muchiat, ~ă a [At: BARCIANU / P: ~chi-at / Pl: ~ați, ~e / E: muchia] (Rar) Care are muchii.

muchi v vz muchia

muchia vt [At: CIAUȘANU, GL. / V: muchi, muchii / P: ~chi-a / Pzi: ~iez / E: muchie] 1 (Reg; c. i. marginile unei scânduri) A tăia. 2 (Reg; c. i. o bucată de pânză) A împături în două, înainte de a face val. 3 (Olt; îf muchii; c. i. o bucată de pânză, un material textil) A tivi. 4 (Reg; fig; c. i. oameni) A bate rău.

muchii v vz muchia

MUCHIA vb. (reg.) a tivi. (A ~ marginea scândurii.)

MUCHIA vb. v. tivi.

*MUCHIA vb. (reg.) a tivi. (A ~ marginea scîndurii.)

muchia vb. v. TIVI.

MUCHIÁT, -Ă adj. (Rar) Care are muchii, cu muchii. Cf. BARCIANU, ALEXI, W, – Pronunțat: -chi-at. - Pl.: muchiați, -te. – V. muchia.

MUCHIA vb. I. T r a n z. 1. (Regional; complementul indică marginile unei scînduri) A tăia (Măgura-Bacău). Cf. ALR II 6 461/531. 2. (Regional; complementul indică o bucată de pînză) A împături în două, înainte de a face val (Coverca-Vatra Dornei). Cf. A V 14. 3. (Prin nord-estul Olt.; în forma muchii; complementul indică o bucată de pînză, un material textil) A tivi. Cf. CIAUȘANU, GL. 4. F i g. (Regional; complementul indică oameni) A bate rău (Stănești-Curtea de Argeș). L. ROM. 1959, nr. 2, 53. – Pronunțat: -chi-a. - Prez. ind.: muchiez. - Și: muchi (L. ROM. 1959, nr. 2, 53, ALR II 6 461/531), muchii vb. IV. – V. muchie.