mușchea sf vz muștea

MUȘCHEA s. f. v. mustea.

MUȘCHEA s. n. v. muștea.

mușcheà f. Mold. V. muștea: mușchea, piedecă, hașcă CR.

mușcheá, V. muștea.

mușchi⁴ v vz mușchia

mușchia vi [At: DENSUSIANU, Ț. H. 289 / V: ~chi / P: ~chi-a / Pzi: ~chiez / E: mușchi^l] (Trs; Mar) 1 A face sau a prinde mușchi¹ (1). 2 A se acoperi de mușchi¹ (1).

muștea sf [At: CREANGĂ, A. 81 / V: ~șchea / Pl: ~ele / E: tc mușta] 1 Ciocan folosit de cizmari și de cojocari pentru a bate cusăturile și pentru a netezi pielea. 2 Unealtă de formă piramidală cu care se fixează pielea pentru croit. 3 (Fig) Lovitură cu pumnul.

MUSTEA, muștele, s. f. Unealtă în formă de ciocan cu care cizmarii bat talpa și cusăturile. Variante: muștea, mușchea (CREANGĂ, A. 81) s. f.

MUȘTEA s. f. v. mustea.

muștea f. 1. unealta cu care cismarul netezește pielea și bate talpa; 2. fig. pumn, lovitură; să vază sângele gălgăind sub mușteaua dușmanului. [Turc. MUȘTÈ].

mușteá f., pl. ele (turc. [d. pers.] müște, palma mîniĭ). Munt. Un fel de pisălog maĭ lat cu care cizmaru bate bĭelea. Fig. Iron. Pumn în nas și în bot. A lovi peste muștea, a lovi peste bot. – În Mold. nord mușchea. V. mujdea.

muștea s. f., art. mușteaua, g.-d. art. muștelei; pl. muștele

muștea s. f., art. mușteaua, g.-d. art. muștelei; pl. muștele, art. muștelele

muștea s. f., art. mușteaua, g.-d. art. muștelei; pl. mustele

muștea (muștele), s. f. – 1. (Rar) Pumn. – 2. Ciocan de cizmar. Tc. (per.) müște „pumn” (Șeineanu, II, 266), cf. bg., sb. musta.

mușchea, mușchele, s.f. (reg.) V. muștea.

mușchia, mușchiez, vb. I (reg.) a face, a prinde mușchi.

muștea, muștele, s.f. (reg.) 1. ciocan de cizmărie sau de cojocărie cu care se bat cusăturile și se netezește pielea și talpa. 2. (fig.) pumn, lovitură.

MUȘCHEA s. f. v. muștea.

MUȘCHIA vb. I. I n t r a n z. (Prin Transilv. și Maram.) A face sau a prinde mușchi¹ (1), a se acoperi cu mușchi¹. De cînd la el n-ai cătat, Frîu-n cap s-a vindecat, Șaua-n spate a mușchiat. DENSUSIANU, Ț. H. 289. De lemn [biserica] a putrezi, De ser a ruĝini, De pk'atră a mușt'i. T. PAPAHAGI, M. 84. ◊ T r a n z. (Într-un descîntec) În mușchi te-am mușchiat, Și-n piatră te-am băgat. GR. S. VI, 102. – Pronunțat: -chi-a. – Prez. ind.: mușchiez. – Și: mușchi vb. IV. – V. mușchi¹.

MUȘTEA s. f. 1. Ciocan întrebuințat de cizmari și de cojocari pentru a bate cusăturile sau pentru a netezi pielea; unealtă de formă piramidală cu care se fixează pielea pentru croit. Iară gazda robotind zi și noapte se proslăvea pe cuptor intre șanuri . . . , custuri tăioase, mușchea, piedică, hască și clin . . . și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81, cf. DDRF, LIUBA-IANA, M. 126, BARCIANU, ALEXI, W., ȘIO II_1; 266, ȘEZ. VIII, 159. 2. F i g. Pumn, lovitură. Să-și vază sîngili gîlgîindă supt mușteaua dușmanului. JIPESCU, O. 60, cf. ZANNE, P. VI, 467. – Pl.: muștele. - Și: mușchea s. f. – Din tc. mușta.