mucegăit, ~ă a [At: EMINESCU, N. 78 / V: (reg) ~ăiat, ~cig~, ~iet / Pl: ~iți, ~e / E: mucegăi] 1 Care este acoperit cu un strat de mucegai (1) (fiind degradat, stricat) Si: muced (1), mucezit², (rar) mucegăios, (reg) mucegărit. 2 (Pex) Plin de igrasie. 3 (Fig) Învechit. 4 (Fig) Demodat.

MUCEGĂIT, -Ă, mucegăiți, -te, adj. Acoperit sau pătruns de mucegai; muced. Podul bătrîn de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită. REBREANU, I. 9. Ajunse... la o fîntînă mucegăită și plină de nomol. ISPIRESCU, L. 359. Orașul vechi... cu streașinele mucegăite. EMINESCU, N. 78. – Variantă: mucigăit, -ă (COȘBUC, P. I 158, SLAVICI, N. II 315) adj.

mucegăit a. acoperit cu mucegaiu.

mucegăi vir [At: I. IONESCU, C. 137/1 / V: (reg) ~cig~, (cscj) ~ia, ~cigăia / Pzi: 3 ~ește / E: mucegai] 1-2 A se acoperi de mucegai (1) (degradându-se, stricându- se) Si: a (se) mucezi, (reg) a (se) mucuri¹.

mucegăia v vz mucegăi

mucegăiat, ~ă a vz mucegăit

mucigăia v vz mucegăi

mucigăiet, ~ă a vz mucegăit

mucigăit, ~ă a vz mucegăit

MUCEGĂI, pers. 3 mucegăiește, vb. IV. lntranz. și refl. A prinde mucegai, a se acoperi de mucegai, a mucezi.

A MUCEGĂI ~iesc intranz. A prinde mucegai; a se acoperi cu mucegai; a deveni muced; a mucezi. /Din mucegai

mucegăĭésc v. intr. (d. mucegaĭ). Mucezesc, prind mucegaĭ.

mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, 3 pl. mucegăiesc, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască

mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască

mucegăi vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, 3 pl. mucegăiesc, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 sg. și pl. mucegăiască

mucegăi (ind. prez. 3 sg. mucegăiește, conj. mucegăiască)

mucegăesc, -găiască 3 conj., -găiam 1 imp.

MUCEGĂIT adj. v. igrasios, umed.

MUCEGĂIT adj. muced, mucezit, (rar) mucegăios, (reg.) mucegărit, (Olt. și Munt.) sfoiegit. (Aliment ~.)

MUCEGĂIT adj. muced, mucezit, (rar) mucegăios, (reg.) mucegărit, (Olt. și Munt.) sfoiegit. (Aliment ~.)

mucegăit adj. v. IGRASIOS. UMED.

MUCEGĂI vb. a (se) mucezi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

MUCEGĂI vb. a (se) mucezi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

MUCEGĂIT, -Ă adj. Care a prins mucegai (1), care este acoperit cu un strat de mucegai (fiind degradat, stricat), muced (I 1), mucezit², (rar) mucegăios, (regional) mucegărit; p. e x t. plin de igrasie, cu igrasie. Orașul vechi. . . cu streșinile mucegăită. EMINESCU, N. 78. Auzi d-ta, comisar, care nu te dă pe mîna sergenților ca să te ducă în bătăi la secție și să te vîre-n vreo gaură mucigăită. SLAVICI, N. II, 315. Ajunse apoi la o fîntînă mucegăită și plină de nomol. ISPIRESCU, L. 359. Mucigăitul smîrc al văii cu poezie se vestmîntă. MACEDONSKI, O. I, 63. În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe, stă trist, mucigăit, Și numai cîteodatâ în jurul său revine Mișcarea vieții calde. COȘBUC, B. 167. S-a dus la București pe jos, cu un bulgăre de mămăligă mucegăită în traistă, PETICĂ, O. 206. Podul bătrîn de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită. REBREANU, I. 9. Se mai găsea în mucegăita odaie o sobă de tinichea cu plită. STANCU, R. A. II, 404, cf. GALAN, Z. R. 358. Îi fu frig, un frig asemănător cu cel pe care-l simțise în holul mucegăit al liceului. t. POPOVICI, S. 39. [Pîine] mucegăietă. ALR II/I MN 7, 6 847/520. [Vinul] este mucigăit. ALR SN I h 239/848, cf. ALR II/I MN 7, 6 847/386, 537, 762, 791, 928. ♦ F i g. Învechit, perimat, depășit, demodat. [Cîntecul] ăsta e mucegăit. Să zică unul plin de rouă. IOVESCU, N. 138. Ania, fiica unui profesor sărac și mucegăit, se căsătorește. CONTEMP. 1949, nr. 162, 2/2. Tustrei doreau răsturnarea orînduirii stupide, mucegăite a lumii burgheze. BENIUC, M. C. I, 190. – Pl.: mucegăiți, -te. - Și: (regional) mucegăiat, -ă, mucigăit, -ă, mucigăiét, -ă adj. – V. mucegăi.

MUCEGĂI vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A se acoperi de mucegai (1), a prinde mucegai (degradîndu-se, stricîndu-se); a (se) mucezi, (regional) a (se) mucuri¹. Toată pîne să aprinde și mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 137/1. Trebuie să cosesc și să adun finul. . . Dacă nu sînt acolo, se mucegăiește. CAMIL PETRESCU, O. III, 22. [Pîinea] o mucigăit. ALR II/I MN 7, 6 847/386. ♦ T r a n z. f a c t. A face să mucegăiască. [Un porumb] stricat va mucigăia pe mulți din cei buni. DRĂGHICI, ap. TRDG. Cea mai mică neîngrijere și perdere de vreme lasă holdele. . . în voia ploilor. . . le încolțăște și le mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 124/3, cf. 163/15. ◊ F i g. Venind se vede ploaia cu lacrimi pe obraz, Să ne mucigăiască privirea și cuvintele. LESNEA, A. 119. – Prez. ind. pers. 3: mucegăiește. - Și: (regional) mucegăiá vb. I, mucigăi vb. IV, mucigăiá vb. I. – V. mucegai.