mozoci vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~cesc / E: cf mozoli] (Trs) A fărâmița ceva în mâini.

mozoc¹ sm [At: ȚICHINDEAL, F. 331/2 / Pl: ~oci / E: nct] (Pop) 1 Câine mare ciobănesc. 2 (Olt) Epitet dat unui om care are gura asemănătoare cu un bot de câine.

MOZOC, mozoci, s. m. (Reg.) Cîine mare ciobănesc.

mozóc și (Meh.) mosóc m. (cp. cu mozoc). Olt. Dulăŭ, zăvod. Nume de cîne (rev. I. Crg. 13, 115). Fig. Copil tăcut (mozac). Mold. Prichindel.

mozoci vb. IV (reg.) a fărâmița ceva în mâini.

mozoc, mozoci, s.m. (reg.) 1. dulău, zăvod. 2. copil tăcut, prichindel.

MOZÓC¹ s. m. (Popular) Ciine (mare) ciobănesc. Iată mozocul sau cînele cenușos. . . gata stă și să uită cum mînîncă stâpînul lui. ȚICHINDEAL, F. 331/2, cf. LB, LM, H II 100, 186, 303, IV 56, VI 208, VII 155, IX 60, X 17, XIV 106, XVIII 45, 103, 305, REV. CRIT. III, 167. Aide, leleo, să te joc, Că la vară-ți fac cojoc, Numai de-ar trăi mozoc. MAT. FOLK. 963, cf. CHEST. V 76/86. ♦ (Prin nord-estul Olt.) Epitet dat unui om care are gura asemănătoare cu un bot de cline. Cf. I. CR. XIII, 82. - Pl.: mozoci. – Etimologia necunoscută.

MOZOC², -OÁCĂ adj. v. mazac.

MOZOCl vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.) A fărîmița ceva în mîini (Zagra-Năsăud). PAȘCA, GL. – Prez. ind.: ? – Cf. m o z o l i.