obs.) spermă.

a avea bășini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut.

a da cu mucii de faianță expr. (adol.) a se masturba.

a da cu mucii-n fasole expr. (vulg.) a face o gafă.

a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

a se băga ca rața-n muci expr. (adol. vulg.) v. a se băga ca musca-n curul calului.

a se face muci expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate.

a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă expr. (adol., vulg.) a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa în pace (pe cineva).

a șterge mucii cuiva expr. (sport – în box) a lovi adversarul la nas.

a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni.

a-i pica mucii (undeva / la cineva) expr. (vulg.) a merge foarte des undeva / la cineva, a frecventa asiduu un loc sau o persoană.

a-i pica mucii după cineva expr. (vulg.) a fi foarte îndrăgostit de cineva.

MUC DE ȚIGARĂ aboneu, halbă, locotenent, locotenent-colonel, sergent.

muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate.

opritor de muci expr. (glum.) mustață.

Intrare: muci
prefix (I7-P)
  • muci
prefix (I7-P)
  • muco
Intrare: muc (secreție)
muc1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muc
  • mucul
  • mucu‑
plural
  • muci
  • mucii
genitiv-dativ singular
  • muc
  • mucului
plural
  • muci
  • mucilor
vocativ singular
plural
Intrare: munci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • munci
  • muncire
  • muncit
  • muncitu‑
  • muncind
  • muncindu‑
singular plural
  • muncește
  • munciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muncesc
(să)
  • muncesc
  • munceam
  • muncii
  • muncisem
a II-a (tu)
  • muncești
(să)
  • muncești
  • munceai
  • munciși
  • munciseși
a III-a (el, ea)
  • muncește
(să)
  • muncească
  • muncea
  • munci
  • muncise
plural I (noi)
  • muncim
(să)
  • muncim
  • munceam
  • muncirăm
  • munciserăm
  • muncisem
a II-a (voi)
  • munciți
(să)
  • munciți
  • munceați
  • muncirăți
  • munciserăți
  • munciseți
a III-a (ei, ele)
  • muncesc
(să)
  • muncească
  • munceau
  • munci
  • munciseră
verb (VT406)
Surse flexiune: MDA2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muci
  • mucire
  • mucit
  • mucitu‑
  • mucind
  • mucindu‑
singular plural
  • mucește
  • muciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mucesc
(să)
  • mucesc
  • muceam
  • mucii
  • mucisem
a II-a (tu)
  • mucești
(să)
  • mucești
  • muceai
  • muciși
  • muciseși
a III-a (el, ea)
  • mucește
(să)
  • mucească
  • mucea
  • muci
  • mucise
plural I (noi)
  • mucim
(să)
  • mucim
  • muceam
  • mucirăm
  • muciserăm
  • mucisem
a II-a (voi)
  • muciți
(să)
  • muciți
  • muceați
  • mucirăți
  • muciserăți
  • muciseți
a III-a (ei, ele)
  • mucesc
(să)
  • mucească
  • muceau
  • muci
  • muciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mucielement de compunere, prefix

  • 1. Element de compunere cu semnificația „mucus, mucozitate, mucină”. MDN '00
etimologie:

muc, mucisubstantiv masculin

  • 1. mai ales la plural Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: muculeț
    • format_quote Calul a sforăit deodată și, tușind scurt, a împrăștiat un smoc de muci în toate părțile. PREDA, Î. 131. DLRLC
    • format_quote Are nasul uscat, fără muci. ȘEZ. IV 27. DLRLC
    • chat_bubble familiar A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble familiar A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble familiar Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble familiar A fi cu mucii la nas = a fi copil, a nu avea experiență. DLRLC
etimologie:
  • Refăcut din pluralul muci (din limba latină mucci). DEX '09 DEX '98

munci, muncescverb

  • 1. intranzitiv A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. A. II 10. DLRLC
    • format_quote S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. DLRLC
    • format_quote Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. DLRLC
    • 1.1. Cei ce muncesc = oamenii muncii. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73. DLRLC
    • 1.3. tranzitiv Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului: meșteri, meșteșugi, modifica, prelucra. DLRLC
      • format_quote Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129. DLRLC
  • 2. reflexiv A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. E. 120. DLRLC
    • format_quote Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246. DLRLC
    • format_quote Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170. DLRLC
  • 3. tranzitiv învechit popular A supune la cazne. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. DLRLC
    • format_quote Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425. DLRLC
    • format_quote Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73. DLRLC
  • 4. reflexiv intranzitiv învechit popular A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. DLRLC
    • format_quote Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6. DLRLC
    • format_quote Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta mînele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens. DEX '09 DEX '98
      • chat_bubble reflexiv A se munci cu gândul = a se frământa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: frământa
        • format_quote Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. DLRLC
  • 5. tranzitiv rar A câștiga ceva cu osteneală, cu muncă. DLRLC
    • format_quote Banii mei, munciți de mine. DELANVRANCEA, O. II 365. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.