mucher² sn vz muchier

muchi v vz muchia

muchia vt [At: CIAUȘANU, GL. / V: muchi, muchii / P: ~chi-a / Pzi: ~iez / E: muchie] 1 (Reg; c. i. marginile unei scânduri) A tăia. 2 (Reg; c. i. o bucată de pânză) A împături în două, înainte de a face val. 3 (Olt; îf muchii; c. i. o bucată de pânză, un material textil) A tivi. 4 (Reg; fig; c. i. oameni) A bate rău.

muchiat, ~ă a [At: BARCIANU / P: ~chi-at / Pl: ~ați, ~e / E: muchia] (Rar) Care are muchii.

muchier [At: DAMÉ, T₂. 41 / V: ~cher / P: ~chi-er / Pl: ~i, ~e / E: muchie + -ar] 1 sn Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scândurilor. 2 sn (Mol) Fiecare dintre scândurile lungi și subțiri care se bat pe căpriori pentru a susține țiglele de pe acoperișul casei. 3 sn (Mol) Fiecare dintre cele patru părți ale unui trunchi de copac care a fost despicat în patru. 4 sn (Mol) Lemn cioplit numai pe o parte, numai pe o muche. 5 a (Bot; reg; îc) Grâu-~ Grâu cobuz. 6-7 sm, a (Bot; reg; șîc Orz-~) (Orz) cu șase rânduri de grăunțe.

muchii v vz muchia

MUCHIER, muchiere, s. n. 1. Rindea de dimensiuni mai mari, care servește la îndreptatul muchiilor scîndurilor. 2. Prăjină lungă de brad, cioplită, folosită la pescuit. – Pronunțat: -chi-er.

MUCHIER ~e n. Unealtă pentru fasonarea muchiilor la scânduri. [Sil. -chi-er] /muchie + suf. ~er

muchier (desp. -chi-er) s. n., pl. muchiere

!muchier (-chi-er) s. n., pl. muchiere

muchier (sil. -chi-er)/mucher s. n., pl. muchiere/muchere

MUCHIA vb. (reg.) a tivi. (A ~ marginea scândurii.)

MUCHIA vb. v. tivi.

*MUCHIA vb. (reg.) a tivi. (A ~ marginea scîndurii.)

muchia vb. v. TIVI.

muchier, muchiere, s.n. (reg.) 1. scândură pe căpriori pentru susținerea țiglelor. 2. parte a unui copac despicat în patru. 3. lemn cioplit numai pe o muchie.

MUCHIA vb. I. T r a n z. 1. (Regional; complementul indică marginile unei scînduri) A tăia (Măgura-Bacău). Cf. ALR II 6 461/531. 2. (Regional; complementul indică o bucată de pînză) A împături în două, înainte de a face val (Coverca-Vatra Dornei). Cf. A V 14. 3. (Prin nord-estul Olt.; în forma muchii; complementul indică o bucată de pînză, un material textil) A tivi. Cf. CIAUȘANU, GL. 4. F i g. (Regional; complementul indică oameni) A bate rău (Stănești-Curtea de Argeș). L. ROM. 1959, nr. 2, 53. – Pronunțat: -chi-a. - Prez. ind.: muchiez. - Și: muchi (L. ROM. 1959, nr. 2, 53, ALR II 6 461/531), muchii vb. IV. – V. muchie.

MUCHIÁT, -Ă adj. (Rar) Care are muchii, cu muchii. Cf. BARCIANU, ALEXI, W, – Pronunțat: -chi-at. - Pl.: muchiați, -te. – V. muchia.

MUCHIÉR s. n. adj. 1. S. n. Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scîndurilor. Cf. DAMÉ, T.₂ 41, SĂGHINESCU, V. 60. Un mucheriu . . . slujește la tragerea dungilor paralel cu muchile unui lemn sau unei scînduri. PAMFILE, C. 120, cf. H VI 17, X 33, 69, 161, 189, 261, 466, 506, 539, 585, XII 392, XVI 97, 134, CHEST. II. 239/104, ALRM SN I h 381, A V 34, GLOSAR REG. 2. S. n. (Prin Mold.) Fiecare dintre scîndurile lungi și subțiri care se bat pe căpriori pentru a susține țiglele de pe acoperișul casei (SCRIBAN, D., CHEST II 231/116); fiecare dintre cele patru părți ale unui trunchi de copac care a fost despicat în patru (ALR I 984/552); „lemn cioplit numai pe o parte, numai pe o muche” (A V 33). 3. Adj. (În sintagmele) Grîu muchier = grîu cobuz, v. c o b u z . Cf. DAMÉ, T. 57, PAMFILE, A. R. 103. Orz muchier (și substantivat, m.) = orz cu șase rînduri de grăunțe. Cf. HEM 665. Orzul mucheriu sau mucherul are șase rînduri de grăunțe. PAMFILE, A. R. 114. – Pronunțat: -chi-er. – Pl.: rnuchieri, -e. - Și: muchér s. n. – Muchie + suf. -ar.