mucegăire sf [At: MACEDONSKI, O. I, 184 / V: (reg) ~cig~ / Pl: ~ri / E: mucegăi] 1 Acoperire cu un strat de mucegai (1) Si: mucezeală (1), mucezime, mucezire, mucezit¹ (1), mucureală. 2 (Rar; ccr) Strat de mucegai (1).

MUCEGĂIRE, (rar) mucegăiri, s. f. Acțiunea de a (se) mucegăi; mucegai. Mucegăirile-nverzite îmbracă jgheaburile mute. MACEDONSKI, O. I 184.

mucegăi vir [At: I. IONESCU, C. 137/1 / V: (reg) ~cig~, (cscj) ~ia, ~cigăia / Pzi: 3 ~ește / E: mucegai] 1-2 A se acoperi de mucegai (1) (degradându-se, stricându- se) Si: a (se) mucezi, (reg) a (se) mucuri¹.

mucegăia v vz mucegăi

mucigăia v vz mucegăi

mucigăire sf vz mucegăire

MUCEGĂI, pers. 3 mucegăiește, vb. IV. lntranz. și refl. A prinde mucegai, a se acoperi de mucegai, a mucezi.

A MUCEGĂI ~iesc intranz. A prinde mucegai; a se acoperi cu mucegai; a deveni muced; a mucezi. /Din mucegai

mucegăĭésc v. intr. (d. mucegaĭ). Mucezesc, prind mucegaĭ.

mucegăire s. f., g.-d. art. mucegăirii; pl. mucegăiri

mucegăire s. f., g.-d. art. mucegăirii; pl. mucegăiri

mucegăire s. f., g.-d. art. mucegăirii; pl. mucegăiri

mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, 3 pl. mucegăiesc, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască

mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască

mucegăi vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, 3 pl. mucegăiesc, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 sg. și pl. mucegăiască

mucegăi (ind. prez. 3 sg. mucegăiește, conj. mucegăiască)

mucegăesc, -găiască 3 conj., -găiam 1 imp.

MUCEGĂIRE s. mucezire, mucezit. (~ unui aliment.)

MUCEGĂIRE s. mucezire, mucezit. (~ unui aliment.)

MUCEGĂI vb. a (se) mucezi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

MUCEGĂI vb. a (se) mucezi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

MUCEGĂÍRE s. f. Acțiunea de a (se) m u c e g ă i; mucezire, (rar) mucezit¹. (F i g.) Lipsa criticii și autocriticii dă naștere la stagnare, la mucegăire. LUPTĂ DE CLASĂ, 1953, nr. 8, ♦ (Rar; concretizat) Strat de mucegai (1). Mucigăirile-nverzite îmbracă jgheaburile mute Cu florile lor nentrecute. MACEDONSKI, O. I, 184. – Pl.: mucegăiri. – Și: (regional) mucigăíre s. f. – V. mucegăi.

MUCEGĂI vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A se acoperi de mucegai (1), a prinde mucegai (degradîndu-se, stricîndu-se); a (se) mucezi, (regional) a (se) mucuri¹. Toată pîne să aprinde și mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 137/1. Trebuie să cosesc și să adun finul. . . Dacă nu sînt acolo, se mucegăiește. CAMIL PETRESCU, O. III, 22. [Pîinea] o mucigăit. ALR II/I MN 7, 6 847/386. ♦ T r a n z. f a c t. A face să mucegăiască. [Un porumb] stricat va mucigăia pe mulți din cei buni. DRĂGHICI, ap. TRDG. Cea mai mică neîngrijere și perdere de vreme lasă holdele. . . în voia ploilor. . . le încolțăște și le mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 124/3, cf. 163/15. ◊ F i g. Venind se vede ploaia cu lacrimi pe obraz, Să ne mucigăiască privirea și cuvintele. LESNEA, A. 119. – Prez. ind. pers. 3: mucegăiește. - Și: (regional) mucegăiá vb. I, mucigăi vb. IV, mucigăiá vb. I. – V. mucegai.