MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȘTIÚC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonită) în care se fixează țigara pentru a fuma; țigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se suflă cu gura; ambușură. 3) Capătul metalic al unui furtun care servește la reglarea curentului de apă. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundstück
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȘTIÚC s.n. 1. Capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. Piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele. [< germ. Mundstück].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȘTIÚC s. n. 1. capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură. 2. capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele. (< germ. Mundstück)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȘTIÚC s. (MUZ.) ambușură, (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȘTIÚC s. v. zăbală.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

muștiúc s. n. (sil. -tiuc), pl. muștiúcuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

muștiuc (‹ germ. Mundstück), parte a unor instrumente* de suflat, care se fixează (prin apăsare) de buze (în cazul instrumentelor de suflat din alamă), ori se ține în gură (în cazul clarinetului* și al saxofonului*). Prin m. se introduce coloana de aer în instr.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

muștiuc, muștiucuri s. n. gură.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink