mucezit², ~ă a [At: LB / Pl: ~iți, ~e / E: mucezi] Mucegăit (1).

mucezit¹ sn [At: ȚIPLEA, P.P. 25 / E: mucezi] 1 (Rar) Mucegăire (1). 2 (Ccr) Mucegai (1).

MUCEZIT, -Ă, muceziți, -te, adj. Care a prins mucegai, care are mucezeală; mucegăit. Satan afurisit Cu-a sa jertfă se aruncă în băltoiul mucezit. ALECSANDRI, P. I 13. Iacă stăpînul călare Că-mi aduce de mîncare Mălai negru zguruit Și uscat și mucezit. ANT. LIT. POP. I 57.

mucezi vir [At: VARLAAM, C. 37 / Pzi: ~zesc / E: muced] 1-2 A (se) mucegăi. 3-4 (Fig; d. oameni) A sta multă vreme în același loc, ducând o viață monotonă, ștearsă, lipsită de activitate. 5-6 (Reg; d. metale) A (se) oxida.

MUCEZI, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni muced, a prinde mucegai; a (se) mucegăi. Privii lung și jalnic cărțile... mucezite de umezeală. DEMETRESCU, O. 100. Hainele de pe dînsa se hărtăniseră, se muceziseră și se putreziseră. ISPIRESCU, L. 144. 2. Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă, a lîncezi. [Exploatatorii] au poliția care ne burdușește, și armata care trage în noi și pușcăriile în care ne aruncă să mucezim. PAS, Z. IV 203. M-am scandalizat cînd am văzut cum te-au lăsat toți să mucezești într-o puturoșenie de tîrg. C. PETRESCU, C. V. 105. Mă mucezisem la țară, la Bîrzoieni. ALECSANDRI, T. I 309.

A MUCEZI ~esc intranz. 1) A deveni muced; a se acoperi cu mucegai; a mucegăi. 2) fig. (despre mărfuri) A sta mult pe rafturile magazinelor fără a se vinde. 3) fig. (despre oameni) A trăi mult timp în același loc ducând o viață inactivă. /Din muced

mucezì v. a se face muced.

mucezésc v. intr. (d. muced). Mucegăesc, devin muced.

mucezi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezesc, 3 sg. mucezește, imperf. 1 mucezeam; conj. prez. 1 sg. să mucezesc, 3 să mucezească

mucezi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezesc, imperf. 3 sg. mucezea; conj. prez. 3 să mucezească

mucezi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezesc, imperf. 3 sg. mucezea; conj. prez. 3 sg. și pl. mucezească

MUCEZIT s. v. mucegăire.

MUCEZIT adj. v. mucegăit.

MUCEZIT s. mucegăire, mucezire. (~ unui aliment.)

MUCEZIT adj. mucegăit, mucezit, (rar) mucegăios, (reg.) mucegărit, (Olt. și Munt.) sfoiegit. (Aliment ~.)

MUCEZI vb. v. mucegăi.

mucezi vb. a (se) mucegăi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

mucezít, -ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit, alterat. – Din mucezi.

mucezit, -ă, muceziți, -te, adj. – Mucegăit, alterat. – Din mucezi.

mucezí, mucezesc, v.t.r. A mucegăi; a se strica, a se altera: „...și să-i fie trupul ca piatra ce mucezește și ca fierul ce ruginește...” (Socolon, 2005: 275; doc. din 1840). – Din muced (MDA).

mucezi, mucezesc, vb. tranz., refl. – A mucegăi; a se strica, a se altera. – Din muced (DEX, MDA).

MUCEZÍT², -Ă adj. Mucegăit. Cf. LB, POLIZU. COSTINESCU. Satan afurisit Cu-a sa jertfă se aruncă In băltoiul mucezit ! ALECSANDRI, P. I, 13, cf. LM. Muriseră de-a rîndul. Și zăceau, mormane-nalte, galben-verde muceziți. MACEDONSKI, O. L, 76. Tot borș cu taracani, tot pîne mucezită . . . , Ce viață păcătoasă l CONTEMPORANUL, VI₂, 288, cf. DDRF. Privii lung și jalnic cărțile . . . mucezite de umezeală. DEMETRESCU, O. 100. Că-mi aduce demíncare, Mălai negru zguruit Și uscat și mucezit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ F i g. Felinarul funinginii împrăștia o lumină gălbuie mucezită. REBREANU, NUV. 262. – Pl. : muceziți, -te. – V. mucezi.

MUCEZÍT¹ s. n. (Rar) Mucezire; (concretizat) mucegai (1). Mîncaț-ar, turcuț, mînca, Moliile perinile Și pt'ita mucedzîtu. ȚIPLEA, P. P. 25. – V. mucezi.

MUCEZÍ vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A (se) m u c e g ă i. De să va tîmpla svînta cumenecătură să mucedzască sau să înghiațe. VARLAAM, C. 37. Hainele de pe dînsa se hărtuiseră, se muceziseră. ISPIRESCU. L. 144. Fînul este crud si dacă se cosește, . . . se mucezește. PAMFILE, A. R. 152. Spatele i-or putrezi, Brațele i-or mucezi. MARIAN, Î. 177. [Slănina] s-a mucezit, ALR II/I h 19/812. ◊ (În contexte figurate) Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin'rămîne. . . De-i vedea că înverzește Poți să tragi a mea nădejde: De-i vedea că s-a-nnegrit, S-a-nnegrit, A mucezit, Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 338. Foicică mărăcine, Bucură-te, monăstire, Că frumoasă floare-ți vine. Nu vine să-mbobocească, Ci vine să odihnească, Ci vine să mucezească, în tine să putrezească. TEODORESCU, P. P. 288. ◊ F i g. Banii d-lui nu mucezesc niciodată. PR. DRAM. 278. Înainte mă rugau să merg pe la casele boierești și acum mi se mucezește cobza. ALECSANDRI, T. 80. ♦ F i g. (Despre oameni) A sta (multă vreme) în același loc ducînd o viață monotonă, ștearsă, lipsită de activitate. Bunul om mucezește în hanul lui Copoiu. NEGRUZZI, S. I, 238. Mă mucezisem la țeară, la Bîrzoieni. ALECSANDRI, T. 70. De cînd am venit la Lipsea, n-am ieșit din halat. Am mucezit de tot. CARAGIALE, O. VII, 40. Mucezi și el cîțiva ani pe tronul Moldovei. IORGA, C. I. I, 43. Dacă și-ar fi ascultat înclinarea . . . n-ar mucezi la o catedră de limba franceză. C. PETRESCU, R. DR. 300. Aici mucezește de la patru după amiaza pînă la opt, și de la zece seara pînă la două-trei de noapte. id. S. 107, cf. PĂS, Z. IV, 203. ♦ (Regional; despre metale) A (se) oxida, a (se) cocli (Boiu Mare-Baia Mare). Cf. ALRM SN I h 387/272. – Prez. ind.: mucezesc. – V. muced.